În culmea suferinţei, zgâriau pereţii cu unghiile Noi mărturii despre iadul de la Auschwitz. Cinci sportivi constănţeni au fost acolo (galerie foto)

Auschwitz este numele unui complex de lagăre de concentrare şi exterminare ale Germaniei naziste, care, începând din 1940, le-a ridicat în Polonia, ţară aflată sub ocupaţie germană la acea dată. Auschwitz este numele german al oraşului Oswiecim, situat la aproximativ 60 de kilometri vest de Cracovia, în sudul Poloniei. Lagărele de la Aushwitz au fost un element major în perpetuarea Holocaustului. Se estimează că între 1,1 şi 1,6 milioane de persoane au fost omorâte acolo, dintre care peste 90% au fost evrei. Cele trei lagăre principale au fost: Auschwitz I, Auschwitz II (Birkenau) şi Auschwitz III (Monowitz). Auschwitz I, lagărul iniţial de concentrare, folosit ca centru administrativ pentru tot complexul, a fost locul execuţiilor a aproximativ 70.000 de oameni, majoritatea prizonieri de război polonezi şi sovietici. La Auschwitz II, lagăr de exterminare, şi-au găsit sfârşitul, printre alţii, cel puţin 1,1 milioane de evrei şi 75.000 de polonezi. Auschwitz III a fost folosit ca lagăr de muncă pentru uzina Buna-Werke, aparţinând concernului IG Farben (sursa - Wikipedia).

Aflaţi de curând în Polonia, cu echipa naţională de oină a României, care a participat la un turneu, la Cyprzanow, alături de ţara gazdă şi de Germania, nouă constănţeni (cinci sportivi şi patru oficiali) au ajuns şi la Auschwitz, vizitând celebrele lagăre. Sportivii au fost Mihai Georgescu, Bogdan Lupşe, Daniel Benghea, Valeriu Spiridon (de la Frontiera Tomis Constanţa) şi Grigore Sârbescu (de la Spicu Horia). Din delegaţia tricoloră au mai făcut parte constănţeanul Nicolae Dobre, preşedintele Federaţiei Române de Oină, şi trei reprezentanţi ai clubului Spicu, Aurel Negrilă, Valentin Stanciu şi Emilian Sava. Impresia pe care Auschwitz-ul le-a lăsat-o tuturor a fost profundă. „Trebuia să vedem aceste lagăre, nu pentru că ne-ar face plăcere, ci pentru că sunt monumente ale istoriei. Am vizitat Auschwitz I şi II şi am stat patru - cinci ore. Am fost profund marcaţi, cu atât mai mult cu cât şi vremea (închisă, cu ploaie mocănească) a fost una în ton cu ororile care s-au petrecut acolo. Totul este foarte bine conservat. Te înfiori de ce vezi şi de cele pe care le relatează ghidul. Al nostru a avut o prezentare foarte bună, într-o engleză curată. Am văzut păr uman, dinţi, grămezi întregi de ochelari şi de încălţări, valize, jucării, toate rămase de la sărmanele victime. În interiorul clădirilor se văd exact condiţiile de atunci de cazare. Am văzut crematoriile, băile unde prizonierii erau gazaţi sau celebrele linii de cale ferată cu care încep filmele. A fost impresionant. Am avut o stare de repulsie, normală de altfel, faţă de tot ce s-a petrecut acolo. Sloganul ghidului a fost că tot ce se putea lua de la victime era valorificat. Spre exemplu, părul era folosit la confecţionarea hainelor soldaţilor, iar jucăriile erau recondiţionate şi trimise copiilor din Germania”, a declarat Nicolae Dobre.

Cât a durat cel mai lung apel

Căpitanul Frontierei Tomis, Mihai Georgescu, cel mai bun jucător de oină din România, considerat chiar de mulţi specialişti drept cel mai valoros oinist al ţării din toate timpurile, a mărturisit că a rămas şocat când a văzut Auschwitz şi a aflat amănunte despre cele petrecute acolo. „Eu ştiam ceva, însă una e să vezi totul pe viu şi să-şi dai seama cât au suferit acei oameni. A fost o experienţă unică. Ni s-a spus că apelurile, prin care se numărau prizonierii, se făceau din oră în oră, iar cel mai lung apel a avut 20 de ore”, a arătat Georgescu.

Moartea vine la 27 de grade

Şi Bogdan Lupşe, un alt jucător de bază de la Frontiera Tomis, a avut o experienţă care îi va rămâne în memorie. „Am rămas impresionat de modul în care au trăit acei oameni la Auschwitz, de felul cum erau hrăniţi, torturaţi şi ucişi. Gazarea se făcea de multe ori pe bază de granule, care erau puse într-o cutie, iar când temperatura din cameră ajungea la 27 de grade Celsius, se degaja gazul letal. Moartea intervenea în 30 de minute - o oră. Pe pereţii camerelor de gazare se văd şi acum urme de la unghiile celor în agonie, care, în culmea suferinţei, zgâriau pereţii. Înainte de a fi ucişi, erau tunşi zero.   Am văzut şi un obiect de tortură format din două ţepuşe înfipte în pământ în x, cu un cârlig, unde prizonierii erau legaţi, atârnând, fără a atinge pământul. Erau ţinuţi aşa peste o zi, până nu-şi mai puteau folosi mâinile, iar acesta era un motiv pentru a fi omorâţi, pretextându-se că nu mai puteau munci”, a povestit Bogdan Lupşe.