Handbalistele de la CSU Neptun înfruntă campioana în semifinalele Cupei României

Echipa feminină de handbal CSU Neptun Constanţa va înfrunta campioana naţională, HCM Baia Mare, în semifinalele Cupei României, potrivit tragerii la sorţi care a avut loc ieri, la sediul Federaţiei Române de Handbal. În celălalt meci din penultimul act se vor duela CSM Bucureşti şi SCM Craiova. Turneul Final Four se va disputa pe 25 şi 26 aprilie, la Baia Mare. În prima zi au loc semifinalele, iar a doua zi au fost programate finala mare şi finala mică. CSU Neptun Constanţa se confruntă cu probleme financiare deosebite, jucătoarele nemaiprimindu-şi salariile de aproape trei luni şi jumătate. Handbalistele au vrut să tragă un semnal de alarmă în privinţa acestei situaţii, boicotând antrenamentul de marţi, însă ieri au revenit la pregătire.
 
Sursa foto: CSU Neptun
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CSU Neptun, pe locul patru în Cupa României

27 Apr 2015 1972

CSU Neptun evoluează în Cupa României, după care începe play-out-ul Ligii Naţionale

24 Apr 2015 1916