Gladiatorii din Tomis intră în arena de la Tg. Jiu, contra a două echipe apropiate de ei în clasament

  • BC Athletic Neptun Constanţa va juca la Tg. Jiu sâmbătă şi duminică.
  • În deplasarea de la Oradea, unul dintre jucătorii formaţiei constănţene, Iulian Orbeanu, a lipsit, fiind nerefăcut complet după turneul de la Focșani.
  • În meciul cu CSM Oradea, formaţia constănţeană a ţinut aproape de puternicul său adversar trei sferturi.
 

Echipa masculină de baschet Athletic Neptun Constanţa dispută în acest final de săptămână două noi meciuri în Liga Naţională, la turneul de la Tg. Jiu.

Aflată în clasament pe locul 13 (penultimul), cu 24 de puncte, după două victorii şi 20 de înfrângeri, formaţia de pe litoral se va duela cu două echipe aflate în apropiere în ierarhie. Sâmbătă, 17 aprilie, de la ora 19.00, Gladiatorii din Tomis vor întâlni CS Municipal Tg. Jiu (locul 14, ultimul, cu 24 de puncte, după patru victorii şi 16 înfrângeri), pentru ca duminică, 18 aprilie, de la ora 16.00, adversarul să fie CS Municipal Galaţi (locul zece, cu 26 de puncte, după şapte victorii şi 12 înfrângeri).
 

„Mergem cu încredere”

„Sper să reuşim să recuperăm toţi jucătorii şi să revină şi Iulian Orbeanu, care a avut o accidentare la genunchi. Mergem acolo cu încredere, încercând să practicăm un joc curajos şi să câştigăm, evident. Sper să şi reuşim acest lucru, pentru că băieţii merită să mai adune o victorie măcar”, a declarat Alexandru Olteanu, antrenorul principal al BC Athletic Neptun. „Tragem să câştigăm turneul. În disputa cu CSM Oradea, am arătat şi ne-am mişcat ca o echipă, ne-am simţit bine pe teren, am venit mai bine faţă de meciul precedent şi per total a fost OK. Avem un turneu important, meciuri cu Tg. Jiu şi Galaţi, şi trebuie să fim montaţi şi concentraţi ca să câştigăm”, a declarat şi jucătorul Mario Lazăr.
 

Meci curajos contra CSM Oradea

În ultimul meci al turneului precedent, de la Oradea, BC Athletic Neptun (antrenori, Alexandru Olteanu, Bogdan Ivanovici și Vladimir Mihai) i-a dat o replică bună puternicei formaţii CSM Oradea, de care a ținut aproape trei sferturi, pentru ca mai apoi gazdele să se distanțeze treptat până la final şi să câştige cu 93-78. „BC Athletic Neptun Constanța a făcut un meci curajos cu singura reprezentantă a României rămasă în FIBA Europe Cup, calificată în Final Four-ul competiției din acest sezon. A fost o partidă care a oferit faze spectaculoase de ambele părți. Pentru echipa noastră urmează un turneu important, în care vom întâlni echipe aflate în formă, din partea de jos a clasamentului: CSM Târgu Jiu și CSM Galați”, se arată pe pagina de Facebook a Gladiatorilor din Tomis.

 

Le-am cerut să aibă atitudine”

În deplasarea de la Oradea, unul dintre jucătorii formaţiei constănţene, Iulian Orbeanu, a lipsit, fiind nerefăcut complet după turneul de la Focșani. Alexandru Olteanu s-a declarat mulțumit de atitudinea jucătorilor arătată în teren contra CSM Oradea. „Le-am cerut băieţilor să aibă atitudine şi cred că au arătat aceasta. Le-am spus să joace curajos, întrucât noi nu avem nimic de pierdut şi e important pentru ei să demonstreze. Au încercat aceasta. Evident, pe alocuri, experienţa echipei din Oradea s-a văzut şi n-am putut să punem probleme chiar până în ultimele minute”, a punctat principalul BC Athletic Neptun. „A fost un meci în care am dat tot ce am putut. Am reuşit să ţinem acolo aproape trei sferturi. Este evidentă diferenţa de calitate, e o echipă mai bună”, a menţionat şi Mario Lazăr, unul dintre principalii marcatori ai partidei, cu 15 puncte, dar şi cu opt recuperări şi o intercepție.


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: Facebook (BC Athletic Neptun Constanţa)


Citeşte şi:

BC Athletic Neptun Constanţa, înfrângere în meciul cu CSM CSU Oradea

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Baschet Încă o victorie cu FCC UAV Arad, iar CSM Constanța ia o opțiune serioasă în lupta pentru titlul de campioană (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 451

Baschet CSM Constanța și FCC UAV Arad susțin al doilea meci al finalei Ligii Naționale

17 Apr 2024 479

Baschet CSM Constanța a câștigat primul meci cu FCC UAV Arad din finala Ligii Naționale (GALERIE FOTO + VIDEO)

15 Apr 2024 704

Baschet CSM Constanța începe finala Ligii Naționale. Primele două meciuri, pe litoral. Intrarea este liberă!

15 Apr 2024 481

CSM Constanța luptă iar pentru titlu! Andrei Talpeș - „Prin forța grupului și prin «Team is everything», am ajuns în marea finală“

12 Apr 2024 781

O nouă performanță! Baschetbalistele de la CSM Constanța s-au calificat în finala Ligii Naționale (GALERIE FOTO)

09 Apr 2024 695

Baschet CSM Constanța a condus la pauză, dar a pierdut al doilea meci cu CSM Târgoviște din semifinală (GALERIE FOTO)

05 Apr 2024 783

Calendar săptămânal CSM Constanța Cu un nou staff tehnic, rugbyștii debutează în Divizia Națională de Seniori 2024

05 Apr 2024 616

CSM Constanța. Vineri, 5 aprilie 2024 Baschetbalistele susțin al doilea meci din semifinale

05 Apr 2024 541

Baschetbalistele de la CSM Constanța, prima victorie în semifinala play-off cu CSM Târgoviște. Final dramatic! (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Mar 2024 857

Calendar săptămânal CSM Constanța Baschetbalistele joacă primul meci din semifinalele Ligii Naționale

27 Mar 2024 564

Baschet Fetele de la CSM Constanța au avansat în semifinale, după două succese cu CSM Tg. Mureș

20 Mar 2024 723

CSM Constanța. 20 martie 2024 Baschetbalistele vizează victoria care să încheie seria cu CSM Tg. Mureș din sferturi

20 Mar 2024 550

CSM Constanța Baschetbalistele au început cu dreptul lupta pentru titlu. Victorie la peste 40 de puncte diferență! (GALERIE FOTO)

16 Mar 2024 807

CSM Constanța baschet Britney Jones, MVP în finala Cupei României, primul meci în fața propriilor fani. „Sunt entuziasmată!“

15 Mar 2024 744