„Îmi doresc calificarea la Jocurile Olimpice“ Aihan Omer va conduce prima selecţionată de seniori a României la handbal pe plajă (galerie foto)

Fostul selecţioner al echipei naţionale masculine de handbal a României, constănţeanul Aihan Omer, va conduce prima selecţionată de seniori de handbal pe plajă din istoria României. În 2024, Beach-Handball-ul va fi sport olimpic. Zilele trecute, Federaţia Română de Handbal a organizat pe litoral, pe plaja dintre Venus şi Saturn, a doua ediţie a Campionatului Naţional de juniori.
 
La competiţie au participat echipe din toată ţara. „Din toamna aceasta, încercăm să formăm loturi de seniori, la masculin şi feminin, pentru a putea să ne luptăm în viitor pentru calificările la Jocurile Olimpice din 2024. E posibil să atragem şi jucători de la handbal indoor, aflaţi pe final de carieră, care îşi doresc o provocare într-un nou sport“, a precizat Nicoleta Ivan, antrenor federal beach handball, fostă campioană a Italiei.
 

Obiectivele lui Aihan Omer

 
Antrenor al echipei AHC Dobrogea Sud Constanţa, Aihan Omer a bifat al doilea său titlu consecutiv cu formaţia de pe litoral. În paralel, reputatul tehnician a supervizat competiţia pentru a selecţiona jucători pentru viitoarea naţională de seniori a României. În urma discuţiilor cu preşedintele Alexandru Dedu şi cu Nicoleta Ivan (responsabila FRH pentru beach handball), Omer şi-a stabilit deja strategia pentru a califica România la JO 2024. Tehnicianul care a scris istorie la Fibrex Săvineşti, HCM Constanţa şi UCM Reşiţa şi a condus România la Mondialul din 2009 vrea să convingă mai multe vedete de la handbal în sală să se apuce de beach handball. În plus, cu sprijinul COSR, FRH vrea să construiască la Izvorani un teren acoperit pentru a mări perioada competiţiilor pe întreg anul calendaristic.
 
„Noi suntem la început, dar, în lume, handbalul pe plajă este foarte dezvoltat. Am participat ca spectator la câteva competiţii şi nivelul e foarte ridicat, deci avem mult de lucru. Am acceptat acest nou rol pentru că îmi doresc să calific România la Jocurile Olimpice. Primul obiectiv este să mărim timpul de pregătire pe durata unui an. Vrem un teren acoperit la Izvorani, ne-ar ajuta extraordinar să facem o pregătire bună“, a punctat Aihan Omer. Selecţionerul Naţionalei masculine de beach handball l-a cooptat în staff-ul său şi pe Mihai Rohozneanu, fostul coordonator de joc al reprezentativei de handbal.
 

Adrian Georgescu, pionier al beach-handball-ului în România

 
Unul dintre pionerii handbalului pe plajă din România, proaspătul selecţioner al Naţionalei feminine de senioare, Adrian Georgescu, şi el constănţean, spune că uşa primei reprezentative de beach handball este deschisă şi pentru jucătoarele de handbal indoor şi chiar le încurajează să practice acest sport în vacanţă. „Este un sport complementar handbalului indoor şi le-ar ajuta. Ar fi extraordinar să o avem şi pe Cristina Neagu în echipă într-o vacanţă. Mă bucură decizia de a forma o Naţională de senioare, este un mare pas înainte şi le va ajuta pe fetele care termină junioratul să aibă continuitate“, a punctat Adrian Georgescu, tehnician care a condus Naţionala Under-17 spre un loc 7 la Campionatul European de anul trecut.
 

Diferenţe faţă de handbalul indoor

 
Principalele diferenţe faţă de handbalul indoor sunt: se joacă doar două reprize de 10 minute, suprafaţa este mai mică - 27 x 12 metri, sunt 4 jucători de echipă - 3 jucători de câmp + 1 portar, există procedee tehnice individuale care se punctează dublu (aruncarea din piruetă 360 grade, aruncarea din aeriană, penalty-ul, golul portarului, aruncarea jucătorului specialist - cel care înlocuieşte portarul).
 

Patru medalii pentru judeţul Constanţa

 
La Campionatul Naţional de juniori, clasamentele finale au fost următoarele: la junioare A - 1. CSS1 Constanţa (profesor, Roxana Damian), 2. Minaur Baia Mare, 3. CSS Viitorul Cluj; la junioare B - 1. CSS Viitorul Cluj A, 2. CSM Ploieşti A, 3. CSS Sf. Gheorghe; la juniori A - 1. HC Dobrogea Sud Constanţa (antrenor, Aihan Omer), 2. CSS Sighişoara, 3. CS Brazi; la juniori B - 1. CSS Medgidia (antrenori, Adrian Georgescu şi Ionuţ Deli-Iorga), 2. CSS1 Constanţa (profesor, Iuksel Osman), 3. ACS Academia MInaur Baia Mare. Parteneri în organizarea competiţiei au fost Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, CSS1 Constanţa, Centrul de Agrement 2 Mai şi Asociaţia Judeţeană de Handbal Constanţa.
 
 
 

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Aihan Omer spune povestea titlului Echipa de juniori 4 i-a adus HC Omer Constanța primul trofeu de campioană a României din scurta sa istorie (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Jun 2023 4854

Handbal HC Omer Constanța, campioană națională la juniori 4

11 Jun 2023 3662

HC Omer Constanța joacă pentru titlul național la juniori 4. Marea finală e astăzi!

11 Jun 2023 1887

UPDATE. Handbal HC Omer Constanța, calificare în semifinalele Turneului Final la juniori 4 (GALERIE FOTO)

09 Jun 2023 1871

Loturile României de handbal pe plajă, pregătire la Venus. Antrenori și sportivi de pe litoral, angrenați

09 Jun 2021 4753

Juniorii III de la HC Dobrogea Sud Constanţa s-au calificat la turneul final al Campionatului Naţional

19 May 2021 4956

Handbalistele junioare 3 de la CSS1 Constanţa, calificate în Grupa Valoare de pe locul întâi

14 Apr 2021 4200

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 08 aprilie 2021

09 Apr 2021 1750

HC Dobrogea Sud Constanţa II a făcut scor cu CS Dinamo Bucureşti II

21 Feb 2021 2977

HC Dobrogea Sud Constanţa II a învins CS Medgidia la turneul de la Buzău

20 Feb 2021 3535

Handbalistele de la CSS1 Constanţa, pe locul întâi în campionatul junioarelor 3

10 Feb 2021 4206

Enis Murtaza - „Suntem pe plus” Tineretul HC Dobrogea Sud Constanța, locul patru în Divizia A

25 Nov 2020 2919

Aihan Omer, antrenorul coordonator al Academiei HC Dobrogea Sud Constanța „Vrem să creștem jucători de valoare“

01 Jul 2020 5321

Constanța Astăzi e ziua de naștere a antrenorului Aihan Omer. Reputatul tehnician a ajuns la 60 de ani

27 Jun 2020 3277

Aihan Omer, coordonatorul Academiei HCDS „Obiectivul nostru principal este să pregătim jucători pentru prima echipă“ (galerie foto)

30 Dec 2019 2610