Sport

Hagi s-a reîntâlnit cu Igor Shalimov FC Viitorul, înfrângere în amicalul cu ruşii de la FK Krasnodar

FC Viitorul a disputat al patrulea meci de verificare din cadrul stagiului de pregătire din Slovenia. 
 
Jucătorii pregătiți de Gheorghe Hagi s-au deplasat în Austria și au întâlnit echipa rusă de primă ligă FK Krasnodar, care a încheiat pe poziția a 4-a întrecerea internă. 
 
Partida s-a disputat la Kumberg şi s-a încheiat cu victoria ruşilor, scor 3-1 (1-1).
 
Înaintea partidei, tehnicienii celor două formații, foștii internaționali Gheorghe Hagi și Igor Shalimov, s-au întreținut minute bune. Cei doi au fost adversari în confruntările Steaua - Spartak Moscova (Cupa Campionilor Europeni, 1988), Brescia - Inter Milano (1992/1993) sau România - URSS.
 
Rușii au deschis scorul în minutul 13 prin căpitanul Andreas Granquist, internaționalul suedez transformând un penalty. 
 
Campionii n-au acuzat șocul și Ganea a trimis puțin peste poartă de la 30m (22), iar Țucudean a trimis în bară după o centrare a lui Vînă (24). 
Viitorul a egalat în minutul 25 prin Ovidiu Herea, acesta fructificând serviciul lui Chițu. 
 
FK Krasnodar a avut un început fulminant de repriză secundă și a punctat prin Maciel Wanderson (51, șut la colțul scurt din careu) și Daniil Utkin (54, finalizare pe sub Rîmniceanu în situație de unu la unu). 
 
Rezultat final: FC Viitorul - FK Krasnodar 1-3.
 
Au evoluat echipele:
 
FC Viitorul (manager tehnic, Gheorghe Hagi): Rîmniceanu (60 Tordai) - Boli (78 Ghiță), Țîru (67 Hodorogea), M. Constantin (46 Dumitraș), Ganea (67 Rădoi) - D. Lopez (78 Dumitrescu), Nedelcu (46 Mladen), Vînă (67 Casap) - Chițu (46 Purece), Țucudean (46 Morar), Herea (46 Cicâldău).
 
FK Krasnodar (antrenor, Igor Shalimov): Ianbaev, Granquist, Martinovich, Ramires - Ziguliov, Kabore, Pereira - Joaozinho,Komlicenko, Claesson. Au mai jucat: Adamov - Naldo, Zhirov, Gritsaenko, Ivashin, Petrov, Wanderson, Podberezkin, Laborde, Utkin, Ignatiev, Suleymanov.
 
Meciuri disputate de FC Viitorul în această vară:
 
Cantonamentul din Turcia:
 
17 iunie: FC Viitorul - Inter Baku 1-2 (Țucudean)
20 iunie: FC Viitorul - FK Zira 2-1 (Stoica, Morar)
 
Cantonamentul din Slovenia:
 
26 iunie: FC Viitorul - NK Celje 3-2 (Cicâldău 2, Stoica)
29 iunie (dimineață): FC Viitorul - Selecționata jucătorilor sloveni liberi de contract 6-0 (D. Lopez 2, Cicâldău 2, Morar, Roşu-pen.)
29 iunie (după-amiază): FC Viitorul - NK Aluminij 2-2 (Țucudean 2)
2 iulie: FC Viitorul - FK Krasnodar 1-3 (Herea)
 
Meciuri ce urmează pentru FC Viitorul în această vară:
 
Cantonamentul din Slovenia:
 
5 iulie: FC Viitorul - CSKA Moscova (Rusia, locul 2)

Sursa foto: fcviitorul.ro

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Gică Hagi - „Trebuie să ne autodepăşim“ FC Viitorul - FCSB. Campioana şi liderul clasamentului se înfruntă sâmbătă la Ovidiu!

