Haos în Melbourne. Suporterii tenismanului Djokovic au cerut eliberarea sârbului (VIDEO)

  • Peste 100 de persoane s-au adunat la ieşirea din parcare, unele scandând, altele dansând în mijlocul străzii
 



Centrul oraşului australian Melbourne a fost scena unor scene de haos luni noaptea, când fanii tenismanului sârb Novak Djokovic au înconjurat o maşină în care credeau că se află liderul mondial şi au început să scandeze ''Eliberaţi-l pe Novak! Eliberaţi-l pe Novak'' (Free Novak), transmite Reuters, citat de Agerpres.
 
 


Poliţia s-a chinuit să îi ţină departe pe fanii entuziaşti ai jucătorului, unii dintre ei purtând steaguri ale Serbiei, dar aceştia au blocat maşina care încerca să plece de la birourile avocaţilor lui Djokovic.
 
 



Liderul ATP a fost la biroul firmei de avocatură înainte de a se prezenta în faţa unui tribunal federal, pentru audiere, obţinând câştig de cauză în contestarea anulării vizei sale de Australia, judecătorul hotărând eliberarea sa din hotelul în care era reţinut.







Unii dintre suporterii tenismanului sârb au bătut în geamurile fumurii ale maşinii, prin care nu au putut observa dacă Djokovic se afla sau nu înăuntru, iar un bărbat chiar a sărit pe automobil, poliţiştii făcând uz de spray lacrimogen.





Peste 100 de persoane s-au adunat la ieşirea din parcare, unele scandând, altele dansând în mijlocul străzii.
 



Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, a câştigat, luni, apelul depus împotriva anulării vizei sale de Australia, cu o săptămână înaintea debutului primului turneu de Mare Şlem al anului, Australian Open, transmite DPA.





Judecătorul Anthony Kelly a respins anularea vizei şi a ordonat Guvernului australian să achite costurile legale şi să-l elibereze pe Djokovic din detenţie în termen de o jumătate de oră.
 
 
Primul turneu de Mare Şlem al anului, Australian Open, va avea loc în perioada 17-30 ianuarie, la Melbourne.



















Sursa foto: Facebook/EuroNews

Sursa Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

"Încă nu realizez că am câştigat primul meu titlu de Mare Şlem“ Jucătorul italian de tenis Jannik Sinner a câştigat trofeul la Australian Open

29 Jan 2024 591

Novak Djokovic, campionul en titre şi deţinătorul recordului de trofee cucerite, eliminat în semifinale la Australian Open

26 Jan 2024 824

Novak Djokovic, campion pentru a zecea oară la Australian Open

29 Jan 2023 1088

Sârbul Novak Djokovic riscă să nu poată juca la turneul de Mare Şlem US Open. Ce decizie așteaptă campionul din SUA

11 Jul 2022 1023

Tenis Novak Djokovic s-a calificat în finala turneului de Mare Şlem de la Wimbledon

08 Jul 2022 12225

Tenis Novak Djokovic a recunoscut că „Nadal a ştiut să-şi ridice jocul la un alt nivel”

01 Jun 2022 1449

Tenis. Novac Djokovic s-a calificat în finală la Roma

15 May 2022 2098

Novak Djokovic va putea participa la turneul de tenis de la Wimbledon

26 Apr 2022 1746

Tenis Novak Djokovic continuă să conducă în clasamentul mondial ATP

25 Apr 2022 1970

Novak Djokovic va primi o interdicţie de trei ani de a intra în Australia

17 Jan 2022 1934

Reacţii din lumea tenisului după respingerea apelului lui Djokovic

16 Jan 2022 1981

Tenis Justiţia australiană a respins recursul lui Novak Djokovic împotriva anulării vizei

16 Jan 2022 1935

UPDATE Viza lui Novak Djokovic, anulată de ministrul Imigrării din Australia

14 Jan 2022 2461

Novak Djokovic admite o „eroare umană“ în completarea declarațiilor sale de la sosirea în Austrialia

12 Jan 2022 1696

Novak Djokovic „În ciuda a tot ce s-a întâmplat în ultima săptămână, vreau să rămân și să concurez la Australian Open“

10 Jan 2022 2148