Gimnastă la CS Farul Constanța Maria Ceplinschi concurează în premieră la Campionatul Mondial, în Japonia

 

 
  • Anul trecut, la Campionatul European de junioare, de la Mersin, sportive a cucerit trei medalii (aur cu echipa şi argint la individual compus şi la sol).
  • Mara Ceplinschi a trecut din acest an la senioare, iar la debutul la această categorie de vârstă, la prima ei competiţie majoră de senioare, Campionatul European din Elveţia, a ocupat locul cinci.
  • La Campionatul Național individual Open și Campionatul Național al reprezentativelor de club, Maria a obținut patru medalii: aur la echipe și la bârnă, bronz la individual compus și la sărituri. 
 
România participă cu un sportiv și o sportivă la Campionatul Mondial de gimnastică, întrecere care se va desfășura la Kitakyshu (Japonia), între 18 și 24 octombrie. Este vorba de Marian Drăgulescu (care va bifa a 14-a prezență la această competiție) și de Maria Ceplinschi, legitimate la CS Farul Constanța, care va concura în premieră la un campionat mondial.
 
„Însoțiți de antrenorii Lucian Sandu și Ștefan Gal, Maria și Marian sunt singurii gimnaști români care au îndeplinit criteriile stabilite de Federația Română de Gimnastică. Larisa Iordache, Ioana Stănciulescu, Silviana Sfiringu și Antonia Duță nu au făcut deplasarea din motive medicale. Federația Române de gimnastică le dorește mult succes“, este mesajul FRG. Ioana Stănciulescu și Silviana Sfiringu sunt și ele de la CS Farul Constanța.
 
Finalistă la Europene
 
Autoare a unei evoluţii deosebite, anul trecut, la Campionatul European de junioare, de la Mersin (Turcia), întrecere la care a cucerit trei medalii (aur cu echipa şi argint la individual compus şi la sol), Mara Ceplinschi a trecut din acest an la senioare, iar debutul la această categorie de vârstă, la prima ei competiţie majoră de senioare, Campionatul European din Elveţia, a fost unul dătător de speranţe. Maria a reuşit să se califice în finala de la sol, ocupând locul cinci. Iniţial, constănțeanca era prima rezervă de la sol, însă, în urma retragerii din concurs a Larisei Iordache (din pricina problemelor medicale), sportiva de la CS Farul a avansat în finală.
 
„Mult succes pe mai departe!”
 
„La Basel, Mara a fost însoțită de antrenorul Lucian Sandu și, după ce a trecut de emoțiile debutului în calificări, a concurat în finala de la sol. Pentru evoluția sa din ultimul act, Mara a primit 12.966, cu 0.3 puncte mai puțin decât în calificări, punctaj cu care s-a clasat pe locul al 5-lea. Maria Ceplinschi este legitimată la CS Farul Constanța, fiind antrenată la club de Carmen Traicu. Ea face parte din programul «Țară, țară, vrem campioane!», inițiat de antrenorii Octavian Belu și Mariana Bitang și sponsorizat de OMV Petrom. Mara este prima gimnastă pregătită în acest program care debutează la un nivel înalt. Se antrenează în cadrul Centrului Olimpic de la Deva, sub coordonarea antrenorului Lucian Sandu. Felicitări, Mara! Mult succes pe mai departe!”, s-a arătat pe site-ul oficial al FRG.
 
Patru medalii și la Naționale

 
Mara Celpincshi a avut o evoluție deosebită și la Campionatul Național individual Open și Campionatul Național al reprezentativelor de club la gimnastică artistică, care s-a disputat la București, luna trecută. Pe echipe, Maria a cucerit aurul cu formația CS Farul, alături de Sabrina Maneca Voinea, Melisa Orazacai și Alexia Vânoagă, iar la individual compus a cucerit bronzul. Sportiva de pe litoral a obținut două medalii și în finalele pe aparate, devenind campioană la bârnă, iar la sărituri cucerind bronzul.  
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (Federația Română de Gimnastică)
 
Citește și:
 
Gimnastică
Echipa CS Farul Constanța, campioană națională. CSS1 Constanța, medalie de bronz. Podium însă și la alte secțiuni (galerie foto + documente)

 
Gimnastă la CS Farul Constanţa
Mara Ceplinschi, finalistă la Europene. Prima ei participare la senioare la un asemenea nivel!

 
Momente magice la Mersin
La Campionatul European, au impresionat şi patru gimnaste din Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Gimnaste constănțene, din lotul de la Deva, cantonament în Ungaria

25 Aug 2022 1325

Gimnaste din Constanța, la ultimul concurs de verificare înaintea Campionatelor Europene

22 Jul 2022 1522

Campioana de la CS Farul Constanța Gimnasta Maria Ceplinschi, mândria orașului Murfatlar! A promis că va lupta pentru o medalie olimpică (GALERIE FOTO + DOCUMENT)

13 Jan 2022 4410

Gimnasta Maria Ceplinschi, mezina finalei mondiale „A făcut abstracţie de palmaresul adversarelor şi a concurat fără trac“

05 Nov 2021 4015

Sportiva de la CS Farul Constanţa „Maria Ceplinschi ține România pe harta mondială a gimnasticii!“

23 Oct 2021 6292

Gimnasta constănţeană Maria Ceplinschi, finalistă la Campionatul Mondial de senioare (galerie foto)

20 Oct 2021 3069

Gimnastică Echipa CS Farul Constanța, campioană națională. CSS1 Constanța, medalie de bronz. Podium însă și la alte secțiuni (galerie foto + documente)

21 Sep 2021 3632

Gimnasta Maria Ceplinschi, de la CS Farul Constanţa, va concura la Campionatul European

14 Apr 2021 5784

Gimnasta constănţeană Maria Ceplinschi, medaliată la turneul internaţional „Top Gym“, din Belgia

03 Dec 2019 4023

„Noi orizonturi, noi performanţe!“ Gimnaste constănţene, pe podium şi la Cupa Horizon, din Grecia. România, în top! (galerie foto)

12 Nov 2019 2958

UPDATE CS Farul Constanţa, campioană naţională la gimnastică. Ioana Stănciulescu şi Silvia Sfiringu, aur şi argint la individual compus (galerie foto + documente)

08 Sep 2019 3014

Monopol pe individual compus După CSS 1 Constanţa, a devenit campioană naţională la gimnastică şi CS Farul (galerie foto)

07 Jun 2017 5027

Reprezentantele CSS1 Constanţa, vicecampioane Gimnastele de la Farul Constanţa, medaliate cu aur la Naţionale (galerie foto)

21 Jun 2016 5318