21 Apr 2018 456

FC Viitorul joacă sâmbătă cu FCSB la Ovidiu Gică Hagi - „Ca să învingem, trebuie să facem un meci perfect“

20 Apr 2018 335

Poze rare. Starul săptămânii la „Goluri istorice“ În urmă cu 26 de ani, Gică Hagi marca de trei ori în Real Madrid - Athletic Bilbao 5-0 (galerie foto)

19 Apr 2018 814

Astăzi se desfăşoară alegerile pentru şefia FRF. Ce aşteaptă Gică Hagi de la noul preşedinte

18 Apr 2018 489

FC Viitorul, la cinci puncte de locul trei în Liga 1 Gică Hagi, foarte nemulţumit de prima repriză a meciului cu CFR Cluj

17 Apr 2018 471

Liviu Dragnea, mesaj pentru Gică Hagi „Atunci vom face stadion modern şi la Constanţa”

16 Apr 2018 3816

Sondaj de opinie Sunteţi de acord ca într-un meci de fotbal să se facă mai multe schimbări de jucători, aşa cum propune Gică Hagi?

16 Apr 2018 630

Se apropie alegerile pentru șefia FRF Gică Hagi - „E nevoie de o muncă titanică. Trebuie să resuscităm totul, de la temelie”

14 Apr 2018 690

Gică Hagi „Nu s-a vorbit deloc de meciul nostru cu CFR. Există numai Steaua. Noi suntem doar participanți”

14 Apr 2018 1448

Duminică, la Ovidiu, se joacă FC Viitorul - CFR Cluj Campioana României vrea să-i pună frână echipei lui Dan Petrescu

14 Apr 2018 589

Căpitanul de 19 ani al FC Viitorul Ianis Hagi este cel mai în formă jucător Under-21 din Liga 1. Ce spune FRF

13 Apr 2018 783

Campioana vine după două victorii afară FC Viitorul joacă la Ovidiu, una după alta, cu CFR Cluj și FCSB. Ce meciuri vor fi!

10 Apr 2018 1324

După meciul cu Poli Iaşi, FC Viitorul joacă la Ovidiu cu CFR Cluj, iar apoi cu FCSB Gică Hagi - „Ţineţi-vă bine, se rupe stadionul!“

06 Apr 2018 672

FC Viitorul, primul succes din play-off Gică Hagi - „Ne-am ţinut de cuvânt. E o victorie fantastică pentru noi“

03 Apr 2018 566

Surpriză la antrenamentul FC Viitorul din Bucureşti. Cine i-a scandat numele lui Gică Hagi (galerie foto)

01 Apr 2018 691

Kira Hagi va face un film şi va scrie o carte despre Gică Hagi

30 Mar 2018 1490

FC Viitorul întâlneşte Astra Giurgiu în play-off Gică Hagi - „Vrem să facem un meci mare“

30 Mar 2018 586

Alexandru Cicâldău, de la FC Viitorul „Debutul la Naţionala mare e un pas important pentru mine“

30 Mar 2018 564

Gică Hagi, după meciul de la Ovidiu, din play-off, cu CSU Craiova „Sunt mulțumit de rezultat. Am avut meritele noastre“

17 Mar 2018 815

FC Viitorul joacă diseară la Ovidiu în play-off cu CSU Craiova Gică Hagi - „Sunt sigur că va ieşi un meci frumos“

16 Mar 2018 519

FC Viitorul, învinsă de FCSB în play-off Gică Hagi - „Sunt puţin supărat şi dezamăgit de lipsa de personalitate a echipei“ (galerie foto)

13 Mar 2018 526

FC Viitorul întâlnește duminică FCSB Gică Hagi - „Vom încerca să facem un meci extraordinar. Gândul nostru e să câștigăm“

10 Mar 2018 488

Duminică „va fi un meci tare“ Campioana FC Viitorul întâlneşte vicecampioana FCSB în prima etapă din play-off

10 Mar 2018 319

Candidat la preşedinţia FRF. Ionuţ Lupescu, întâlniri cu cluburile de la malul mării „Fotbalul constănţean are un potenţial uriaş“ (galerie foto)

08 Mar 2018 923

Confruntare cu CSU Craiova Când va susţine FC Viitorul primul meci la Ovidiu în play-off. Informaţii despre bilete şi abonamente

03 Mar 2018 554

Urgia paralizează în România și fotbalul Partida dintre FC Viitorul și FCSB a fost amânată. Ca și toate celelalte meciuri!

