Handbal CSM Constanța și CSM Focșani 2007 deschid, luni, noua ediție de campionat. Meci pe litoral. „Hai la sală!“

 

 
  • CSM Constanța a susținut un stagiu de pregătire în Slovenia, în care a disputat patru meciuri amicale.
  • Pentru noul sezon, echipa de pe litoral a operat patru transferuri.
  • În turul întâi al EHF European League, „delfinii“ se vor duela cu redutabila formație franceză Chambery Savoie Mont Blanc HB, returul fiind programat la Constanța.
 
Echipa masculină de handbal CSM Constanța, care a preluat ștafeta de la HC Dobrogea Sud, debutează în noua ediție de campionat. Luni, 22 august, formația de pe litoral are meci pe teren propriu, urmând ca pe 27 august să joace în competiția europeană EHF European League.
 
Partida CSM Constanța - CSM Focșani 2007 este prima din noua ediție a Ligii Naționale, fiind găzduită de Sala Sporturilor „Simona Amânar“ din Constanța luni, de la ora 18.00. „După o perioadă în care CSM Constanța Handbal a susținut o serie de meciuri amicale în Slovenia, handbalul revine pe parchetul Sălii Sporturilor din Constanța, iar intrarea la meci va fi liberă! Primul meci din noul sezon! Hai la sală!“, este mesajul grupării de pe litoral. Cei de la CSM s-au declarat mulțumiți de stagiul de pregătire din Slovenia, în care au disputat și patru partide de verificare, contra unor adversari puternici: 29-26 cu RK Gorenje Velenje, 24-27 cu RK Krka, 36-35 cu RK Celje Pivovarna Lasko și 26-32 cu RK Nexe.
 
Pentru noul sezon, echipa constănțeană a operat patru transferuri: francezul Micke Brasseleur (29 de ani, 1,97 m, 108 kg, inter dreapta), croatul Valentino Ravnic (26 de ani, 1,90 m și 90 kg, extremă stânga), Andrei Drăgan (22 de ani, 1,90 m, 90 kg, centru sau inter stânga) și Vlad Rusu (24 de ani, 1,88 m, 90 kg, portar).
 
După meciul cu CSM Focșani 2007, în restul partidelor din tur, CSM Constanța va evolua după următorul program:
 
Etapa 2
CSA Steaua București - CSM Constanța
Etapa 3
CSM Constanța - CSM Oradea
Etapa 4

Minaur Baia Mare - CSM Constanța
Etapa 5
CSM Constanța - CSM București

Etapa 6
CSM Vaslui - CSM Constanța
Etapa 7
CSM Constanța - CSU Suceava
Etapa 8
CSM Constanța - CSM Bacău
Etapa 9
AHC Potaissa Turda - CSM Constanța
Etapa 10
CSM Constanța - HC Buzău 2012
Etapa 11
CS Dinamo București - CSM Constanța
Etapa 12
CSM Constanța - SCM Politehnica Timișoara
Etapa 13
CSM Odorheiu Secuiesc - CSM Constanța.
 
În turul întâi al EHF European League, echipa de pe litoral se va duela cu redutabila formație franceză Chambery Savoie Mont Blanc HB, care a încheiat pe locul cinci ultima ediție de campionat. Deși, inițial, returul trebuia să aibă loc în Franța, cele două partide s-au inversat. la cererea adversarilor „delfinilor“. Astfel, turul din 27 august va fi în Franța, iar returul din 3 septembrie - la Constanța. „Silkeborg și Chambery erau cei mai puternici adversari pe care îi puteam întâlni în primul tur. Din nou am avut ghinion la tragerea la sorți, dar ne vom juca șansa. Adversarii noștri au o apărare foarte puternică și un contraatac bun pe faza a doua“, a declarat, conform paginii de Facebook a clubului, George Buricea, antrenorul principal al echipei de pe litoral.
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța
 
Citește și:
 
UPDATE
„Delfinii“ au început pregătirea pentru noul sezon. HC Dobrogea Sud va preda ștafeta către CSM Constanța (GALERIE FOTO)

 
Constanța. Handbal
George Buricea - „Din nou am avut ghinion la tragerea la sorți, dar ne vom juca șansa“


HC Dobrogea Sud începe pregătirea pentru noul sezon. „Delfinii“ joacă în EHF European League din turul întâi

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Înotătorii de la CSM Constanța adună medalii la Campionatul Național (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 247

CSM Constanța Boxerul Alexandru Buleu a debutat cu dreptul la Campionatul European (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 248

Baschet Încă o victorie cu FCC UAV Arad, iar CSM Constanța ia o opțiune serioasă în lupta pentru titlul de campioană (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 442

CSM Constanța box Cu patru titluri continentale în palmares, „Amalia Niță are Europa la picioare!“

17 Apr 2024 553

Șapte handbaliști de la CSM Constanța, în lotul României pentru dubla de calificare cu Cehia

17 Apr 2024 530

Baschet CSM Constanța și FCC UAV Arad susțin al doilea meci al finalei Ligii Naționale

17 Apr 2024 462

Baschet CSM Constanța va juca pentru locurile 5-8, după trei înfrângeri cu CSM CSU Oradea (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 596

Handbal CSM Constanța a învins Steaua și s-a calificat în turneul Final 4 al Cupei României (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 705

Box George Edmond Maradin, pe locul cinci la Campionatul European. „Mândru să reprezint România și orașul Constanța!“ (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 903

Constanța Ștefan Orza, neobosit! Campion național de Kempo K1, merge la Mondiale, apoi urcă în ringul Colosseum Tournament (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 809

Marți, 16 aprilie 2024 CSM Constanța - Steaua, în Sala Sporturilor „Simona Amânar“, în Cupa României. „Hai la meci!“

16 Apr 2024 553

Nadia Comăneci, întâlnire cu Sabrina Maneca Voinea, de la CSM Constanța. „O zi fericită alături de Nadia“ (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 437

Baschet Duelul CSM CSU Oradea - CSM Constanța se reia pe litoral, marți, 16 aprilie 2024. „Băieții noștri mizează pe tribune pline!“

16 Apr 2024 374

Interviu online cu voleibalista Alexandra Spînoche, căpitanul CSM Constanța „E o plăcere să mă întorc acasă și să joc pentru orașul meu“

16 Apr 2024 1044

Baschet CSM Constanța a câștigat primul meci cu FCC UAV Arad din finala Ligii Naționale (GALERIE FOTO + VIDEO)

15 Apr 2024 683