Gol de la centrul terenului! Tiberiu Iorga, de la Academia Farul, MVP în victoria cu Academia Hagi (galerie foto)

 
Academia de Fotbalul Farul Constanţa a câştigat derby-ul cu Academia Hagi din etapa a 22-a a Campionatului Judeţean de juniori E. Elevii lui Doru Carali au condus ostilităţile tot meciul, câştigând cu 2-0 (1-0). MVP al partidei a fost Tiberiu Iorga, cu două goluri marcate. Atacantul Farului a deschis scorul în prima repriză, cu o lovitură de cap, apoi a stabilit scorul final dintr-o lovitură liberă din apropierea centrului terenului! În ciuda victoriei, fariştii nu pot trece peste Academia Hagi în clasament, din cauza scorului înregistrat în meciul din tur, când AH s-a impus cu 5-2.
 
„A fost un meci superb. Elevii mei au făcut un meci extraordinar. Unii oameni de pe banca Academiei Hagi se rugau de arbitru să fluiere mai repede finalul partidei. Mai sunt puţine etape şi jucăm până la capăt, cu toate că e greu ca Academia Hagi să se mai încurce. Am demonstrat însă că suntem cel puţin la fel de buni ca ei, dacă nu şi mai buni”, a declarat Doru Carali, antrenorul Academiei Farul.
 
Academia Farul a câştigat şi duelul de la categoria copiilor născuţi în 2006, unde elevii lui Claudiu Moraru au câştigat cu scorul de 2-1. Pentru „marinari“, care joacă sub denumirea FC Farul, au marcat Leonard Simion şi Dragoş Manole, Academia Hagi punctând prin Cercel.
 

„Am jucat foarte bine şi puteam câştiga şi mai clar. Avem o generaţie de excepţie, din care cu siguranţă mulţi vor ajunge jucători de mare valoare”, a declarat Claudiu Moraru.

 
Academia Hagi a câştigat în schimb derby-ul echipelor secunde. A fost 5-1 pentru FC Viitorul II 2005, într-un meci disputat la Ovidiu, în care marcatorii au fost Toma 2, Căpăţână, Motoi, Brătianu, respective Călin Cabuz.
 
Alte rezultate din competiţiile judeţene ale juniorilor: juniori C (născuţi după 1 ianuarie 2001) - restanţă, etapa 14 - FC Farul - CS Năvodari II 3-0; meci în devans, etapa 20 - FC Viitorul - CS Năvodari 13-0 (Pocol 3, Arnold 2, Girsik, Grameni, Munteanu, Pitu, Ştefănescu, Vlad, Pena, Trucă); juniori D (născuţi după 1 ianuarie 2003) - restanţă, etapa 14: FC Farul - CS Năvodari II 1-3; juniori E (născuţi după 1 ianuarie 2005) - etapa 23 - CS Eforie - ACS Luceafărul 1-6, Sporting Năvodari - FC Farul 0-3, SF Mangalia - ACS Performer 5-1.

Felix Rizea este masterand la Facultatea de Ştiinţele Comunicării şi Ştiinţe Politice a Universităţii „Andrei Şaguna” Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Noul stadion de la Constanța Gheorghe Hagi - „Nu cred că îmi va purta numele“. Ce variantă ar fi cea potrivită (VIDEO)

23 Apr 2024 2728

Farul Constanța Revelația Ionuț Cojocaru - „Peste cinci ani, mi-aș dori să fiu la AC Milan și să joc cu România la un turneu final“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 962

Farul Constanța și-a mărit flota de autocare moderne. Campioana României se alătură cluburilor de fotbal importante (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 1183

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 965

Farul Constanța. Gheorghe Hagi, după meciul cu Dunărea Călărași „Un antrenament foarte bun. Învățăm din toate“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

20 Mar 2024 1395

Farul Constanța Hagi, decizie luată în privința căpitanului de echipă. „Identitatea noastră înseamnă academia. Revenim la origini“ (GALERIE FOTO)

17 Mar 2024 1601

Farul Constanța Legendarul Ion Constantinescu, la 75 de ani. A rămas celebru printr-un gol de la centrul terenului

15 Mar 2024 1670

Farul Constanța Fotbaliștii, încurajați de fani la antrenament. Au făcut show! „ Ale, ale, ale, te iubesc, Farule!“ (VIDEO)

01 Mar 2024 1083

Cât costă biletele de intrare la meciul Farul Constanța - CFR Cluj

29 Feb 2024 1503

Farul Constanța Carlo Casap a revenit la campioana României (VIDEO)

15 Feb 2024 1296

Farul Constanța. Alexandru Buzbuchi a devenit goal-keeper-ul titular „Revenirea în poartă mi-a adus o bucurie imensă“ (GALERIE FOTO)

29 Jan 2024 1369

Ajuns de la Farul Constanța la FC Dallas Enes Sali, fotografie alături de Lionel Messi, în SUA

23 Jan 2024 2005

Cât costă biletele de intrare la meciul Farul Constanța - FC U 1948 Craiova

22 Jan 2024 1672

Pregătire reluată și pentru cei mai mari juniori de la Farul Constanța

13 Jan 2024 1087

Cristian Mărgărit, despre educația nutrițională a campionilor de la Farul Constanța. „Un sportiv trebuie să țină cont de toate cele trei elemente“

10 Jan 2024 1051