HC Dobrogea Sud Constanța „Ultimul mohican“! Laurențiu Toma a pus punct carierei de handbalist (galerie foto)

După George Buricea, un alt veteran al vicecampioanei României la handbal masculin, HC Dobrogea Sud Constanța, căpitanul formației, Laurențiu Toma, a decis să pună punct activității de jucător, la vârsta de 38 de ani.
 
Laurențiu Toma a făcut anunțul astăzi, precizând că în continuare va ocupa o funcție în cadrul clubului, cel mai probabil cea de vicepreședinte.
 

La analizele medicale, unele rezultate nu au ieșit foarte bune. Nu e ceva grav, dar nu mai eram 100 apt sa dau totul. Astfel ca am decis ca e timpul să mă retrag, după 20 de ani de carieră la echipa Constantei. E un moment greu, dar ma bucur ca mi-am încheiat activitatea de jucător în acest oraș minunat, care mi-a oferit totul. Si eu am dat totul pentru club si pentru suporteri. Acum e timpul să le las locul altora mai tineri. Nu mi s-a interzis să fac sport de performanţă, dar nu sunt 100% apt să depun tot efortul.  Am zis că e mai important pentru mine şi pentru familia mea să mă retrag. Sunt la început de drum ca oficial de club, dar am lângă mine oamerni cu experienţă, de la care voi învăţa. Vreau să am o carieră de conducător ca şi cea de handbalist. Am venit la Constanţa în 1999 şi mă retrag în glorie. Sunt bucuros că am câştigat multe trofee alături de colegi şi că retragerea mea coincide  cu meciurile avute în Caraibe. Cred că am făcut o alegere bună şi că lucrurile vor merge bine pentru mine în continuare, a spus Laurențiu Toma.


La conferinţa de presă în care şi-a anunţat retragerea din activitatea de handbalist, Laurenţiu Toma l-a avut alături pe Nurhan Ali, managerul general al clubului.

Este o zi tristă pentru mine. Azi, odată cu anunţul lui Tomiţă, se încheie frumoase istorie a HCM Constanţa, cea mai performantă echipă de club a oraşului, ale cărei performanţe cu greu vor fi egalate. Ultimul mohican de la HCM Constanţa s-a retras. Pagina HCM se încheie definitiv. Îmi doresc ca şi HCD să ajungă la nivelul HCM. Laurenţiu a fost unul dintre jucătorii în care am avut  mare încredere şi la care am ţinut foarte mult. Să se gândească la prezent, dar să fie atent şi la viitor. Golul lăsat de Tomiţă în echipă va fi imens şi cu greu va fi umplut. Pentru a suplini absenţa, la Sfântu Gheorghe, va pleca şi un handbalist din propria pepinieră, Moroşanu, a spus Nurhan Ali.   

În perioada următoare, se va discuta şi despre un meci de retragere, care să-i fie organizat atât lui George Buricea, cât şi lui Laurenţiu Toma.

Voi vorbi în acest sens cu George după ce echipa revine din cantonamentul de la Sfântu Gheorghe. Ar fi păcat să nu avem o astfel de partidă, atât pentru carierele noastre, cât şi pentru suporteri, a punctat fostul căpitan al HC Dobrogea Sud.

Laurenţiu Toma a apreciat că cel mai fericit moment al carierei sale de handbalist a fost atunci când HCM Constanţa a eliminat Jugovic Kac din cupele europene. 

Ne-am dar seama că avem o echipă puternică. Apoi, au venit multe alte succese, dintre cele europene enumerându-le pe cel cu Barcelona, Montpellier sau Pick Szeged. Era o atmosferă foarte frumoasă la echipă. Cea mai mare dezamăgire a mea rămâne ratarea titlului de campioană cu HC Dobrogea Sud, sezonul trecut. Ar fi fost frumos ca atât eu, cât şi George Buricea săî ne retragem cu încă un titlu de campion în palmares, a precizat Laurenţiu. 

 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

HC Dobrogea Sud Constanța, cadou surpriză pentru antrenorul George Buricea (GALERIE FOTO)

15 May 2022 2333

HC Dobrogea Sud Constanța Un tricou special al lui George Buricea, scos la licitație pentru ajutorarea refugiaților din Ucraina

17 Mar 2022 2243

HC Dobrogea Sud Constanța Alexandru Andrei, ales jucătorul lunii. „Cu ei putem câștiga orice meci“

30 Nov 2021 2664

LIVE VIDEO. Conferință de presă HC Dobrogea Sud Constanța, înaintea meciurilor cu Dinamo și Csurgoi (galerie foto)

23 Aug 2021 3195

HC Dobrogea Sud, trei victorii şi un eşec în meciurile test. Clubul constănţean şi preşedintele său, la aniversare

16 Aug 2021 2658

Trei handbaliști de la HC Dobrogea Sud Constanța nu merg în cantonamentul din Serbia. Unde au fost convocați (galerie foto)

31 Jul 2021 2941

Revedere, la Constanţa, între prieteni vechi din handbal Laurenţiu Toma, cadou special pentru Narcisa Lecuşanu

03 Apr 2021 4459

Zoran Nikolic, căpitanul HC Dobrogea Sud, la ceas aniversar. Vineri, echipa are meci în Liga Naţională

25 Feb 2021 1837

HC Dobrogea Sud Constanța întâlnește astăzi CSU din Suceava

04 Dec 2020 2002

HC Dobrogea Sud Constanța vrea să câștige și meciul retur cu HC Victor Stavropol Ionuț Iancu - „Am arătat că suntem o echipă“

01 Sep 2020 3300

Întrebări pentru fani Ce buton ai apăsa pentru a evita un lucru petrecut în ultimul sezon la HC Dobrogea Sud Constanța?

22 May 2020 2911

HC Dobrogea Sud. George Buricea, supărat „Împrăștie tot felul de bârfe ieftine, instigă și influențează mulți oameni OK din galerie“

02 Mar 2020 2934

Căpitanul HC Dobrogea Sud Pentru al patrulea an la rând, sârbul Zoran Nikolic şi-a serbat ziua de naştere cu a doua sa familie

28 Feb 2020 2472

„Inedit dialog al generaţiilor“ Ionuţ Stănescu, preşedintele HC Dobrogea Sud, coleg cu fiul său la antrenamentele echipei (galerie foto)

10 Jan 2020 2510

Câte partide-test va avea HC Dobrogea Sud Constanţa până la debutul oficial din 2020

08 Jan 2020 2016