Golul victoriei, în prelungiri! FC Farul Constanța a învins în deplasare Petrolul Ploiești. Succes important

  • FC Farul și Petrolul s-au întâlnit la Ploiești în prima etapă a campionatului.

FC Farul Constanța a susținut în această seară meciul din deplasare cu Petrolul Ploiești, contând pentru etapa întâi a ediției 2020/2021 a Ligii a 2-a.

Partida s-a încheiat cu scorul de 2-1 (1-1) în favoarea oaspeților, golurile fiind marcate de V. Țicu (4), pentru Petrolul, respectiv Cruceru (31) – dintr-un penalty scos de Alexandru Stoica, și Bîrnoi (90+2), pentru Farul.

Victorie foarte importantă pentru Farul, la debutul în noua stagiune și pe terenul uneia dintre contracandidatele la obținerea promovării în Liga 1!  

FC Farul (antrenor, Ianis Zicu) a jucat cu: Udeanu – Leca (78 Cană), Lică, I. Ursu, D. Panait – Antoche (cpt), Greu (90+1 Cărăruș) – Al. Stoica (84 Bîrnoi), Cruceru, Fl. Bălan – Măzărache (90+1 Gherghiceanu).

Victorie istorică!  Primul succes la Ploiești al alb-albaștrilor după o pauză de 22 de ani!, se arată pe pagina de Facebook a FC Farul.

Mă bucur că am câștigat primul meci în deplasare. Echipa noastră are omogenitate, putem să facem rezultate bune și să punem probleme oricărui adversary. Mă gândesc la promovare, pentru că acesta este scopul meu. Avem stabilitate la club, lucru pe care-l apreciez enorm, a declarat Ianis Zicu.


După prima etapă, FC Farul e pe locul doi în casament. În runda viitoare, trupa de pe litoral va întâlni la Constanța, sâmbătă, 5 septembrie, de la ora 14.00, Aerostar Bacău, echipă care, în runda întâi, a pierdut cu 0-1 acasă contra Universității Cluj. 

Sursa foto: Facebook (FC Farul)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Noul stadion de la Constanța Gheorghe Hagi - „Nu cred că îmi va purta numele“. Ce variantă ar fi cea potrivită (VIDEO)

23 Apr 2024 318

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Rapid Hagi - „Sperăm să prindem iar o zi bună și, cu ajutorul publicului, să câștigăm“ (VIDEO)

23 Apr 2024 248

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 369

Farul Constanța luptă pentru locul doi Dina Grameni - „Am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, care merită să fie pe podium“ (VIDEO)

22 Apr 2024 1224

Farul Constanța Fotbalistele, pe drumul către titlul de campioană. Victorie în deplasare cu Poli Timișoara

21 Apr 2024 711

Farul Constanța Louis Munteanu și Ionuț Cojocaru, gemenii golului. „Se înțeleg foarte bine, sunt fericiți că joacă împreună“ (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 846

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 715

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1407

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 CFR Cluj a deraiat la Ovidiu! Farul Constanța a învins cu 5-1 și urcă pe locul doi în play-off! (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1101

Farul Constanța Revelația Ionuț Cojocaru - „Peste cinci ani, mi-aș dori să fiu la AC Milan și să joc cu România la un turneu final“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 906

Editorial „Revenirea la origini“, o strategie care își arată din plin roadele la Farul Constanța în play-off

19 Apr 2024 644

Superliga 2023/2024 FCSB poate obține titlul de campioană a României încă din acest weekend

19 Apr 2024 878

Anglia Fost fotbalist de la Farul Constanța joacă la Draco FC 2022, prima formație românească din orasul Chelmsford. Duminică, meci mare! (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 2556

Farul Constanța Gheorghe Hagi, la conferința de presă - „M-ai prins în ofsaid!“ (VIDEO)

18 Apr 2024 1241

UPDATE. Superliga 2023/2024. Farul Constanța - CFR Cluj Hagi - „Întâlnim un adversar foarte puternic, dar unicul nostru obiectiv e victoria“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 1792