Meciul dintre HC Dobrogea Sud și CSM Făgăraș nu se mai dispută. Echipa constănțeană plecase spre Sfântu Gheorghe, dar s-a întors

  • A doua în clasament, la egalitate cu liderul Dinamo, echipa de pe litoral are șapte victorii și un eșec în opt meciuri disputate.
  • Portarii Ionuț Iancu și Daniel Vasile au fost convocați din nou la echipa națională.


Aflată pe locul doi în clasamentul Ligii Naționale de handbal masculin, după nouă etape și opt meciuri disputate (șapte victorii, un eșec), la egalitate de puncte, 21, cu liderul Dinamo, HC Dobrogea Sud Constanța ar fi trebuit să dispute vineri, 23 octombrie, meciul din etapa a zecea.

La Sfântu Gheorghe (acolo unde s-au disputat toate partidele din primele două turnee ale campionatului), echipa de pe litoral urma să se dueleze, de la ora 16.30, cu CSM Făgăraș (locul 11, cu 6 puncte). ”Toți jucătorii sunt valizi și se pregătesc pentru meciul de vineri, cu CSM Făgăraș, din etapa a 10-a. Toate echipele se vor reuni, din nou, la Sfântu Gheorghe, unde s-au disputat primele două turnee ale Ligii Zimbrilor. Victoriile cu CSM București, Dunărea Călărași, Minaur și Steaua, obținute la turneul din 4-11 octombrie, au arătat că „delfinii” sunt pe drumul cel bun”, s-a arătat pe site-ul oficial al HCDS. ”A fost un turneu obositor, dar și frumos. Avem doar o înfrângere. Am câștigat, în total, 7 meciuri. Suntem în grafic. Ne pregătim acum foarte serios pentru CSM Făgăraș. Nu există meci ușor, toate sunt grele!”, a spus, potrivit sursei citate, și Ionuț Stănescu, președintele HC Dobrogea Sud.
 

Ne-a fost foarte greu

Formația constănțeană a înregistrat singurul eșec de până acum în confruntarea cu Poli Timișoara, care s-a impus incredibil, după ce HCDS a condus pe parcursul partidei și cu nouă goluri!

”A fost un turneu foarte greu. Cine se adaptează din mers, cine are o bancă mai lungă, cine are norocul să nu se infecteze… Au apărut mai mulți factori care pot decide soarta unui meci. Este foarte greu ca antrenor să pregătești echipa într-o astfel de situație. Pentru că e imposibil să prinzi vârf de formă la un meci important când ai 6 jocuri unul după altul. Te gândești cum să te recuperezi mai repede pentru următorul meci, cum să-i folosești pe toți jucătorii ca să îi ai proaspeți. Noi venim și după două deplasari internaționale foarte grele, cu 12-14 ore prin aeroporturi. Ne-a fost foarte greu, am fost cei mai dezavantajați din acest punct de vedere. Totuși, am trecut cu bine, am avut o singură sincopă, cu Timișoara, pe care o putem pune și pe seama oboselii. E adevărat, am condus cu 9 goluri, dar am vrut să joace toată lumea pentru că urma un meci greu cu Steaua”, a punctat și George Buricea, antrenor secund, dar, în continuare, și jucător la formația de pe litoral.
 

Echipa este mai bună decât cea de anul trecut

Buricea este de părere că, în ciuda pandemiei de coronavirus și a riscurilor pe care le aduce aceasta, e bine că meciurile din competiția internă de handbal se dispută.

”Mai sunt probleme de rezolvat, e clar că avem nevoie de mai multe meciuri, dar echipa este mai bună decât cea de anul trecut și putem face performanță. Ne așteaptă acum o nouă deplasare la Sfântu Gheorghe. Sunt multe voci care întreabă de ce au loc meciurile. Eu zic că este bine că jucăm, cu eforturi, cu riscurile care sunt. Este bine că nu se închide competiția. Ne bucurăm că putem juca”, a punctat legendarul handbalist de la Constanța, citat de hcdobrogeasud.ro.

Meciul cu CSM Făgăraș nu va mai avea loc însă loc, din pricina mai multor cazuri de Covid descoperite la jucători de la CSM Făgăraș. Handbaliștii constănțeni plecaseră spre Sfântu Gheorghe, dar au făcut cale întoarsă. 

