Sport

Faze trase la indigo La FC Farul, golgheter e un fundaş, Viorel Lică. Contra Universităţii Cluj, a fost letal în careul advers (galerie foto)

Derby-ul de tradiţie din etapa a 12-a a Ligii a 2-a, FC Farul - Universitatea Cluj, i-a revenit echipei gazdă cu 3-2, după ce formaţia ardeleană a condus cu 1-0 din minutul 5, iar apoi a egalat la doi.
 
„Marinarii“ au avut însă puterea să revină de fiecare dată. Golurile oaspeţilor au fost reuşite de Alex Pop (5, 56), un tânăr fotbalist împrumutat la Cluj de FC Viitorul, în vreme ce pentru Farul a reuşit o dublă fundaşul central Viorel Lică (21, 61), iar reuşita de 2-1 i-a aparţinut lui Ionuţ Stoica (35).  
 

„Fotbalul te răsplăteşte“

 
„A fost o partidă interesantă, cu răsturnări de situaţie. Am obţinut o victorie importantă. Am demonstrat că, atunci când ai atitudine şi eşti preocupat să faci lucrurile pe care le pregăteşti zi de zi, fotbalul te răsplăteşte şi reuşeşti să obţii victoria, chiar dacă începi meciul cu o greşeală. Erorile pot apărea, dar este important cum reacţionezi în astfel de momente. Dacă echipa are preocuparea de a juca, nu am nicio emoţie când întâlnim orice adversar din Liga a 2-a. Avem un semn de întrebare, dacă ar fi trebuit eliminat un jucător de la Cluj, dar, până la urmă, arbitrajul a fost în regulă, nu sunt motive foarte mari de nemulţumire şi niciodată nu o să comentez cu duşmănie. Sunt lucruri fireşti pe care le vedem ca antrenori, iar, dacă vedem ceva, putem să spunem. Cred că rezultatul este just, ţinând cont de felul în care ne-am prezentat“, a declarat Ianis Zicu, antrenorul FC Farul.    
 

Primele goluri primite acasă

 
În urma acestei victorii, echipa de pe litoral îşi menţine invincibilitatea la Constanţa, unde, în şase meciuri jucate până acum în acest sezon, a înregistrat cinci victorii şi un egal, însă, de la meciul cu U Cluj, nu mai este singura echipă din Liga a 2-a care nu primise gol pe teren propriu. „Să fie oamenii mai liniştiţi, că aveau dubii, că obiectivul nostru e să nu primim gol. Am marcat trei goluri, am primit două şi am obţinut trei puncte. Nu am pierdut până acum acasă şi cred că lucrurile bune se văd. Trebuie să-i apreciem pe aceşti băieţi, care muncesc zi de zi, se antrenează cum trebuie şi încearcă să facă tot ce pot ei şi cred că o reuşesc destul de bine“, a spus Ianis Zicu.  
 

„Faze fixe tratate cu seriozitate“

 
Aflată pe locul opt în clasament, cu 18 puncte, după cinci victorii, trei egaluri şi patru înfrângeri, golaveraj 11-10, FC Farul îl are golgheter pe un fundaş central, Viorel Lică! Acesta a punctat de patru ori până acum, iar ambele goluri din partida cu U Cluj au fost trase parcă la indigo: şuturi imparabile din careu, după cornere. „I-am spus că mai are câteva goluri şi-l ajunge pe golgheterul din Liga a 2-a (n.r. Ovidiu Herea, de la Metaloglobus, cu opt reuşite). Este important ca fazele fixe să fie tratate cu seriozitate. Într-o partidă de fotbal, sunt momente decisive. Băieţii mei se antrenează foarte bine, respectă lucrurile pe care le lucrăm şi se vede acest aspect“, a comentat Zicu. Restul golurilor „marinarilor“ au fost marcate de Al. Stoica - 2, I. Stoica - 2, Ursu - 1, Antoche - 1 şi Kanda - 1.  
 

A răgușit de la cât a țipat în vestiar

 
„Sunt fundaș de meserie, dar îmi place și golul. Nu am mai dat un asemenea gol până acum (n.r. primul cu U Cluj, cu un șut la vinclu). Mulțumesc lui Dumnezeu că am reușit. Mă așteptam să avem un meci greu, contra unor jucători cu experiență, însă determinarea și ambiția noastră au dat roade. Toți băieții au avut atitudine bună. Mă bucur că am câștigat și că i-am făcut fericiți pe oamenii care au venit la meci. În vestiar, a fost bucurie mare după meci. Am răgușit de la cât am țipat. Ne gândim însă de acum la următorul meci. Ne dorim foarte mult să spargem gheața odată și să obținem prima victorie în deplasare. Sperăm să fie la Pitești. Nu mă gândesc acum la trei goluri într-un meci. Îmi doresc doar să câștige echipa și să urcăm cât mai sus în clasament“, a declarat Viorel Lică, al doilea căpitan al FC Farul, după portarul Vlad Muțiu.   
 

