Handbaliștii de la CSM Constanța, amical de lux, sâmbătă, în Sala Sporturilor „Simona Amânar“

 

 
  • CSM Constanța a încheiat anul 2022 pe locul doi în Liga Națională de handbal.
 
Echipa masculină de handbal CSM Constanța (antrenori, George Buricea și Ionuț Pușcașu) a reluat pregătirea, în noul an, și pregătește primele meciuri amicale înaintea reluării Ligii Naționale.
 
Aflată pe locul doi în campionat, formația de pe litoral dispută, sâmbătă, 21 ianuarie, prima partidă de verificare a anului, întâlnind CSA Steaua București, a cincea clasată în campionat. „Băieții noștri au reluat antrenamentele. CSM Constanța a avut un tur de campionat solid, unul în care s-a poziționat pe locul 2 în Liga Zimbrilor, după 15 meciuri, din care băieții au obținut 11 victorii. Cu jucători prezenți la lotul național în această pauză de iarnă, acum reveniți la echipă, CSM Constanța se află în perioada de reacomodare la efort și pregătire tactică a următoarelor meciuri. O serie de jucători importanți revin în angrenajul echipei (Andrei Alexandru, Ionuț Nistor) după accidentări. Sâmbătă, la Sala Sporturilor, show-ul începe devreme, cu un amical de lux oferit de handbaliștii lui George Buricea, care pregătesc revenirea în arenă pentru meciurile oficiale. De la ora 15.30, CSM Constanța și Steaua București vor fi față în față în Sala Sporturilor din Constanța“, este mesajul CSM Constanța.
 
În weekend, alte echipe și sportivi de la CSM Constanța sunt angrenați în partide sau participă la concursuri. 
 
Baschet
 
Baschetbaliștii au meci acasă, în etapa a 16-a a Ligii Naționale. După ce au cedat miercuri, 18 ianuarie, la CSO Voluntari, CSM Constanța primește vizita celor de la SCM OHMA Timișoara, sâmbătă, 21 Ianuarie, de la ora 18.30, la Sala Sporturilor „Simona Amânar“ din Constanța.
După ce au obținut cea de-a șaptea victorie la rând în Liga Națională, fetele antrenate de Tatiana Gallova merg în Ardeal să-și consolideze prezența între primele trei echipe ale campionatului. Meciul Sirius Târgu Mureș - CSM Constanța se joacă sâmbătă, 21 Ianuarie, de la ora 18.00.
 
Baschet ONSS
 

Patru unități de învățământ din județul Constanța vor lupta pentru un trofeu în cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar 2023, în Sala Sporturilor din Constanța. Sâmbătă, 21 Ianuarie, Școala Gimazială nr. 7 „Remus Opreanu“ va întâlni Liceul Teoretic „Decebal“, în disputa pentru locurile 3-4, de la ora 12.20, în timp ce trofeul de campioană a Constanței va fi disputat de Liceul Teoretic „Traian“ și Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“ Constanța, de la ora 13.30.

Baschet juniori

 
Juniorii și junioarele U-16 de la CSM Constanța continuă în weekend turneele de sală. Fetele vor susține două meciuri cu CSȘ Sfântu Gheorghe, în Grupa A1, în timp ce băieții vor juca tot în deplasare două partide cu BC Lions Craiova, în Grupa a 6-a.
 
Juniorii U-19 de la CSM Constanța vor găzdui Turneul 5 al Campionatului Național. Băieții antrenați de Vladimir Mihai și George Mircioi vor întâlni CSS Viitorul Cluj (sâmbătă, 21 ianuarie, de la ora 18.00) și LPS Târgu Mureș (luni, 23 ianuarie, de la ora 9.00) în Sala Sporturilor din Constanța.
 
Juniorii U-13 vor fi și ei gazdele Turneului 2 din Campionatul Național. La Sala „Tomis“ din strada Flămânda, CSM Constanța a întâlnit vineri CS Medgidia și ACS Cormoran, urmând ca sâmbătă, 21 ianuarie, să se dueleze cu Axiopolis Cernavodă (de la ora 9.00).
 
Volei
 
Voleibalistele CSM Constanța susțin, în capitală, primul meci din noul an în Divizia A2. Echipa antrenată de Radu Began este liderul Seriei Est și vrea să-și apere poziția cu o nouă victorie. CTF Mihai 1 București - CSM Constanța se joacă sâmbătă, 21 ianuarie, de la ora 13.00.
 
La masculin, în Divizia A1, lupta la fileu se anunță spectaculoasă în duelul Unirea Dej - CSM Constanța, care va opune două echipe cu linii de clasament aproape indentice, ambele în căutarea celei de-a șasea victorii în acest sezon. Meciul este sâmbătă, 21 ianuarie, de la ora 18.00.
 
Atletism
 
Încep primele competiții la atletism din acest an. În perioada 21-22 ianuarie, se va desfășura prima etapă a Campionatului Național de atletism de Sală, categoria seniori, tineret și juniori 1. CSM Constanța va avea sportivi angrenați în competiție, precum Alexandru Toader, la 60 m și 60 m garduri, Andrei Sterea, la 400 m și 800 m, Marian Petre, la triplusalt, David Ciolpan, la lungime, Cristian Radu, la triplusalt și lungime, și Dragoș Silvestru, la 60 m și 60 m garduri, sportivi pregătiți de antrenorul Alin Larion. Tot pentru CSM Constanța vor concura și Ioana Colibășanu (antrenor, Elena Colibășanu), la triplusalt și lungime, și Ioana Manoliu (antrenor, Carmen Botea), în aceleași probe.
 
„Succes tuturor sportivilor și echipelor! Hai, Constanța!“, este mesajul CSM Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (CSM Constanța)
 
Citește și:
 
Handbal
CSM Constanța încheie anul pe locul doi în campionat. A învins și Steaua (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședință CLM Constanța CSM Constanța și-a schimbat sediul. Unde este situat (DOCUMENT)

25 Apr 2024 246

CSM Constanța a câștigat titlul național la baschet feminin Mesajul primarului Vergil Chițac – „Felicitări tuturor celor care au pus umărul la creșterea performanței sportului constănțean.” (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 400

Tenis de masă Sportiva de la CSM Constanța, Elena Zaharia s-a oprit în optimile de finală ale turneului WTT Feeder Havirov, din Cehia (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 292

Gimnastică Sabrina Maneca Voinea și Andreea Preda, legitimate la CSM Constanța, au fost selecționate în lotul național pentru Campionatul European feminin de gimnastică artistică de la Rimini

24 Apr 2024 369

Ce performanță! După Cupa României, baschetbalistele de la CSM Constanța au câștigat și Liga Națională! Sunt campioanele României! (GALERIE FOTO + VIDEO)

23 Apr 2024 675

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 526

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 397

Din nou pe podiumul național „CSM Constanța menține tradiția rugby-ului constănțean la înălțime!“

23 Apr 2024 420

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 659

Înotătorii de la CSM Constanța, la înălțime și în ultima zi a Campionatului Național (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 442

CSM Constanța Trei victorii în trei meciuri, iar voleibalistele Under-17 s-au calificat la turneul final (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 709

Rugby CSM Constanța, înfrângere la limită în Divizia Națională de Seniori (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 520

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 836

Volei CSM Constanța, victorie în primul duel cu SCM U Craiova pentru locul 7. „Revenire senzațională!“ (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 459

CSM Constanța box Alexandru Buleu, învins în optimi la Europene de favoritul categoriei. „Viitorul îți aparține!“

20 Apr 2024 737