Imagini de la eveniment Festival de ratări în partida FC Farul - Ripensia Timișoara. Gazdele s-au impus la limită

FC Farul și Ripensia Timișoara s-au întâlnit astăzi la Constanța, în etapa a opta a Ligii a 2-a.

Partida le-a revenit gazdelor, însă numai cu 1-0 (Antoche 12), "marinarii" ratand cât pentru trei meciuri, multe dintre situațiile de gol fiind din postura de singuri cu portarul. În repriză a doua, Farul a avut si o bară!

Mai mult, echipa de pe litoral a jucat în superioritate numerică din minutul 29, după eliminarea cu rosu direct a lui Marius Florescu (fost jucător al Farului), însă nu a putut să se impună la o diferență mai mare.

Ianis Zicu, antrenorul Farului, a mizat pe: Muțiu  (cpt.), Nicola, Cană, Lică, I. Carabela, Antoche, Greu (65 D. Halep), Cruceru (24 Toma), Al. Stoica, I. Stoica (58 Hordouan), P. Petre.

La partidă a asistat si selecționerul echipei naționale a României, Cosmin Contra, care a fost prezent apoi și la meciul FC Viitorul - Poli Iași.

În urma acestei victorii, FC Farul a acumulat 12 puncte (trei victorii, trei egaluri şi două înfrângeri, golaveraj 5-4) şi a urcat patru locuri în clasament în clasament, ajungând pe opt.

În etapa viitoare, echipa de pe litoral va juca în deplasare cu CSM Reşiţa (locul 12, cu 9 puncte), meciul fiind programat sâmbătă, 28 septembrie, de la ora 11.00.

Sursa foto: 1 + galerie - ZIUA de Constanţa; 2 - Facebook (FC Farul)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Baschet CSM Constanța a cedat dramatic în primul meci cu BC CSU Sibiu

25 Apr 2024 213

Superliga 2023/2024 Farul Constanța – Rapid 3 – 1. „Marinarii” urcă pe locul 2. Două goluri în două minute au decis soarta partidei (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Apr 2024 974

CSM Constanța Trei victorii în trei meciuri, iar voleibalistele Under-17 s-au calificat la turneul final (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 719

Handbal CSM Constanța, înfrângere cu Politehnica Timișoara, dar e în continuare favorită la locul doi

20 Apr 2024 815

Calendar săptămânal plin pentru CSM Constanța Handbaliștii, meci decisiv pentru câștigarea medaliilor de argint în Liga Zimbrilor!

20 Apr 2024 586

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1478

Anglia Fost fotbalist de la Farul Constanța joacă la Draco FC 2022, prima formație românească din orasul Chelmsford. Duminică, meci mare! (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 2614

Baschet Încă o victorie cu FCC UAV Arad, iar CSM Constanța ia o opțiune serioasă în lupta pentru titlul de campioană (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 549

Baschet CSM Constanța și FCC UAV Arad susțin al doilea meci al finalei Ligii Naționale

17 Apr 2024 555

Marți, 16 aprilie 2024 CSM Constanța - Steaua, în Sala Sporturilor „Simona Amânar“, în Cupa României. „Hai la meci!“

16 Apr 2024 607

Baschet Duelul CSM CSU Oradea - CSM Constanța se reia pe litoral, marți, 16 aprilie 2024. „Băieții noștri mizează pe tribune pline!“

16 Apr 2024 415

Baschet CSM Constanța a câștigat primul meci cu FCC UAV Arad din finala Ligii Naționale (GALERIE FOTO + VIDEO)

15 Apr 2024 822

CSM Constanța baschet Echipa Under-17, în Top 4 pe plan național. Ana Maria Carp - premiu special, Amira Bou-Chedid - în echipa ideală

15 Apr 2024 689

Farul Constanța Hagi - „Victorie mare la Craiova, care ne crește încrederea. Sperăm să învingem și CFR Cluj“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 762

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă a învins liderul din play-out, Recolta Gheorghe Doja. Gloria Băneasa, victorie după un meci nebun!

14 Apr 2024 1571