Să se bucure de emoţiile şi de trăirile victoriei

 
Pe parcursul meciului cu U Cluj, a existat un moment în care principalul farist a oprit spectaculos o minge la marginea terenului, atrăgându-şi aplauzele tribunei. „Am oprit mingea, că vreau să jucăm destul de repede. Oricum, îmi este dor de fotbal. Asta le-am spus şi băieţilor în vestiar după partidă, să se bucure de aceste emoţii şi trăiri pe care le au după un succes cu o echipă de tradiţie, contra unor jucători cu sute de meciuri în prima ligă şi cu evoluţii în cupele europene. După o astfel de victorie, emoţiile sunt unice şi trebuie să le trăiască la maximum. Ca antrenor, emoţiile sunt diferite şi de aceea am încercat să le spun cât de importante este să fii fotbalist şi să te bucuri de aceste clipe“, a punctat Ianis. 
 

Următorul meci, cu FC Argeş

 
După meciul cu U Cluj, Farul continuă seria partidelor dificile, în următoarele trei runde urmând a întâlni FC Argeş (în deplasare, luni, 21 octombrie, de la ora 18.00), CS Mioveni (acasă) şi Gloria Buzău (în deplasare). „Mergem mai departe, sunt grele toate partidele. Important e să ne antrenăm aşa cum trebuie, să încercăm să jucăm de fiecare dată când avem mingea, să fim organizaţi când n-o avem şi să facem totul ca echipa să arate un joc plăcut, iar oamenii să înţeleagă că nu se pot câştiga toate meciurile, dar noi facem tot ce putem ca să reuşim acest lucru. Este important să avem suporterii alături de noi şi în momentele dificile, când vor fi şi clipe grele. În sport apar şi astfel de momente, iar, dacă sportivul este susţinut din tribună, automat reuşeşte să dea mai mult“, a mai spus Ianis Zicu. 
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța   
 
Citeşte şi:
 
LIVE TEXT FC Farul a învins Universitatea Cluj la Constanţa, într-un meci cu cinci goluri! (galerie foto)
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Duel în plutonul fruntaş FC Farul, meci dificil cu Metaloglobus Bucureşti. Ambele echipe vin după victorii

13 Nov 2019 557

„Noi orizonturi, noi performanţe!“ Gimnaste constănţene, pe podium şi la Cupa Horizon, din Grecia. România, în top! (galerie foto)

12 Nov 2019 744

FC Farul, pe podiumul Ligii a 2-a Ianis Zicu - „E un moment bun pentru noi. Trebuie să rămânem sus în clasament“ (galerie foto)

11 Nov 2019 879

Dedicaţie specială A marcat în FC Farul - Pandurii Tg. Jiu 5-0 şi s-a dus glonţ să-şi sărute iubita! (galerie foto)

11 Nov 2019 1482

Fotbalul județului Constanța Rezultatele din etapa a 16-a a Ligii a 4-a

09 Nov 2019 1068

FC Farul a învins cu 5-0 Pandurii și a urcat pe loc de baraj. Scor stabilit încă de la pauză (galerie foto + video)

09 Nov 2019 1042

Fotbalul judeţului Constanţa Ce meciuri se joacă, sâmbătă, în Liga a 4-a (program + clasamente)

09 Nov 2019 984

FC Farul - Pandurii Lignitul Tg. Jiu, sâmbătă, la Constanța Ianis Zicu - „Trebuie să fim pregătiți de un meci foarte greu“

08 Nov 2019 785

FC Farul, eşec cu Gloria Buzău Ianis Zicu - „Înfrângerea este meritată, pentru că nu am şutat deloc la poartă“

04 Nov 2019 1097

Ciprian Marica, finanţator al FC Farul, i-a propus unui fost patron din Liga 1 să reinvestească în fotbal. Ce răspuns a primit

04 Nov 2019 1712

Alexandru Buleu, un alt boxer de la CS Farul Constanța convocat la lotul național

03 Nov 2019 812

Fotbalul județului Constanța Rezultatele din etapa a 15-a a Ligii a 4-a. Scor fluviu la Albești!

02 Nov 2019 1147

Înfrângere pentru FC Farul Constanța în meciul din deplasare cu Gloria Buzău

02 Nov 2019 1520

Gimnasta Sabrina Maneca Voinea, de la CS Farul Constanța, aur cu România la Cupa Elveției (galerie foto)

02 Nov 2019 1021

În ce domeniu extra-sportiv a investit Ianis Zicu, antrenorul FC Farul. În fotbal nu e dispus să riște

02 Nov 2019 2292