Handbal Intrare liberă la meciul CSM Constanța - CSM București. „Vor să prelungească seria victoriilor de acasă. Hai la sală!“ׅ


 
  • În clasament, CSM Constanța ocupă locul trei, iar CSM București se află pe poziția a patra, ambele echipe având același număr de puncte, nouă, după trei victorii și o înfrângere.
 
Sala Sporturilor „Simona Amânar“ din Constanța găzduiește sâmbătă, 24 septembrie, meciul de handbal CSM Constanța - CSM București, din etapa a cincea a Ligii Naționale.
 
Partida începe la ora 15.45 și este transmisă în direct de Pro Arena. În clasament, CSM Constanța ocupă locul trei, iar CSM București se află pe poziția a patra, ambele echipe având același număr de puncte, nouă, după trei victorii și o înfrângere. După trei succese la rând, formația de pe litoral a înregistrat în etapa trecută primul eșec stagional, 23-24 în deplasare cu Minaur Baia Mare, după ce oaspeții au condus la pauză cu 12-10. „Aflată pe locul 3 în clasament, CSM Constanța este neînvinsă în acest sezon pe teren propriu și caută să prelungească seria victoriilor de acasă. Hai la sală! Intrarea la meci este liberă“, este mesajul CSM Constanța.  
 
În etapa a 2-a a eșalonului secund, Divizia A, CSM Constanța DivA (locul 7) va primi vizita CSM Alexandria (locul 1), echipă care s-a impus cu CSM București DivA în prima rundă, scor 40-31. Meciul este programat duminică, 25 septembrie, la Sala Sporturilor „Simona Amânar“, de la ora 12.00. În prima etapă, băieții de pe litoral, antrenați de Enis Murtaza și Ionuț Pușcașu, s-au deplasat la Pitești, pentru meciul cu CSU Pitești, în care gazdele s-au impus cu 43-35 (20-20 la pauză). Pentru CSM Constanța au marcat: Ștefan 11, Vlase 7, Crișan 6, Neculai 4, Mihăilă 3, Simion 2, Mușetescu 2. Lotul cu care CSM Constanța DivA a abordat meciul de la Pitești a fost format din: George Matei, Rareș Ștefan, Ștefan Cumpănașu, Claudiu Vlase, Marco Neculai, Adelin Mihăilă, Albert Simion, Costi Caluda, Ionuț Crișan și Mihai Mușetescu. Cu o parte dintre juniori prezenți la echipa mare pentru meciul cu Minaur Baia Mare, CSM Constanța DivA a avut la dispoziție o rotație scurtă.
 
Juniorii II de la CSM Constanța au debutat în Campionatul Național cu o victorie. În primul meci al sezonului, disputat pe teren propriu, handbaliștii pregătiți de Ionuț Pușcașu și Denis Ali s-au impus cu ACS Fair Play Cernavodă cu scorul 39-25 (20-12 la pauză). În următoarea etapă, duminică, 25 septembrie 2022, formația constănțeană va juca în deplasare cu CSS Călărași.
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: Facebook (CSM Constanța Handbal)

 
Citește și:


UPDATE. Handbal
CSM Constanța, prima înfrângere stagională în Liga Națională, cu Minaur Baia Mare (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Calendar săptămânal plin pentru CSM Constanța Handbaliștii, meci decisiv pentru câștigarea medaliilor de argint în Liga Zimbrilor!

20 Apr 2024 113

Judecătoriile din Constanța și Tulcea ies din criza de judecători! Anunțul membrului CSM Alin Ene

19 Apr 2024 298

Înotătorii de la CSM Constanța adună medalii la Campionatul Național (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 417

CSM Constanța Boxerul Alexandru Buleu a debutat cu dreptul la Campionatul European (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 413

Baschet Încă o victorie cu FCC UAV Arad, iar CSM Constanța ia o opțiune serioasă în lupta pentru titlul de campioană (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 451

CSM Constanța box Cu patru titluri continentale în palmares, „Amalia Niță are Europa la picioare!“

17 Apr 2024 575

Șapte handbaliști de la CSM Constanța, în lotul României pentru dubla de calificare cu Cehia

17 Apr 2024 540

Baschet CSM Constanța și FCC UAV Arad susțin al doilea meci al finalei Ligii Naționale

17 Apr 2024 480

Baschet CSM Constanța va juca pentru locurile 5-8, după trei înfrângeri cu CSM CSU Oradea (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 606

Handbal CSM Constanța a învins Steaua și s-a calificat în turneul Final 4 al Cupei României (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 729

Box George Edmond Maradin, pe locul cinci la Campionatul European. „Mândru să reprezint România și orașul Constanța!“ (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 928

Constanța Ștefan Orza, neobosit! Campion național de Kempo K1, merge la Mondiale, apoi urcă în ringul Colosseum Tournament (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 824

Marți, 16 aprilie 2024 CSM Constanța - Steaua, în Sala Sporturilor „Simona Amânar“, în Cupa României. „Hai la meci!“

16 Apr 2024 566

Nadia Comăneci, întâlnire cu Sabrina Maneca Voinea, de la CSM Constanța. „O zi fericită alături de Nadia“ (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 466

Baschet Duelul CSM CSU Oradea - CSM Constanța se reia pe litoral, marți, 16 aprilie 2024. „Băieții noștri mizează pe tribune pline!“

16 Apr 2024 384