În șase cazuri din șapte, cine a intrat prima în play-off a luat și campionatul Hagi - „E doar statistică, dar Doamne ajută, să fie încă o dată!“ (GALERIE FOTO)

  • „Regele“ a menționat că, și în play-off, elevii săi trebuie să rămână modești și cu picioarele pe pământ.


Farul Constanța a încheiat pe primul loc sezonul regular al Superligii și intră de pe aceeași poziție în partea a doua a campionatului, turneul play-off. Statistica arată că, de când s-a instituit sistemul cu play-off și play-out în România, în 86% dintre cazuri, echipa care a intrat prima în play-off a ieșit la final și campioană.

Sistemul cu play-off și play-out funcționează în România din sezonul 2015/1026, iar de atunci au trecut șapte ediții de campionat, câștigate, în ordine, de Astra Giurgiu (stagiunea 2015/2016), FC Viitorul - actuala Farul (2016/2017) și CFR Cluj (câștigătoarea ultimelor cinci sezoane, 2017/2018, 2018/2019, 2019/2020, 2020/2021 și 2021/2022). În șase cazuri din șapte, așadar (85,71%), la final a triumfat echipa care a început prima turneul play-off, așa cum a fost și cazul echipei de pe litoral, acum șase ani. Doar în stagiunea 2020/2021 FCSB a pătruns prima în play-off, dar CFR Cluj a întors situația și a devenit campioană. Întrebat, la conferința de presă a meciului Farul - Rapid 2-1, pe marginea acestui subiect (de regulă, cine intră prima în play-off ia și campionatul), Gheorghe Hagi, managerul tehnic al Farului, a spus: „E doar statistică, dar Doamne ajută, să fie încă o dată!“.
 

Nu ne este frică“

„Regele“ a menționat însă și că elevii săi trebuie să rămână modești și cu picioarele pe pământ. „Nu înseamnă acum că ne credem nu știu cine, nu știu cât de buni, pentru că vin meciurile grele. Încercăm să le câștigăm pe toate. Toate partidele de până acum au fost tari. Nu ne este frică, din contră, avem convingere în ce facem și curaj. Cred că s-a văzut pe teren. Echipa crește de la meci la meci, jucătorii se autodepășesc, au evoluții foarte bune. Victoriile aduc bucurie, fericire și mult respect. Toți adversarii ne cunosc și ne respectă. E meritul nostru și în special al jucătorilor. Ei produc rezultatul, noi doar planificăm și facem strategia tactică. Turneul play-off va atinge un nivel foarte înalt. Noi vom învăța multe în el, iar la anul vom fi mai buni“, a mai spus Hagi.

 

Poți câștiga și pierde cu oricine“

Acesta anticipează meciuri foarte puternice în play-off. „Toți vor fi adversarii noștri în lupta pentru titlu. Nu ne-am propus, nu suntem noi aceia care avem cele mai mari bugete și cei mai mari jucători. Ca echipă, suntem mândri, iar de luni o luăm de la zero, trebuie să fim montați, motivați, să avem atitudine și determinare. Să fim concentrai la toate detaliile pe care trebuie să le pregătim, noi, staff-ul, iar jucătorii să fie cei mai buni în teren. Toate echipele sunt foarte bune, poți câștiga și pierde cu oricine fără nicio problemă. Așa pregătesc meciurile. Vom încerca să fim mai iuți ca adversarii, în tactică, în tehnică, mental, fizic. Trebuie să alergăm mai mult ca ei, să luptăm mai mult. Noi nu ne-am dus sus declarativ, voiam doar să intrăm în play-off. Aceasta a fost obiectivul, chiar dacă eu i-am spus ce i-am spus căpitanului (n.r. că va face o echipă cu care să se bată la titlu)“, a precizat Gică Hagi.

 

Adrian Mazilu, om de bază, la 17 ani

Contra Rapidului, tânărul atacant farist Adrian Mazilu a marcat din nou în Superligă, iar Hagi a menționat că fotbalistul de 17 ani a devenit om de bază la echipă de pe litoral. „Mazilu e un copil care a explodat, cum am intrat și eu la 17 ani. S-a consolidat imediat ca un jucător foarte bun. E un băiat cu picioarele pe pământ și sper să meargă din ce în ce mai bine și să devină mai bun. Are multe de învățat, meciurile sunt tot mai grele, dar a devenit un om de bază“, a punctat Hagi.


PRECIZĂRI

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: Farul Constanța



Citește și:

Farul Constanța, campioana sezonului regular
Hagi - „Băieții au reușit ceva extraordinar, fantastic, dar rămânem cu picioarele pe pământ“


LIVE TEXT
Farul Constanța a învins și Rapidul. Aplauze pentru „marinari“! Intră primii în play-off! (GALERIE FOTO + VIDEO)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Farul Constanța Halterofilii au urcat pe podium la Naționalele de juniori 2 (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 280

Superliga 2023/2024 Farul Constanța – Rapid 3 – 1. „Marinarii” urcă pe locul 2. Două goluri în două minute au decis soarta partidei (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Apr 2024 974

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 619

Au trecut 23 de ani de la meciul de retragere al lui Gheorghe Hagi (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 406

Noul stadion de la Constanța Gheorghe Hagi - „Nu cred că îmi va purta numele“. Ce variantă ar fi cea potrivită (VIDEO)

23 Apr 2024 2875

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Rapid Hagi - „Sperăm să prindem iar o zi bună și, cu ajutorul publicului, să câștigăm“ (VIDEO)

23 Apr 2024 1713

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 639

Farul Constanța luptă pentru locul doi Dina Grameni - „Am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, care merită să fie pe podium“ (VIDEO)

22 Apr 2024 1330

Farul Constanța Fotbalistele, pe drumul către titlul de campioană. Victorie în deplasare cu Poli Timișoara

21 Apr 2024 821

Farul Constanța Louis Munteanu și Ionuț Cojocaru, gemenii golului. „Se înțeleg foarte bine, sunt fericiți că joacă împreună“ (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 906

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 774

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1478

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 CFR Cluj a deraiat la Ovidiu! Farul Constanța a învins cu 5-1 și urcă pe locul doi în play-off! (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1140

Farul Constanța Revelația Ionuț Cojocaru - „Peste cinci ani, mi-aș dori să fiu la AC Milan și să joc cu România la un turneu final“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 968

Editorial „Revenirea la origini“, o strategie care își arată din plin roadele la Farul Constanța în play-off

19 Apr 2024 684