01 Mar 2018 648

FC Viitorul a câştigat meciul decisiv de pe terenul lui Poli Iaşi Gică Hagi - „Am arătat că merităm să fim în play-off“

26 Feb 2018 350

Editorial FC Viitorul în play-off. Despre tineri, talent şi spălarea „păcatelor“

26 Feb 2018 698

​FC Viitorul s-a calificat în turneul play-off al Ligii 1. Dinamo în play-out!

24 Feb 2018 830

Gică Hagi - „Suntem pregătiţi“ Sâmbătă e meciul decisiv. Poli Iaşi - FC Viitorul, a fi sau a nu fi în play-off

24 Feb 2018 493

FC Viitorul, meci decisiv pentru accederea în play-off Gică Hagi - „Suntem încrezători în puterea şi în jocul nostru“

23 Feb 2018 354

Punte între generaţii Ianis Hagi, Răzvan Marin şi Nicolas Popescu joacă alături de părinţii lor la evenimentul „Uniţi pentru Mihai“

22 Feb 2018 881

Gică Hagi, Fiorentina şi „picătura chinezească“ „Cineva din fotbal, un antrenor foarte mare, se pare că a zis că Ianis e al doilea Totti“

21 Feb 2018 642

Gică Hagi - „Doar în România e posibil aşa ceva“ Cum se califică FC Viitorul în play-off. Calculele ultimei etape (galerie foto)

21 Feb 2018 919

Gică Hagi, supărat în continuare că Fiorentina nu i-a dat şansă lui Ianis „A fost minţit. Punct. Pe româneşte“

20 Feb 2018 799

FC Viitorul a învins FC Botoșani în Liga 1 cu un gol în minutul 90+4!

19 Feb 2018 751

Gică Hagi „Nu trebuie să facem doar emisiuni pentru a discuta cât de înalt e Gigel şi cât de scund e Ionel“

19 Feb 2018 1707

Gică Hagi - "Cu nu în brațe, nu aveți nicio şansă, vă duceţi în groapă"

18 Feb 2018 1067

Ianis Hagi, gol de trei puncte cu Juventus. Gică Hagi, mesaj în italiană „Fiorentina a pierdut un mare jucător. Te salut din România!“

12 Feb 2018 812

Două absenţe la FC Viitorul pentru meciul cu Juventus, de sâmbătă

09 Feb 2018 604

Mesajul lui Fatih Terim pentru Gică Hagi, cu ocazia zilei de naştere a „Regelui“ (video)

05 Feb 2018 1465

Cel mai mare fotbalist român din toate timpurile împlinește 53 de ani

05 Feb 2018 569

Gică Hagi - „Sunt mândru că am o echipă tânără, care joacă foarte bine“ Tiberiu Căpuşă, al 34-lea debut în Liga 1 din Academie (galerie foto)

05 Feb 2018 697

Gică Hagi a decis să nu mai vorbească despre situaţia fotbalului românesc pe o perioadă nedeterminată

04 Feb 2018 462

Gică Hagi - „În momentul de față, primul meu gând e să plec din țară. Pe mine m-ați pierdut. Definitiv!“

03 Feb 2018 1365

„Unul dintre cei mai buni din România“ Noul „pariu“ al lui Gică Hagi. A transferat un jucător în care îşi pune mari speranţe

03 Feb 2018 1099

FC Viitorul și Astra Giurgiu s-au înfruntat la Ovidiu în Liga 1. Două goluri marcate

02 Feb 2018 844

Încep meciurile oficiale! Diseară, FC Viitorul înfruntă Astra Giurgiu Strategie nouă la campioana României. Hagi a făcut anunţul (galerie foto)

02 Feb 2018 875

Alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal Gică Hagi - „L-aş vota cu toată inima”

01 Feb 2018 918

Gică Hagi, dezamăgit „De ce nu a jucat Ianis la Fiorentina? E o întrebare mare de tot!”

01 Feb 2018 678