Gimnastică aerobică Trei medalii pentru România la Jocurile Mondiale. Sportivi de la CS Farul Constanța și CSS1 Constanța, pe podium (GALERIE FOTO)

 

 
  • Din lotul tricolor au făcut parte 11 sportivi, dintre care șase reprezentanți ai litoralului.
 
Lotul României de gimnastică aerobică ce a participat la ediția a 11-a a Jocurilor Mondiale de la Birmingham (SUA), întrecere dedicată sporturilor neolimpice, a obținut trei medalii, una de argint și două de bronz.
 
Din lotul tricolor au făcut parte 11 sportivi, dintre care șase reprezentanți ai litoralului, cinci de la CS Farul Constanța (Sandra Dincă, Gabriel Bocșer, Daniel Țavoc, Mihai Popa, Leonard Manta) și unul de la CSS1 Constanța (Antonio Surdu). Ceilalți sportivi care au concurat sub tricolor în SUA au fost Daria Mihaiu, Miruna Iordache, Sarmiza Niculescu, Mirela Frîncu și Darius Branda.
 
Românii au cucerit argintul la Aerobic Dance, iar cele două medalii de bronz  la grup și la trio. La Aerobic Dance au evoluat Darius Branda, Sandra Dincă, Mirela Frîncu, Leonard Manta, Daria Mihaiu, Sarmiza Niculescu, Mihai Alin Popa și Antonio Surdu. La grup s-au clasat pe locul trei Gabriel Bocșer, Daniel Țavoc, Leonard Manta, Mihai Alin Popa, Darius Branda și Antonio Surdu, care au acumulat 20.000 puncte, fiind devansați pe podium de reprezentanții Italiei (20.433) - aur și ai Ungariei (20.272) - argint. La trio au concurat Gabriel Bocșer, Daniel Țavoc și Miruna Iordache, care au obținut același punctaj ca în calificări, 20.288. Aurul a fost obținut de Ungaria (20.977), iar argintul de Italia (20.583).    
 
Gimnaștii au fost însoțiți la competiție de antrenoarea Mădălina Cioveie, de asistenta medicală Petra Teleman și de arbitrele Alina Drăgan și Cristiana Spînu (CSS1 Constanța). Șefa delegației a fost Maria Fumea, membru al Comitetului Executiv al Federației Internaționale de Gimnastică.
 
Sportivii antrenați de Maria Fumea și Mădălina Cioveie, cu excepția lui Gabriel Bocșer, debutanți la Jocurile Mondiale, continuă tradiția începută în 2001, și se întorc cu medalii de la una din cele mai important competiții ale gimnasticii aerobice. FRG mulțumește Comitetului Olimpic și Sportiv Român pentru susținerea financiară care a făcut posibilă participarea delegației României la această competiție. Felicitări gimnaștilor, antrenoarelor și tuturor celor care au contribuit la această performanță!, este mesajul de pe pagina de Facebook a Federației Române de Gimnastică.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Imaginile au fost preluate de pe pagina de Facebook a Federației Române de Gimnastică. 
 
Citește și:
 
Gimnastică aerobică
Argint pentru România la Jocurile Mondiale, la Aerobic Dance. Sportivi de la CS Farul și CSS1 Constanța printre tricolori

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 491

Superliga 2023/2024 Începe etapa a doua din play-off / play-out. Ce meciuri sunt programate vineri, 29 martie 2024

28 Mar 2024 563

CS Farul Constanța Înotătorii, pe podium la etapa regională a Campionatului Național (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 805

Constanța Adrian Mazilu, gol marcă înregistrată, iar România bate Germania! „Va fi un nume important în fotbalul românesc“

24 Mar 2024 897

Fotbalistele de la Farul Constanța, victorie clară cu liderul Superligii. Parcurs perfect în play-off (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Mar 2024 819

Fotbal județul Constanța Liga a 4-a. Incident violent la Hârșova! Rezultatele din etapa a 22-a (seniori și juniori + clasamentele)

24 Mar 2024 1442

Gimnastică aerobică Leonard Manta, de la CS Farul Constanța, concurează la etapa de Cupă Mondială din Portugalia

22 Mar 2024 615

Fotbalistele de la Farul Constanța, meci acasă contra liderului clasamentului. „Așteptăm fanii să ne susțină în număr cât mai mare“

22 Mar 2024 898

Farul Constanța, victorie în amicalul cu Unirea Slobozia (GALERIE FOTO + VIDEO)

22 Mar 2024 1130

Farul Constanța. Fundașul Kevin Boli, în echipa etapei „Am demonstrat că suntem o echipă bună și sperăm să învingem și FCSB“ (GALERIE FOTO)

21 Mar 2024 670

Fotbalistele de la Farul Constanța, înfrângere la debutul în grupele Cupei României

21 Mar 2024 802

Fost căpitan la Farul Constanța, un tătic mândru! Fiica lui Florin Pătrașcu, premiantă la Concursul Național de Talente (GALERIE FOTO + VIDEO)

20 Mar 2024 2078

Farul Constanța. Gheorghe Hagi, după meciul cu Dunărea Călărași „Un antrenament foarte bun. Învățăm din toate“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

20 Mar 2024 1288

Trei fotbaliști de la Farul Constanța în echipa etapei. Gheorghe Hagi, antrenorul rundei

19 Mar 2024 831

Farul Constanța Ionuț Cojocaru, borne de neuitat în Giulești. Acolo a debutat la seniori și tot acolo a fost, apoi, în premieră titular. Cu victorii! (GALERIE FOTO)

19 Mar 2024 719