21 Apr, 2021 15:58
2649
Au evoluat:Am obținut a treia victorie la rând în turneul de la Cluj-Napoca și ne întoarcem acasă cu 9 puncte mari, care ne mențin în cursa pentru locul 2 în acest campionat. Băieții noștri au câștigat dramatic meciul cu CSU Din Suceava, disputat astăzi, în Sala Horia Demian, la mai puțin de 24 de ore după derby-ul de aseară cu Dinamo! Echipa noastră s-a impus grație unui gol senzațional marcat în ultimele secunde, la 21 egal, și cu un jucător eliminat! Chikovani a trimis de la 9 metri o pasă direct în extremă la Andrei, care a prelungit spre Șandru, și acesta a finalizat din săritură, de pe centrul semicercului! O aeriană perfectă, care a înghețat tabela la 22-21! Sucevenii au încercat să înscrie, din repunere de la centru, în poarta goală, dar Susanu a blocat mingea și “delfinii” au încins hora bucuriei la centrul terenului. Djordje Cirkovic nu s-a putut baza pe interul rus Vitaly Komogorov, accidentat. Echipa noastră a intrat cu un avantaj minim la pauză, 12-11, și s-a menținut la conducere, având șansa desprinderii, la 17-15, în minutul 45 și 20-18, în minutul 52. Suceava a egalat cu 40 de secunde înainte de finalul partidei, dar “delfinii” au avut ultimul cuvânt., se arată pe site-ul oficial al HCDS.
După victoria cu Dinamo şi doar 17 ore de odihnă, băieţii noştri au avut un test greu azi cu Suceava, dar pe care l-au trecut cu bine.
Cu 12 victorii în ultimele 13 meciuri, „delfinii” sunt pe locul 2 acum, iar ultimul turneu va avea loc în perioada 8-11 mai, când vom întâlni Turda, Vaslui şi Buzău (etapele 28-30).
Vă mulţumim că aţi fost alături de echipă şi suntem foarte fericiţi că am încheiat turneul cu maximum de puncte!
Bravo, Constanţa!, este şi mesajul de pe pagina de Facebook a clubului de pe litoral.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: