Grigoras vrea trei puncte la Bistrita

1Gloria Bistrita - Farul

Formatia constanteana a avut, in actuala editie de campionat, cel mai bun start din ultimele decenii, fiind neinvinsa dupa primele trei etape, desi intalnise echipe de top precum Dinamo sau Craiova. Farul si-a continuat evolutiile bune, dar a "gafat" de cateva ori impotriva unor adversari considerati facili precum Otelul Galati, CFR Cluj sau FC Brasov. Cu trei etape inainte de sfarsitul turului de campionat, echipa de pe litoral se afla pe locul sapte in clasamentul Diviziei A, avand 18 puncte, la egalitate cu Dinamo Bucuresti. Inainte de inceperea intrecerii interne, conducerea clubului constantean a fixat ca principale obiective ale sezonului clasarea in primele cinci locuri si participarea in cupele europene. Farul este asadar in grafic, diferenta intre echipa lui Grigoras si CFR Cluj sau Gloria Bistrita, locurile patru si cinci, fiind de doar un punct. Pentru a indeplini obiectivul, "marinarii" trebuie insa sa se mentina in plutonul fruntas, iar acest lucru nu poate fi realizat decat prin continuarea evolutiilor bune de pana acum. In Cupa Romaniei, gruparea fanion a Constantei a reusit sa se califice in sferturile de finala, faza in care va intalni in dubla mansa pe Otelul Galati. Lucrurile merg deci bine si, in ciuda problemelor de efectiv (trei jucatori suspendati), Grigoras spera ca in urmatoarele trei partide ale turului, echipa sa sa obtina cel putin cinci puncte. Primul "obstacol" pe care Farul trebuie sa il depaseasca este imprevizibila Gloria Bistrita, formatie pe care "alb-albastrii" o vor intalni chiar in aceasta dupa-amiaza, in cea de-a 13-a etapa a Diviziei A. Meciul va avea loc in orasul nord-transilvan, cu incepere de la ora 14.00 si va fi arbitrat de o brigada condusa de Sebastian Coltescu. Delegatia de pe litoral a ajuns in judetul Bistrita-Nasaud in cursul serii de ieri, iar lotul de 16 jucatori a efectuat deja un antrenament. Prezenta lui Schiopu in primul 11 este pusa in continuare sub semnul intrebarii, in timp ce portarul Vlas acuza inca probleme de sanatate. Petre Grigoras a declarat ca spera ca numarul 13 (al etapei) sa ii poarte noroc, iar jucatorii sai sa obtina la Nasaud cel putin un rezultat de egalitate. Tehnicianul Farului este din nou obligat sa foloseasca cativa jucatori fara experienta, pentru ca titularii Baicu, Apostol si Senin mai au ispasit luni bune de suspendare, Schiopu este accidentat, iar Radu Oprea a fost trimis la echipa a doua. Constantenii vin dupa o victorie categorica inregistrata acasa, 4-0, cu Poli AEK, in timp ce Gloria a pierdut sambata trecuta cu 3-4, in deplasarea cu FC Arges. Daca invinge la Bistrita, Farul poate urca pana pe locul patru, dar numai sub conditia ca CRF Cluj si Dinamo sa piarda meciurile disputate in deplasare cu FC National, respectiv Otelul Galati. Dupa meciul cu Gloria, Farul va juca, pe 20 noiembrie, cu Rapid (acasa), apoi o saptamana mai tarziu, in deplasare la Alba Iulia, cu Apulum. Cea mai buna clasare a Farului la finele unui tur de campionat a fost locul patru, in urma cu 30 de ani.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt

20 Apr 2024 310

Istoria Dobrogei Povestea lui Ioan Movilă și a înființării primei stațiuni pe litoral, Techirghiol

19 Apr 2024 1526

LIVE TEXT+VIDEO OMD Mamaia Constanța, Ministerul Economiei și Turismului și alte instituții din domeniu anunță debutul Sezonului Litoral - Delta Dunării 2024 (Galerie FOTO)

19 Apr 2024 529

​Proces amânat între un hotel din județul Vâlcea și Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral. Dosarul, pe rolul Tribunalului Constanța

18 Apr 2024 335

Baschet Încă o victorie cu FCC UAV Arad, iar CSM Constanța ia o opțiune serioasă în lupta pentru titlul de campioană (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 462

Baschet Duelul CSM CSU Oradea - CSM Constanța se reia pe litoral, marți, 16 aprilie 2024. „Băieții noștri mizează pe tribune pline!“

16 Apr 2024 389

Doi fotbaliști de la Farul Constanța, în echipa etapei a patra din play-off / play-out. „Este surpriza plăcută“

16 Apr 2024 660

Interviu online cu voleibalista Alexandra Spînoche, căpitanul CSM Constanța „E o plăcere să mă întorc acasă și să joc pentru orașul meu“

16 Apr 2024 1086

CSM Constanța baschet Echipa Under-17, în Top 4 pe plan național. Ana Maria Carp - premiu special, Amira Bou-Chedid - în echipa ideală

15 Apr 2024 634

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. CS Peștera a câștigat cu 12-0

15 Apr 2024 1221

Greenpeace România cheamă în judecată ABADL și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină "Grigore Antipa"

15 Apr 2024 548

Baschet CSM Constanța începe finala Ligii Naționale. Primele două meciuri, pe litoral. Intrarea este liberă!

15 Apr 2024 482

De 1 Mai și Paște, CFR suplimentează trenurile spre litoral

14 Apr 2024 512

Farul Constanța Hagi - „Victorie mare la Craiova, care ne crește încrederea. Sperăm să învingem și CFR Cluj“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 720

Volei După trei victorii cu Știința Bacău, CSM Constanța și-a asigurat prezența în Divizia A1 și pentru sezonul viitor

14 Apr 2024 561