Gimnasta Ioana Stănciulescu, inclusă în lotul de junioare de la Oneşti

Gimnasta constănţeană Ioana Stănciulescu, de la CS Farul (antrenoare, Clemenţa Garabet), a fost inclusă în lotul de junioare de la Oneşti. 
 
Multiplă campioană naţională şi multiplă medaliată la întrecerile interne, Ioana este de loc din Năvodari, iar anul trecut a primit o bursă de la Nadia Comăneci şi de la un producător de saltele, în cadrul campaniei „10 pentru gimnastică“, prin care zece sportive din România primesc, timp de un an, câte 100 de euro lunar, ca ajutor financiar în pregătire. Lotul de la Oneşti este format din 14 sportive, 11 născute în anul 2003 şi trei (printre care şi Ioana Stănciulescu) în 2004. 

 Constănţeni şi în colectivul tehnic

Ieri, gimnastele au efectuat la Bucureşti vizita medicală, iar de mâine probabil că vor începe pregătirea efectivă. Celelalte 13 gimnaste sunt: Iulia Berar (CSM Arad), Daniela Trică (2004) (CSS Bârlad), Antonia Duţă (2004) şi Maria Pană (CS Dinamo Bucureşti), Camelia Anghel, Alexia Borăscu şi Diana Mandrea (CSA Steaua Bucureşti), Ana Maria Puiu (CSSG Focşani), Teodora Manolache, Ioana Oprea şi Coleen Tătaru (CSM Oneşti), Elena Burlacu (CS Petrolul Ploieşti) şi Gianina Dan (CSS 1 Timişoara). Din colectivul de antrenori, coordonat de Raluca Bugner, fac parte şi constănţenii Matei Stănei şi Ciprian Creţu.

Clemenţa Garabet - „Îi place foarte mult gimnastica“

 Ioanei îi place foarte mult gimnastica şi nu a lipsit de la niciun antrenament, deşi locuieşte la Năvodari şi a făcut naveta la Constanţa. A venit în fiecare zi la sală, inclusiv sâmbăta, iar uneori, chiar şi duminica. Părinţii şi toţi cei din familie o sprijină mult. Obţine medalii la toate concursurile la care participă, clasându-se în general pe locurile unu - doi, mai puţin trei. În acordarea bursei a contat faptul că a obţinut rezultate şi că e de perspectivă. De asemenea, în avantajul ei a fost şi că vine din afara Constanţei, un argument important că fetiţa este dedicată total gimnasticii“, a declarat Clemenţa Garabet.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.