HCM Constanţa a câştigat primul meci cu HC Odorhei

HCM Constanţa a câştigat primul meci cu HC Odorhei din turneul locurilor 5-8 al Ligii Naţionale de handbal masculin. Confruntarea se dispută în Sala Sporturilor din Constanţa, în sistemul cel mai bun din trei meciuri, iar ieri HCM s-a impus cu 32-27 (14-14). Pentru echipa constănţeană au punctat Humet - 7 goluri, Gal - 6, Toma - 6 (5 de la 7 m), Vujadinovic - 4, Angelovski - 3, Baican - 2, Cristescu - 2, Buricea - 1 şi Rakcevic - 1.
 
„Avem ceva accidentări, dar sperăm să iasă şi mâine (n.r. astăzi) un handbal frumos. Vrem să realizăm a doua victorie şi să încheiem conturile, astfel încât să beneficiem de mai multe zile de recuperare pentru ultimul meci al sezonului. Le mulţumim oamenilor care ne-au susţinut din tribună şi îi aşteptăm în continuare alături de noi“, a declarat handbalistul Predrag Vujadinovic, de la HCM.
 
Astăzi, de la ora 17.00, cele două formaţii se întâlnesc din nou, iar dacă va fi nevoie, se va disputa şi meciul trei, mâine, tot de la ora 17.00. Cine va triumfa în întâlnirea HCM - HC Odorhei va lupta pentru locul cinci cu echipa care va triumfa în meciul Dunărea Călăraşi - Ştiinţa Bacău.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În stilul HCM, Dobrogea Sud a învins Dinamo şi a urcat pe primul loc Laurenţiu Toma - „A fost o victorie ca pe vremuri!” (galerie foto)

14 Oct 2016 3715

HCM Minaur Baia Mare învinsă de CSM Focșani 2007

21 Feb 2016 1887

Îi antrenează Enis Murtaza Juniorii II de la HCM Constanţa s-au calificat la turneul final

25 May 2015 3264

Juniorii II de la HCM Constanţa au debutat cu dreptul la turneul semifinal 2

23 May 2015 2535

HCM Constanţa se duelează cu Dunărea Călăraşi pentru locul cinci

16 May 2015 1788

George Buricea - „Sperăm ca HCM Constanţa să nu se desfiinţeze“

13 May 2015 1937

HCM Constanţa va lupta pentru locul 5 în Liga Naţională

11 May 2015 1622

HCM Constanţa, favorită în prima finală

14 Apr 2015 1855

HCM Constanţa a pierdut derby-ul cu Dinamo şi primul loc în clasament

08 Apr 2015 1918

„Protestul” i-a costat 5.000 de lei HCM Constanţa, amendată pentru refuzul de a juca în finala mică a Cupei României

05 Apr 2015 1981

HCM Constanţa a învins CSM Bucureşti

27 Mar 2015 2083

HCM Constanţa s-a impus în faţa echipei Ştiinţa Bacău

19 Mar 2015 1718

Minaur Baia Mare - HCM Constanţa, în semifinalele Cupei României

11 Mar 2015 1977

Handabal masculin HCM Constanţa - Steaua 36-31

04 Mar 2015 2174

HCM Constanța a învins HC Odorhei

18 Feb 2015 1192