HCM Constanţa a pornit ca din puşcă în campionat

Campioana României la handbal masculin, deţinătoarea Cupei şi a Supercupei, HCM Constanţa, a câştigat la diferenţă de 14 puncte primul meci din ediţia 2013/2014 a Ligii Naţionale, jucat, ieri, la Constanţa, cu Pandurii Tg. Jiu. Scorul a fost 34-20 (17-8). În etapa viitoare, HCM va întâlni, tot pe teren propriu, HCM Baia Mare, vineri, 20 septembrie. În prima divizie feminină, CSU Neptun a pierdut al doilea meci, 19-30 (10-14), în deplasare cu CSM Bucureşti, marcatoarele oaspetelor fiind Enescu - 4 goluri, Ionescu - 3, Sheiko - 2, Arfir - 2, Vasiliu - 2, Toma - 2 (unul de la 7 m), Zlăvog - 2, Tiron - 1, Mărginean - 1. Adversarul din etapa a treia al constănţencelor este HCM Roman, cele două echipe jucând pe litoral, în Sala Sporturilor, sâmbătă, 21 septembrie.
 
„Asta-i diferenţa”

 
„A fost o victorie frumoasă. Am luat meciul în serios din minutul 1. Cam aceasta e diferenţa între noi şi majoritatea echipelor din România, dacă abordăm partidele ca astăzi. Celor de la Pandurii le-a fost foarte greu să ne dea gol, întrucât portarii Popescu şi Stănescu au prins o zi foarte bună, iar apărarea ne-a mers şi ea excelent. Nu ne-am gândit neapărat să câştigăm la o diferenţă care să ne permită instalarea în fotoliul de lider încă din prima etapă. Se pare că Bacăul are un start de sezon mai greu. Noi trebuie să ne vedem de ale noastre şi să jucăm din ce în ce mai bine. Va fi un campionat lung şi vârful de formă trebuie să-l prindem în play-off. Nu cunoaştem mu lte despre viitorul nostru adversar, Baia Mare, dar ne vom pregăti normal, pentru încă o victorie”, a declarat extrema constănşeană George Buricea. „Ne bucurăm că am reuşit să câştigăm la o diferenţă aşa de mare. Nu ne aşteptam la un asemenea scor. Pandurii e o echipă bună, de primele cinci locuri. Urmează meciul de pe teren propriu cu Baia Mare, după care derby-ul cu Ştiinţa Bacău, care va fi greu. În Europa, am ratat Liga Campionilor, dar sperăm să facem o figură frumoasă în Cupa EHF, aceasta însemnând semifinală sau finală. Ar fi frumos, atât pentru noi, cât şi pentru România să ajungem acolo”, a spus şi interul Alexandru Şimicu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Handbal CSM Constanța, meci cu CSM Bacău. „Vor să plece cu un moral de fier în Ungaria“

12 Oct 2023 1084

Constanța. Antrenorul Ion Crăciun a urcat la ceruri „O mare pierdere! A iubit handbalul enorm, la fel ca pe familia sa!“

14 Jul 2023 1970

UPDATE Doliu în sportul constănțean. A murit reputatul antrenor Ion Crăciun!

13 Jul 2023 3055

Constanța. Handbal George Buricea - „Din nou am avut ghinion la tragerea la sorți, dar ne vom juca șansa“

23 Jul 2022 1837

Decizia prin care s-a închis Clubul Sportiv HCM Constanţa, publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență (DOCUMENT)

14 Feb 2022 2659

Handbal Constănţeanul Marius Stavrositu, instalat antrenor principal la Universitatea Cluj (galerie foto)

28 Oct 2021 2665

Oficial! S-a terminat! Decizie importantă pentru Handbal Club Municipal Constanţa! (document)

06 Sep 2021 2321

Două firme controlate de omul de afaceri Jean Tucan au atacat Regulamentul de organizare și desfășurare a activităților comerciale în municipiul Constanța

14 Jul 2021 5984

Durere fără margini! Soţia handbalistului Javier Humet, condusă pe ultimul drum. Jucătorii de la Dinamo, prezenţi la înmormântare

26 May 2021 27398

Tragedie în familia handbalistului Javier Humet. Soţia sa, constănţeancă, s-a stins din viaţă

23 May 2021 34659

„Are nevoie de ruga noastră!” Soţia handbalistului Javier Humet a suferit un atac cerebral. Ana Ayda este din Constanţa

17 May 2021 8136

Fostul mare handbalist Laurenţiu Toma va fi tată de băiat „Ne-am dorit enorm și Dumnezeu ne-a binecuvântat!”

14 May 2021 6324

HC Dobrogea Sud Constanţa, victorie importantă în instanță!

09 Feb 2021 1553

Portarii HC Dobrogea Sud Constanța, sub tricolor Daniel Vasile - ”Am crescut cu gândul de a ajunge la echipa națională”

29 Oct 2020 4394

Meci, marți, la Constanța HC Dobrogea Sud o întâmpină pe Sporting Lisabona din postura de lider al Ligii Naționale

22 Sep 2020 3475