Gloria Albești, învinsă neașteptat pe teren propriu de ultima clasată, Recolta Gheorghe Doja

  • Trei meciuri din etapa a șaptea a Ligii a 3-a, seria a treia, au fost reprogramate pe 4 noiembrie.
 

Singura reprezentantă a județului Constanța care a evoluat în etapa a șaptea a Ligii a 3-a, seria a treia, nou promovata Gloria Albești, a primit vizita ultimei clasate (fără niciun punct înaintea meciului), Recolta Gheorghe Doja, iar întâlnirea s-a încheiat cu un rezultat neașteptat.

Astfel, oaspeții au reușit să se impună, scor 1-0, prin golul marcat de Ionuț Cositoru în minutul 55, echipa din Albești ratând în urma înfrângerii șansa de a urca în clasament. După șapte partide, în care a înregistrat două victorii și cinci înfrângeri, Gloria se află pe locul șapte, cu șase puncte, golaveraj 10-12. În aceeași etapă, s-a mai jucat o singură partidă, Mostiştea Ulmu - SC Popeşti-Leordeni 2-0, în vreme ce restul de trei confruntări, Axiopolis Cernavodă - Înainte Modelu, CS Afumați - FC Viitorul II Constanţa și Agricola Borcea - CSM Olteniţa, au fost reprogramate pentru data de 4 noiembrie, de la ora 14.00.

Clasament: 1. Afumaţi - 18p (6 meciuri, golaveraj 13-1), 2. Ulmu - 14p (7m, 14-6), 3. Cernavodă - 13p (6m, 20-12), 4. Modelu - 12p (6m, 17-6), 5. Popeşti-Leordeni - 10p (7m, 9-8), 6. FC Viitorul II - 7p (5m, 7-10), 7. Albești - 6p (7m, 10-12), 8. Olteniţa - 4p (6m, 7-15), 9. Borcea - 3p (5m, 7-12), 10. Gheorghe Doja - 3p (7m, 4-26).

În etapa a opta, echipele din județul Constanța joacă, sâmbătă, 31 octombrie, după următorul program: Recolta Gheorghe Doja - FC Viitorul II, SC Popești Leordeni - Axiopolis Cernavodă și Gloria Albești - Mostiștea Ulmu. Până atunci, FC Viitorul II susține miercuri, 28 octombrie, de la ora 15.00, restanța cu Agricola Borcea, din etapa a șasea. Meciul se va disputa pe terenul sintetic al Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi”, de la Ovidiu.

Sursa foto (cu rol ilustrativ): Facebook (CS Gloria Albești)


Citește și:

Axiopolis Cernavodă, victorie în deplasare și locul doi în clasamentul Ligii a 3-a

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă, remiză cu echipa de pe locul secund, Mostiștea Ulmu

14 Nov 2020 2140

Axiopolis Cernavodă are cele mai multe goluri marcate dintre toate echipele celor zece serii ale Ligii a 3-a

13 Nov 2020 3297

Liga a 3-a Gloria Albești, înfrângere în restanța cu Mostiștea Ulmu

11 Nov 2020 1780

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă, victorie categorică cu Gloria Albești

07 Nov 2020 2629

Meci, la Cernavodă, între Axiopolis și Gloria Albești. FC Viitorul II întâlnește ”lanterna roșie”

07 Nov 2020 2888

Liga a 3-a FC Viitorul II se duelează cu liderul clasamentului. Miercuri, joacă și Axiopolis Cernavodă

04 Nov 2020 2628

Axiopolis Cernavodă, egal cu SC Popești Leordeni, FC Viitorul II - înfrângere cu Recolta Gheorghe Doja

31 Oct 2020 2611

În Liga a 3-a, meciul Gloria Albești - Mostiștea Ulmu a fost amânat

31 Oct 2020 2590

UPDATE. Fotbal Gloria Albești joacă astăzi în Liga a 3-a

24 Oct 2020 2713

Axiopolis Cernavodă, victorie în deplasare și locul doi în clasamentul Ligii a 3-a

18 Oct 2020 2533

Axiopolis Cernavodă, victorie în meciul cu FC Viitorul II

10 Oct 2020 2484

Învinsă categoric de lider, Axiopolis Cernavodă a coborât de pe locul doi. Gloria Albești, succes clar afară

05 Oct 2020 2184

Axiopolis Cernavodă, pe locul doi în Liga a 3-a, cu 16 goluri marcate în trei meciuri!

28 Sep 2020 1677

Județul Constanța. Transferuri la nou promovata în Liga a 3-a Dragoș Nedelcu, achiziționat de Gloria Albești

08 Sep 2020 3277

FC Viitorul II, Axiopolis Cernavodă și Gloria Albești, în seria a treia a Ligii a 3-a

03 Sep 2020 2910