Încrezător și liniștit în tricoul „alb-albastru“ „Îmi doresc, de ce nu, să devin un jucător exponențial pentru Farul“


 
  • Fotbalistul de 23 de ani a înscris cinci goluri până acum în acest sezon, fiind al doilea marcator al echipei constănțene.
  • Ultima reușită, în 1-0 la Ovidiu cu CS Universitatea Craiova, i-a adus trei puncte Farului.
  • Atacantul a subliniat că, la Farul, managerul tehnic Gică Hagi i-a redat încrederea în forțele proprii.
 
După o perioadă, la câteva echipe, în care lucrurile nu au ieșit cum și-ar fi dorit, atacantul Adrian Petre a fost transferat în vară la Farul Constanța, iar pe litoral, sub bagheta lui Gică Hagi, și-a găsit mediul propice și a început din nou să marcheze.
 
Fotbalistul de 23 de ani a înscris cinci goluri până acum în acest sezon, fiind al doilea marcator al echipei constănțene, după Jefte Betancor, cel care, cu nouă reușite, este și golgeterul actual al campionatului. În tricoul alb-albastru, jucătorul născut la Arad are din nou încredere în forțele proprii și a înscris goluri importante. Ultimul, în 1-0 la Ovidiu cu CS Universitatea Craiova, i-a adus trei puncte Farului. Adrian Petre a intrat pe teren în minutul 76, iar după numai două minute l-a învins pe portarul advers. „Sunt bucuros că am reușit să câștigăm, dar și că am reușit să marchez. Aveam mare nevoie de cele trei puncte, pentru a ține pasul cu echipele din zona de play-off. Sper ca pe viitor să-mi aduc contribuția cât mai mult. E o onoare să fiu aici. Faptul că domnul Hagi m-a dorit m-a făcut să aleg cu ochii închiși să vin la Farul. Se simte mâna dânsului. Nu avem ce să spunem, știe foarte bine ce are de făcut. Simțim aceasta în fiecare zi. Sunt multe echipe care își doresc să ajungă în play-off, va fi o luptă grea. Noi suntem una dintre ele, depinde de noi“, a declarat Adrian Petre, pentru Farul TV.
 
„Cred că vom ajunge în play-off“
 
După turul sezonului regular al Ligii 1, echipa de pe litoral se află pe locul șapte, la numai un punct (24 - 25) de locul șase, ultimul care asigură calificarea în play-off. „Am reușit să aducem puncte importante în ultimele etape, la Botoșani, apoi cu Craiova. Ținem aproape de play-off, acolo unde cred că vom ajunge, întrucât avem un lot foarte bun, numeros și cu valoare. Până acum, a fost bine, am progresat de la meci la meci. Ne-am cunoscut mai bine, pentru că în vară au fost multe transferuri“, a precizat Adrian Petre, conform sursei citate.  
 
Mesaje pentru antrenori
 
Atacantul a subliniat că, la Farul, managerul tehnic Gică Hagi i-a redat încrederea. „Aceasta contează cel mai mult. Mi-a lipsit probabil în ultima perioadă, de aceeam am spus că domnul Hagi știe cum să lucreze cu mine, ce să-mi ofere și de aceea mă simt atât de bine. La Farul am găsit ce am nevoie. Am găsit liniște. Cred că în viitor îi voi aduce și mai mult acestui club și vom face o treabă bună. Deocamdată, mă gândesc doar la Farul, nu în altă parte. Îmi doresc, de ce nu, să devin un jucător exponențial pentru Farul și să fie cât mai bine în viitor“, a menționat atacantul. Întrebat dacă se gândește și la echipa națională, fotbalistul a răspuns: „Îmi doresc să fiu și eu convocat, dar îmi aștept șansa. Prin evoluțiile mele sper să dau mesaje domnilor antrenori care vor fi. Sper să-mi fac treaba cât mai bine și sper ca prin evoluțiile mele să atrag și atenția celor de la lot“.  
 
Cu suișuri și coborâșuri
 

Despre absența de pe stadion a fanilor - „Nu e plăcut, dar nu avem ce face, asta este legea. Avem mare nevoie de fani. Ați văzut, cât am fost cu ei, am avut rezultate foarte bune. Ne ajută foarte mult. Îi așteptăm să revină cât mai repede“.
 
De ce nu a avut evoluțiile așteptate în ultimii doi ani - „Nu am un răspuns pentru aceasta. Ceea ce știu e că am învățat din fiecare moment și voi pune în practică. În viață și în carieră sunt suișuri și coborâșuri“.

