Imagini de la eveniment Constanța. Francezul Guy Dupuy, show memorabil la All Star Game (galerie foto+video)

Baschet, dunk show, concursuri cu premii, muzică, dans și multă, multă distracție. 

Acestea au fost ingredientele ediției 2018 a spectacolului baschetbalistic LBAC All Star Game, organizat in aceasta seara, la Sala Sporturilor din Constanta de Asociația Județeană de Baschet Constanța, cu sprijinul autorităților locale, al Inspectoratului Școlar Județean Constanța, al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța și al altor parteneri.

Evenimentul a avut si un scop caritabil, cu această ocazie strangandu-se jucării și lucruri care vor ajunge la copii si la familii nevoiase.

Invitatul special al serii a fost francezul Guy Dupuy, care a făcut un show memorabil, atât în timpul partidei, în care s-au infruntat "Pescarusii" si "Delfinii", cât și la concursul de slam dunk, pe care l-a câștigat.

All Star Game Constanta 2018 s-a încheiat cu o poza de grup pe parchetul Sălii Sporturilor, alături de sportivi coborând din tribună si spectatori.

Luna decembrie este o luna specială pentru toți cei care iubesc baschetul constănțean și mai ales pentru toți cei care se gândesc și la cei mai puțini norocoși. Tradiționalul All Star Game din acest an, organizat la Sala Sporturilor de către Asociația Județeană de Baschet Constanța cu spijinul autorităților și partenerilor săi, a reușit să strângă sute de jucării pentru copii și familii, jucării care vor ajunge înaintea Crăciunului la copiii și familiile din satele județului Constanța cu ajutorul celor de la United Hands România dar și a Ligii Studenților Universității Ovidius din Constanța! Cu o reacție peste așteptări a publicului din Constanța și a celor care au luat parte la eveniment, evenimentul a fost cel mai spectaculos All Star Game dintre toate edițiile organizate la Constanța!

În premieră, la pauza meciului s-a organizat Mini All Star Game, un meci All Star dedicat copiilor baschetbaliști, cu juniori ai clubulurilor de baschet afiliate Asociației Județene de Baschet Constanța, mini-baschet, legitimați la CSS1 Constanța, ACS Cormoran, Phoenix Știința Constanța, CS Laguna, ACS McBall, Palatul Copiilor, ACS Axiopolis Cernavodă și BC Athletic Constanța, copii angrenați deasemenea în Campionatul Județean de Mini Baschet.

Nu au lipsit momentele artistice senzationale ale sportivilor de la CSS1 Gimnastică sub îndrumarea D-nei Profesor Lintzmaier Mihaela, ale copiilor de la secția CSS1 Gimnastică Ritmică îndrumați de D-na Profesor Mariana Paris, ale sportivilor proaspăt medaliați în Slovenia de la Liceul cu Program Sportiv Nicolae Rotaru îndumați de D-na Profesor Magda Martinescu, momentul intonării imnului național al României de către Trupa Divergent cu ai săi copii crescuți în Centrul de Plasament Ovidiu din Constanța dar și momentul de street dance oferit de trupa de la All in One Dance.

Fără îndoială, capul de afiș al evenimentului și cel mai așteptat moment a fost demonstrația de Slam Dunk, una în care francezul Guy Dupuy, unul dintre cei mai buni dunkeri din lume, a făcut spectacol, câștigând sesiunea după decizia publicului care a apreciat fiecare concurent al sesiunii cu "gălăgia" generată atunci când s-a supus la vot câștigătorul sesiunii!


Ediția LBAC All Star Game 2018 a fost și s-a încheiat peste așteptări din punctul de vedere al aportului pe care publicul din Constanța l-a avut pentru cauza nobilă de a-i ajuta și a le face sărbătorile mai frumoase copiilor și familiilor nevoiașe! În premieră, la o ediție de All Star Game, a fost donată o bicicletă nouă Pegas, gestul venind din partea artistului hip hop AFO (Cred că sunt Extraterestru / Emil Teleagă), constănțean și suporter al baschetului, au precizat organizatorii.


Sursa foto și video: ZIUA de Constanța


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Baschet Încă o victorie cu FCC UAV Arad, iar CSM Constanța ia o opțiune serioasă în lupta pentru titlul de campioană (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 449

Baschet CSM Constanța și FCC UAV Arad susțin al doilea meci al finalei Ligii Naționale

17 Apr 2024 477

Baschet CSM Constanța va juca pentru locurile 5-8, după trei înfrângeri cu CSM CSU Oradea (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 605

Baschet Duelul CSM CSU Oradea - CSM Constanța se reia pe litoral, marți, 16 aprilie 2024. „Băieții noștri mizează pe tribune pline!“

16 Apr 2024 381

Baschet CSM Constanța a câștigat primul meci cu FCC UAV Arad din finala Ligii Naționale (GALERIE FOTO + VIDEO)

15 Apr 2024 696

CSM Constanța baschet Echipa Under-17, în Top 4 pe plan național. Ana Maria Carp - premiu special, Amira Bou-Chedid - în echipa ideală

15 Apr 2024 622

Baschet CSM Constanța începe finala Ligii Naționale. Primele două meciuri, pe litoral. Intrarea este liberă!

15 Apr 2024 474

Calendar săptămânal CSM Constanța Handbaliștii, meci în Sala Sporturilor „Simona Amânar“, cu CSU din Suceava. Sâmbătă, 13 aprilie 2024

13 Apr 2024 609

CSM Constanța luptă iar pentru titlu! Andrei Talpeș - „Prin forța grupului și prin «Team is everything», am ajuns în marea finală“

12 Apr 2024 781

Baschet Vicecampioana României, CSM CSU Oradea, conduce cu 2-0 CSM Constanța în sferturile Ligii Naționale

11 Apr 2024 542

Baschet Turneul final la categoria Under-17, Grupa Valorică B, în desfășurare la Constanța

10 Apr 2024 484

Baschet CSM Constanța, înfrângere în prima partidă cu vicecampioana CSM CSU Oradea. Joi, cele două echipe se duelează din nou

10 Apr 2024 428

O nouă performanță! Baschetbalistele de la CSM Constanța s-au calificat în finala Ligii Naționale (GALERIE FOTO)

09 Apr 2024 692

Baschet. Marți, 9 aprilie 2024 CSM Constanța, meci acasă pentru calificarea în finala Ligii Naționale. Intrarea e liberă! (VIDEO)

09 Apr 2024 512

Baschetbaliștii de la CSM Constanța au învins CSM Corona Brașov și se pregătesc de play-off (GALERIE FOTO + VIDEO)

06 Apr 2024 778