Sport

Îmbrăcaţi în costumele de gală de la nuntă Un arbitru de fotbal, mireasa lui şi naşii au apărat penalty-uri pe stadionul „Farul” (galerie foto)

Constănţeanului Ionuţ Nae îi place atât de mult sportul-rege încât nu s-a despărţit de el nici la nuntă. Fost jucător de fotbal, actualmente arbitru, tânărul de 26 de ani a efectuat un set de fotografii la cununia sa şi pe cea mai mare arenă din oraş 

Ionuţ şi aleasa inimii sale, Nicoleta, şi-au unit destinele, devenind familia Nae. Mirele este de cinci ani arbitru de fotbal şi a avut invitaţi la nuntă mulţi colegi. Naşul, un bun prieten de-al lui ginerică, provine şi el din fenomen. În prezent, îmbracă uniforma Jandarmeriei, dar a fost fotbalist, la unele echipe avându-l coleg pe cel pe care l-a cununat acum.  

Component, de la începutul acestui an, al lotului de arbitri de fotbal „Liga a III-a”, Ionuţ Nae s-a decis să facă pasul cel mare în viaţă. A renunţat la burlăcie şi a luat-o de soţie pe frumoasa Nicoleta. Tânăra are 25 de ani, este din Constanţa şi, până de curând, a lucrat la un magazin de artă. Cununia civilă a avut loc la Năvodari (unde a locuit până acum Ionuţ), ceremonialul religios la Biserica „Adormirea Maicii Domnului - 1” din Constanţa, iar petrecerea s-a desfăşurat în Mamaia, la „Harlequin”. Mirele a vrut să aibă un set de poze de neuitat, astfel că a venit cu ideea, îmbrăţişată cu bucurie şi de ceilalţi, de a merge şi pe stadionul „Farul” din Constanţa. „Pe această arenă eu mă antrenez fizic, alături de ceilalţi arbitri, pentru meciurile la care suntem delegaţi. Ideea de a face fotografii pe stadion le-a plăcut tuturor. Fotograful a fost şi el foarte încântat. Instantaneele au ieşit super”, a declarat Ionuţ Nae. Mirele şi mireasa lui au fost pozaţi pe gazon (într-unul dintre cele două careuri mari, cu piciorul pe minge), iar alături de naşi (Mihai şi Andreea Ana-Maria Meiroşu) au făcut senzaţie în poartă, într-o ipostază ingenioasă şi extrem de expresivă, apărând, chipurile, lovituri de la 11 m. Prietenilor şi cunoscuţilor le-a plăcut mult fotografia, toţi grăbindu-se cu felicitările. „Vă doresc un sincer La Mulţi Ani, multă sănătate, tot binele din lume şi să trăiţi fericiţi până la adânci bătrâneţi”, le-a urat mirilor Cornelia Pop. „Casă de piatră! Să fiţi fericiţi şi să faceţi mulţi copii”, a fost mesajul lui Bogdan Ionuţ Chiriţă, managerul Şcolii de Fotbal Farul 2010. „În orice clipă petrecută împreună să descoperiţi noi semnificaţi ale jurămintelor făcute în ziua căsătoriei voastre. Casă de piatră!”, a spus şi Alexandru Eduard Dima.

Farsa răpitorilor

La petrecerea de nuntă au participat 97 de persoane. „A fost foarte frumos. Toţi ne-au spus că s-au distrat super”, s-a declarat mulţumit mirele, care a avut alături în acest moment fericit al vieţii sale mulţi colegi şi colege din arbitraj, precum asistentul FIFA Aurel Oniţa (preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri Constanţa), Iulian Giuran (vicepreşedinte CJA), Claudiu Marcu (lotul naţional Liga a II-a), Florin Iacob (Liga a III-a), Erchian Ionuş (Liga a III-a), Marian Simion, Laurenţiu Ciuchiţă, Gabriel Bodnar, Mihai Pericleanu, Bogdan Bercea, Marian Carson, Mădălina Gherghi, Bianca Giuran sau Ana-Maria Niţu. La miezul nopţii, mireasa a căzut în mâinile hoţilor, printre care s-au aflat unul dintre fraţii mirelui, Florin (şi el arbitru de fotbal), Bogdan Bercea şi Marian Carson. În prima rundă de negocieri, fiecare tabără s-a ţinut tare pe poziţii şi nu a vrut să cedeze nici măcar o palmă de pământ. Astfel că tratativele au eşuat. Văzând că nu o scot la cap cu ginerică, răpitorii i-au făcut acestuia o farsă, aducându-i, pe post de Nicoleta, un bărbat îmbrăcat în mireasă, care era tocmai Bogdan Bercea. La a doua întâlnire mire - lotri, fiecare parte a lăsat de la ea, astfel că s-a ajuns la un acord. Ionuţ Nae le-a dat hoţilor o sticlă de whiskey şi le-a plătit consumaţia la „Crema Cafe Lounge Mamaia” (clubul unde au dus şi au ţinut ascuns preţiosul trofeu), iar răpitorii i-au înapoiat, în sfârşit, mireasa. În aceste zile, tinerii căsătoriţi se bucură de priveliştile mirifice ale insulei greceşti Corfu (din Marea Ionică), unde îşi petrec luna de miere, până vineri, 4 octombrie.  

Nu vă puneţi cu naşul!

Dintr-o familie Nae cu patru copii, doi dintre cei trei băieţi, Ionuţ şi Florin, au făcut fotbal şi apoi au devenit arbitri. După ce a urmat junioratul la Năvodari, Ionuţ a jucat, printre alte echipe, la Ovidiu (atât la Liga a IV-a, cât şi la Liga a III-a) şi la Oil Terminal Constanţa (la Liga a III-a). A absolvit Facultatea de Educaţie Fizică de la Universitatea „Ovidius”, iar acum face masteratul. Florin Nae este arbitru din lotul „Liga a IV-a”, fiind monitorizat însă pentru Liga a III-a. Naşul lui Ionuţ, Mihai Meiroşu (29 de ani, constănţean, fost coleg de-al său de echipă), a fost junior la Palatul Copiilor Constanţa şi la Năvodari, jucând apoi şi la Ovidiu. După ce a renunţat la fotbal, a fost încadrat în Jandarmerie. Naşa, Andreea Ana-Maria, este din Săcel (Hunedoara) şi a absolvit  Facultatea de Sociologie şi Psihologie a Universităţii de Vest Timişoara. Cu Mihai s-a cunoscut la Lugoj.  

Sursa foto: ema-photo.ro şi Facebook (Ionuţ Nae şi Mihai Meiroşu) 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Arbitru lovit la partida Pantelimon - Seimeni. Meciul a fost oprit

11 Sep 2013 2697

Cum a rămas consilierul PDL Mangalia Negrea cu doar şapte degete

16 Mar 2011 3714

„Vizitat” de recuperatori? Pedelistul Nae Negrea a rămas fără trei degete

15 Mar 2011 2467