 
Câte goluri și-a propus să marcheze în acest sezon - „Am început bine, sper să ajung la un număr cât mai mare. Nu mi-am propus o cifră anume. Voi vedea la final, când tragem linie. Sper însă ca golurile mele să ajute echipa să ajungă în play-off, acesta fiind obiectivul nostru“.
 
Care crede că e cel mai frumos gol înscris de el până acum la Farul - „Cel cu Clinceni probabil, dar mă bucur mai mult pentru cele cu echipele Craiovei, care au adus puncte echipe, ceea ce e mai important decât frumusețea reușitei“.
 
Ce apreciază cel mai mult la Farul Constanța - „E un club stabil, e multă liniște, iar lumea începe ușor-ușor să revină alături de echipă. Probabil le-a lipsit și fanilor Liga 1. Cred că pe viitor toată Constanța va aprecia ce a făcut domnul Hagi aici și ne va susține și multă lume“. 
 
„Jucăm acasă și pornim cu prima șansă“
 
În prima etapă din returul sezonului regular, a 16-a, Farul întâlnește pe teren propriu UTA, formația clasată pe locul opt, cu 24 de puncte. Meciul e programat sâmbătă, 20 noiembrie, de la ora 15.00. „UTA e o echipă bună a campionatului, dar jucăm acasă și pornim cu prima șansă, chiar dacă va fi un meci greu. Trebuie să câștigăm această partidă, pentru a intra în play-off. Sperăm să jucăm cât mai bine. UTA m-a lansat în fotbnalul mare, dar așa e în sport, niciodată nu știi unde te va duce timpul. Acum sunt aici, încerc să câștig cu Farul“, a menționat vârful arădean al „marinarilor“.

În următoarele două etape, „marinarii“ vor evolua astfel: 17 - Gaz Metan Mediaș - Farul (luni, 29 noiembrie, de la ora 17.30); 18 - Farul - Rapid (sâmbătă, 4 decembrie, de la ora 21.30).
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: Farul Constanța

 
Citește și:
 
Farul Constanța. Adrian Petre, decisiv
„Știu unde vine balonul, îl simt. Să atac spațiile și mingea e una dintre calitățile mele“ (galerie foto)

 
La finele turului sezonului regular, Farul Constanța e la un punct de play-off. Adrian Petre, în echipa etapei (video)

„Asta e meseria noastră“
Atacanții Jefte Betancor și Adrian Petre au marcat zece dintre cele 12 goluri ale Farului de până acum 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cine este procurorul de la DNA care îl cercetează pe arhiepiscopul Tomisului, pentru cumpărare de influență

06 Dec 2023 9986

Mihaiela Moraru-Iorga, Ionuț Ardelean și Adrian Petre Todoran susțin interviurile pentru funcțiile de conducere din DNA și DIICOT!

04 Dec 2023 754

CSM a stabilit interviurile procurorilor propuși de ministrul Justiției pentru funcțiile de conducere din DNA, DIICOT și Parchetul General

29 Nov 2023 758

Opt procurori, propuși de ministrul Justiției pentru a ocupa funcțiile de conducere vacante din DNA, DIICOT și Parchetul General. Lista

29 Nov 2023 1017

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 5 septembrie 2023

06 Sep 2023 1216

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 11 august 2023

16 Aug 2023 1285

Declarații de Avere Constanța Consilierul județean PSD Adrian Petre Bereș nu deține terenuri, case sau autoturisme (DOCUMENTE)

27 Jun 2023 1092

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 01 februarie 2023

02 Feb 2023 1848

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 03 octombrie 2022

06 Oct 2022 2275

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 03 octombrie 2022

04 Oct 2022 1426

Schimbare de sediu social pentru SRL-ul controlat de Cupșa, Mincă și Cocîrță, afaceristul care a cerut falimentul GSP Offshore SRL

24 Sep 2022 2125

Farul Constanța și jucătorul Adrian Petre au încetat colaborarea

16 Aug 2022 1896

Farul Constanța e lider în Superligă Adrian Petre, inclus în echipa etapei. „Pot deveni golgeterul campionatului, de ce nu?“ (GALERIE FOTO)

27 Jul 2022 1722

Dublă Adrian Petre Farul Constanța, victorie în deplasare cu CS Mioveni, într-un meci cu trei penalty-uri și un roșu! „Marinarii“, pe locul întâi

22 Jul 2022 1641

Surse Petre Daea, nominalizat de PSD pentru funcţia de ministru al Agriculturii

06 Jul 2022 1358