”Pe drum, au fost anunțați că adversarii au depistat mai mulți jucători pozitivi la testul Covid și nu se mai prezintă la meci! În aceeași situație se află și Politehnica Timișoara, care are un jucător pozitiv și, la recomandarea DSP Timiș, nu a mai făcut deplasarea pentru partida cu Minaur”, se menționează pe site-ul HCDS.
 

Ionuț Iancu și Daniel Vasile, din nou sub tricolor

Selecționerul echipei naționale de handbal a României, Rareș Fortuneanu, i-a convocat pentru meciurile cu Suedia și Muntenegru (din 5 și 8 noiembrie), din preliminariile Campionatului European din 2022, și pe portarii HCDS Ionuț Iancu și Daniel Vasile. ”A fost o perioadă foarte grea pentru toată lumea. Mă bucur că am reușit să ne adunăm acum și cu echipa națională. Ne așteaptă două meciuri foarte grele. Mai ales primul, cel din Suedia. Sperăm să facem două jocuri bune și să luăm cât mai multe puncte”, a punctat Ionuț Iancu (26 de ani).
 

”Este o experiență deosebită”

În vârstă de 23 de ani, Daniel Vasile a prins „antecamera” reprezentativei tricolore la Trofeul Carpați, din decembrie anul trecut (la debutul ca selecționer al lui Fortuneanu), iar cum a fost chemat din nou. ”Mă bucur că antrenorii naționalei au văzut o perspectivă în mine. Am crescut cu gândul de a ajunge la echipa națională. Voi fi alături de cei mai buni handbaliști din România, de la care am multe de învățat. Mihai Popescu va fi la lot, este o experiență deosebită. Înseamnă ceva și pentru Constanța ca toți cei trei portari să fie foști sau actuali componenți ai echipei”, a punctat Daniel Vasile, conform site-ului oficial al HCDS.

Sursa foto: HC Dobrogea Sud


Citește și:

HC Dobrogea Sud George Buricea - ”Acești oameni nu au absolut nicio legătură cu spiritul Constanței”
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Interviu online cu Teodor Ștefan, de la CSM Constanța „Când am luat mingea, am simțit o atracție. Mi-am spus că nu voi mai dezlipi niciodată balonul de mână“ (GALERIE FOTO)

26 Apr 2023 4153

Handbal CSM Constanța, debut cu victorie în Liga Națională

22 Aug 2022 1651

George Buricea, la 43 de ani. Zi de naștere în cantonament. „Sunt împlinit, le mulțumesc tuturor celor care contribuie la asta“

03 Aug 2022 2426

Handbal „Delfinii“ vor disputa meciul decisiv din dubla cu Chambery la Constanța

27 Jul 2022 1494

Constanța, trei jucători sub tricolor Ionuț Stănescu, în echipa turneului de la Varna. România a ratat dramatic Mondialele

25 Jul 2022 1549

Constanța. Handbal George Buricea - „Din nou am avut ghinion la tragerea la sorți, dar ne vom juca șansa“

23 Jul 2022 1821

HC Dobrogea Sud Constanța și-a aflat adversarul din turul întâi al EHF European League

19 Jul 2022 1480

UPDATE „Delfinii“ au început pregătirea pentru noul sezon. HC Dobrogea Sud va preda ștafeta către CSM Constanța (GALERIE FOTO)

19 Jul 2022 2290

Handbaliștii de la HC Dobrogea Sud Constanța, spectacol la rafting. „S-au simțit ca… delfinii în apă“ (GALERIE FOTO)

18 Jul 2022 1512

Tânărul handbalist David Pavlov, de la HC Dobrogea Sud Constanța la CSM Focșani 2007

18 Jul 2022 2489

HC Dobrogea Sud Constanța Pregătire în sală pentru Alexandru Andrei și Ionuț Nistor. Ultimii doi din seria accidentaților grav

16 Jul 2022 2096

HC Dobrogea Sud începe pregătirea pentru noul sezon. „Delfinii“ joacă în EHF European League din turul întâi

15 Jul 2022 1910

Trei tineri handbaliști de la HC Dobrogea Sud se pregătesc pentru turneul oficial de la Varna. Ținta - elita continentală (GALERIE FOTO)

02 Jul 2022 1827

HC Dobrogea Sud Alexandru Andrei, în recuperare după operație. „În retur, sper să fiu alături de coechipieri și să joc!“

25 Jun 2022 1758

Moment aniversar la HC Dobrogea Sud Liviu Caba a împlinit 22 de ani. Jucătorul cu numărul 21 este născut pe 21 iunie

22 Jun 2022 1960