Gimnasta constănţeană Maria Ceplinschi, medaliată la turneul internaţional „Top Gym“, din Belgia


Două gimnaste din programul naţional „Țară, ţară, vrem campioane!“, Ana Maria Bărbosu şi constănţeanca Maria Ceplinschi (CS Farul; antrenoare, Carmen Traicu), au participat la turneul internaţional de junioare „Top Gym“, întrecere care s-a desfăşurat în Belgia, la Charleroi.


Din delegaţia tricoloră au mai făcut parte antrenorul Lucian Sandu şi arbitra Angela Cacoveanu. Cele două gimnaste au cucerit împreună cinci medalii: Ana Maria Bărbosu - argint la individual compus şi la sol, bronz la paralele şi la bârnă; Maria Ceplinschi - argint la sărituri. La individual compus, sportiva de la CS Farul Constanţa a fost a opta. Programul naţional „Țară, ţară, vrem campioane!“ a fost iniţiat de antrenorii Octavian Bellu şi Mariana Bitang şi este sponsorizat de OMV Petrom. „Multe felicitări fetelor şi antrenorilor! Un asemenea palmares la un concurs precum Top Gym, la care au participat şi primele campioane mondiale de junioare, reprezintă o performanţă frumoasă, de apreciat!“, se arată pe pagina de Facebook „Lotul feminin de gimnastică al României“.


Luna trecută, Maria Ceplinschi a participat la un turneu şi în Grecia, la Salonic, „Cupa Horizon“, la care a obţinut cinci medalii de aur: la sărituri, paralele, bârnă, sol şi individual compus.


Sursa foto: Facebook (Lotul feminin de gimnastică al României)


Citeşte şi:

„Noi orizonturi, noi performanţe!“ Gimnaste constănţene, pe podium şi la Cupa Horizon, din Grecia. România, în top! (galerie foto)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Gimnastică Sabrina Maneca Voinea și Andreea Preda, legitimate la CSM Constanța, au fost selecționate în lotul național pentru Campionatul European feminin de gimnastică artistică de la Rimini

24 Apr 2024 369

Gimnaste constănțene, din lotul de la Deva, cantonament în Ungaria

25 Aug 2022 1327

Gimnaste din Constanța, la ultimul concurs de verificare înaintea Campionatelor Europene

22 Jul 2022 1525

Campioana de la CS Farul Constanța Gimnasta Maria Ceplinschi, mândria orașului Murfatlar! A promis că va lupta pentru o medalie olimpică (GALERIE FOTO + DOCUMENT)

13 Jan 2022 4414

Gimnasta Maria Ceplinschi, mezina finalei mondiale „A făcut abstracţie de palmaresul adversarelor şi a concurat fără trac“

05 Nov 2021 4021

Sportiva de la CS Farul Constanţa „Maria Ceplinschi ține România pe harta mondială a gimnasticii!“

23 Oct 2021 6294

Gimnasta constănţeană Maria Ceplinschi, finalistă la Campionatul Mondial de senioare (galerie foto)

20 Oct 2021 3074

Gimnastă la CS Farul Constanța Maria Ceplinschi concurează în premieră la Campionatul Mondial, în Japonia

15 Oct 2021 2644

Gimnastică Echipa CS Farul Constanța, campioană națională. CSS1 Constanța, medalie de bronz. Podium însă și la alte secțiuni (galerie foto + documente)

21 Sep 2021 3639

Gimnasta Maria Ceplinschi, de la CS Farul Constanţa, va concura la Campionatul European

14 Apr 2021 5789

„Noi orizonturi, noi performanţe!“ Gimnaste constănţene, pe podium şi la Cupa Horizon, din Grecia. România, în top! (galerie foto)

12 Nov 2019 2964

UPDATE CS Farul Constanţa, campioană naţională la gimnastică. Ioana Stănciulescu şi Silvia Sfiringu, aur şi argint la individual compus (galerie foto + documente)

08 Sep 2019 3018

Monopol pe individual compus După CSS 1 Constanţa, a devenit campioană naţională la gimnastică şi CS Farul (galerie foto)

07 Jun 2017 5034

Reprezentantele CSS1 Constanţa, vicecampioane Gimnastele de la Farul Constanţa, medaliate cu aur la Naţionale (galerie foto)

21 Jun 2016 5322