Gică Hagi - „Vedeţi-vă de bucătăria voastră! Aici nu suntem la Steaua, să facă alţii echipa!”

Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul, s-a arătat nemulţumit de unele afirmaţii venite dinspre FCSB, cum că, la meciul direct de la Ovidiu, de sâmbăta trecută, în echipa gazdelor au jucat unii jucători, gen Vână şi Măţan, nefolosiţi contra CFR Cluj.

FC Viitorul a pierdut cu CFR Cluj (1-2), iar apoi a remizat cu FCSB (2-2).  
 

Am văzut că au început să facă şi formaţiile. E ultima pe care am putut să o văd. Dar suntem în România. Învăţ în fiecare zi câte ceva care n-are legătură cu fotbalul. Anumite moduri de comportament şi vorbire. Să începi să faci strategia la altă echipă: cu cine să joace, de ce a băgat pe unul sau pe altul… Mamă, şi la mine! Domnilor, vedeţi-vă de bucătăria voastră şi de cum băgaţi, pe cine băgaţi, ce obiective aveţi! Fiţi responsabili de ce faceţi! Atât le transmit. Încercaţi să vă îndepliniţi obiectivele, nu să mutaţi diversiunea în altă parte, doar de dragul de a o face. Să nu-mi dea mie lecţii! Aici nu suntem la Steaua, să facă alţii echipa! Aici o face antrenorul. Da? Cum vrea el. E dreptul meu. Am văzut ce a apărut, unele lucruri şi stau şi mă crucesc. Să-şi vadă de treaba lor. Şi ei de ce, contra noastră, nu i-au băgat pe Coman, Nedelcu… Eu voiam să joace ei. Fac eu echipa lor! Comedie! Pură comedie! Mă minunez. Au uitat că Drăguş a jucat înainte mai bine ca Măţan de o sută de ori. Au uitat meciul cu Astra. Dar, ce, le dau eu explicaţii lor acum? Din păcate, trăim aceste vremuri. N-au legătură cu fotbalul profesionist, a spus Gică Hagi.    


Sursa foto: ZIUA de Constanţa       

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Viitorul stadion de la Constanța Ministrul Adrian - Ioan Veștea - „Am trimis către Guvernul României memorandumul de finanțare“

02 Apr 2024 1801

Eveniment fastuos de Crăciun Ianis Hagi și Elena Tănase s-au cununat! Ce vestimentație a ales socrul mare, Gică Hagi (VIDEO)

25 Dec 2023 3254

Gică Hagi, concluzii după înfrângerea cu 1-3 în fața lui CFR Cluj - „Trebuie să schimbăm ceva”

01 Nov 2023 901

Gică Popescu a debutat la Națională pe stadionul din Constanța „Țin minte și acum emoțiile care m-au încercat“

11 Jul 2023 1432

Ovidiu „Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023, ziua a doua. Rezultate

27 Jun 2023 1756

„Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023 Academia Hagi, trei victorii, cu golaveraj 31-1, în primele trei meciuri (VIDEO)

26 Jun 2023 2136

Gică Popescu, președinte Farul Constanța „Să câștig un nou trofeu alături de Gică Hagi e cel mai frumos sentiment“ (GALERIE FOTO)

24 May 2023 2388

Farul Constanța Gică Hagi, despre achizițiile „marinarilor“. „Cu el, suntem mai puternici în apărare“ (GALERIE FOTO)

12 Jan 2023 6195

Imagine inedită Gică Hagi și Gabi Balint, în costume populare! „Wow, ce vă prinde portul! La mulți ani, domnilor!“

03 Jan 2023 2290

Farul Constanța Gică Popescu și povestea unui transfer stelar. „Îmi lua mâna și-mi spunea - «Semnează, unde vrei să te duci, pe lună?»“

17 Dec 2022 2975

Gică Hagi, nemulțumit înaintea meciului cu Rapid „Pentru unul e odihnă, iar pentru altul să facă 400 de kilometri“ (GALERIE FOTO)

20 Oct 2022 2697

De neoprit! Farul Constanța, lider în Superligă Gică Hagi - „Să nu credeți că unde suntem e întâmplător. E o muncă bine făcută“ (GALERIE FOTO)

17 Oct 2022 11227

Gică Popescu, președintele Farului Constanța, devine „căpitanul” Football Museum Bucharest

20 Sep 2022 2199

Superliga Trei fotbaliști de la Farul Constanța, incluși în echipa ideală a etapei a șaptea. Gică Hagi, antrenorul rundei

30 Aug 2022 1804

Neînvinși Farul Constanța, pe primul loc în Superligă. Intră „marinarii“ în lupta pentru titlu? Ce a răspuns Gică Hagi (GALERIE FOTO)

30 Aug 2022 2171