HC Dobrogea Sud Constanţa, pe locul trei la finele turului Ligii Naţionale

  • HC Dobrogea Sud Constanţa a câştigat ambele partide jucate la turneul de la Sfântu Gheorghe.
Turneul de la Sfântu Gheorghe, în care HC Dobrogea Sud Constanţa a disputat două meciuri, câştigându-le pe amândouă, a încheiat anul 2020 în Liga Naţională de handbal masculin.
 
Formaţia de pe litoral a dispus de CSM Vaslui, scor 30-25 (14-14), şi de HC Buzău 2012, scor 27-23 (13-9), iar, la finele turului, după 15 etape, HCDS ocupă locul trei în clasament, cu 36 de puncte, după 12 victorii şi trei înfrângeri. Pe primele două locuri ale podiumului se află Dinamo Bucureşti, având maximum de puncte, 45, şi Potaissa Turda, cu 39 de puncte.  
 
„Am încheiat anul cu bine. Am câștigat ambele meciuri jucate la Sfântu Gheorghe. Le-am tratat cu seriozitate și profesionalism. Suntem în grafic și mergem înainte cu speranță. Abia așteptăm să reînceapă campionatul. Să sperăm că anul viitor vom putea juca din nou la Constanța, cu spectatori în tribune”, a declarat preşedintele HC Dobrogea Sud, Ionuţ Stănescu, potrivit site-ului oficial al clubului. Campionatul se va relua la începutul lunii februarie a anului viitor.

Sursa foto: HC Dobrogea Sud Constanţa

Citeşte şi:

HC Dobrogea Sud Constanţa a încheiat anul cu o victorie

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Interviu online cu Teodor Ștefan, de la CSM Constanța „Când am luat mingea, am simțit o atracție. Mi-am spus că nu voi mai dezlipi niciodată balonul de mână“ (GALERIE FOTO)

26 Apr 2023 4155

Handbal CSM Constanța, debut cu victorie în Liga Națională

22 Aug 2022 1652

George Buricea, la 43 de ani. Zi de naștere în cantonament. „Sunt împlinit, le mulțumesc tuturor celor care contribuie la asta“

03 Aug 2022 2429

Handbal „Delfinii“ vor disputa meciul decisiv din dubla cu Chambery la Constanța

27 Jul 2022 1495

Constanța, trei jucători sub tricolor Ionuț Stănescu, în echipa turneului de la Varna. România a ratat dramatic Mondialele

25 Jul 2022 1552

Constanța. Handbal George Buricea - „Din nou am avut ghinion la tragerea la sorți, dar ne vom juca șansa“

23 Jul 2022 1822

HC Dobrogea Sud Constanța și-a aflat adversarul din turul întâi al EHF European League

19 Jul 2022 1481

UPDATE „Delfinii“ au început pregătirea pentru noul sezon. HC Dobrogea Sud va preda ștafeta către CSM Constanța (GALERIE FOTO)

19 Jul 2022 2293

Handbaliștii de la HC Dobrogea Sud Constanța, spectacol la rafting. „S-au simțit ca… delfinii în apă“ (GALERIE FOTO)

18 Jul 2022 1513

Tânărul handbalist David Pavlov, de la HC Dobrogea Sud Constanța la CSM Focșani 2007

18 Jul 2022 2490

HC Dobrogea Sud Constanța Pregătire în sală pentru Alexandru Andrei și Ionuț Nistor. Ultimii doi din seria accidentaților grav

16 Jul 2022 2098

HC Dobrogea Sud începe pregătirea pentru noul sezon. „Delfinii“ joacă în EHF European League din turul întâi

15 Jul 2022 1912

Trei tineri handbaliști de la HC Dobrogea Sud se pregătesc pentru turneul oficial de la Varna. Ținta - elita continentală (GALERIE FOTO)

02 Jul 2022 1828

HC Dobrogea Sud Alexandru Andrei, în recuperare după operație. „În retur, sper să fiu alături de coechipieri și să joc!“

25 Jun 2022 1759

Moment aniversar la HC Dobrogea Sud Liviu Caba a împlinit 22 de ani. Jucătorul cu numărul 21 este născut pe 21 iunie

22 Jun 2022 1962