Întâlnire cu Minaur Baia Mare HC Dobrogea Sud Constanţa începe seria celor trei meciuri de la Cluj-Napoca

  • În patru zile, HCDS dispută trei meciuri, în turneul de la Cluj-Napoca.
  • Echipa de pe litoral a coborât pe locul trei în clasament, după ce nu a jucat în etapa a 21-a.
  • În afară de meciul cu Minaur Baia Mare, echipa de pe litoral va mai întâlni sub Feleac Poli Timişoara şi CSA Steaua.

Echipa masculină de handbal HC Dobrogea Sud Constanţa susţine joi, 8 aprilie, de la ora 18.25, meciul din etapa a 22-a a Ligii Naţionale, cu Minaur Baia Mare, primul dintre cele trei pe care „delfinii” le joacă (în patru zile) în turneul de la Cluj-Napoca.

Întrucât, în runda a 21-a (prima care a fost programată sub Feleac), HCDS a avut liber (în urma retragerii din competiţie a Dunării Călăraşi), formaţia constănţeană a căzut un loc în clasament, de pe doi pe trei, fiind întrecută momentan de Potaissa Turda, care are acum două puncte avans (50 - 48). Minaur Baia Mare e pe poziţia a cincea în ierarhie, cu 38 de puncte. „Băieții noștri s-au antrenat în Sala Sporturilor și au luat apoi drumul Ardealului, în formulă completă, cu testele la zi și dorință mare de victorie! Mai ales că au rămas cu moralul la cote înalte după succesul contra Focșaniului, a cincea victorie la rând din acest an”, se arată pe site-ul oficial al HC Dobrogea Sud.


„Jocul nostru crește de la meci la meci”

Extrema stânga Alexandru Andrei este de părere că echipa constănţeană, al cărei joc e în creştere, va reuşi un turneu foarte bun. „A fost o victorie muncită (n.r. cu CSM Focşani 2007). Suntem fericiți că am luat încă trei puncte. Acum ne așteaptă un turneu foarte important, în care trebuie să câștigăm tot ca să ne apărăm poziția a 2-a și să obținem un loc de cupe europene. Jocul nostru crește de la meci la meci. Chiar dacă avem un lot restrâns, cred că o să facem un turneu foarte bun”, a spus tânărul handbalist, conform sursei citate.
 

Încrezători

Clasamentul arată astfel: 1. CS Dinamo Bucureşti - 58p (20m), 2. Potaissa Turda - 50p (20m), 3. HC Dobrogea Sud - 48p (19m), 4. CSM Bucureşti - 39p (19m), 5. Minaur Baia Mare - 38p (20m), 6. Poli Timişoara - 31p (20m), 7. Steaua Bucureşti - 30p (20m), 8. CSM Foclani 2007 - 27p (20m), 9. HC Buzău 2021 - 26p (19m), 10. CSM Vaslui - 25p (20m), 11. CSM Bacău - 22p (19m), 12. CSU din Suceava - 17p (20m), 13. CSM Făgăraş - 15p (20m), 14. CSM Reşiţa - 6p (19m), 15. CS Magnum Botoşani - 1p (19m).

„Mergem încrezători la Cluj, să câștigăm toate cele trei meciuri. Sunt primele din ultimele nouă din acest sezon. Ne apropiem de finalul campionatului și ne dorim foarte mult să rămânem pe locul 2. Vom avea un meci decisiv cu Turda spre sfârșitul returului”, a precizat şi Ionuţ Stănescu, preşedintele HCDS. În afară de meciul cu Minaur Baia Mare, echipa de pe litoral va mai întâlni la Cluj-Napoca Poli Timişoara (vineri, 9 aprilie, de la ora 18.30) şi CSA Steaua (duminică, 11 aprilie, de la ora 16.00, în durect la TVR1).

Sursa foto: Facebook (HC Dobrogea Sud)


Citeşte şi:

HC Dobrogea Sud Constanţa
George Buricea, alte două goluri decisive. Pentru „delfini”, urmează turneul de la Cluj-Napoca





 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„O victorie convingătoare” HC Dobrogea Sud Constanţa, succes în confruntarea cu Politehnica Timişoara

09 Apr 2021 769

HC Dobrogea Sud Constanţa, înfrângere în meciul cu Minaur Baia Mare

08 Apr 2021 1178

HC Dobrogea Sud Constanţa George Buricea, alte două goluri decisive. Pentru „delfini”, urmează turneul de la Cluj-Napoca

05 Apr 2021 2094

Revedere, la Constanţa, între prieteni vechi din handbal Laurenţiu Toma, cadou special pentru Narcisa Lecuşanu

03 Apr 2021 2786

HC Dobrogea Sud Constanţa, succes la limită cu CSM Focşani 2007. "Delfinii", pe locul doi în clasament

01 Apr 2021 1852

HC Dobrogea Sud, un nou meci în Liga Naţională Djordje Cirkovic - „Am avut două amicale cu ei și știm cum trebuie să jucăm”

31 Mar 2021 1952

HC Dobrogea Sud Constanţa, patru victorii din patru în 2021. „Delfinii” au urcat pe locul doi în clasament

25 Mar 2021 1532

UPDATE HC Dobrogea Sud Constanţa, victorie cu CSM Bucureşti în Liga Naţională

23 Mar 2021 1413

Handbaliştii juniori 3 de la HC Dobrogea Sud Constanţa s-au calificat la Turneul Valoare al Campionatului Naţional

23 Mar 2021 1791

Din 4 februarie, HC Dobrogea Sud a jucat un singur meci în Liga Naţională George Buricea - „E foarte greu în ritmul acesta”

22 Mar 2021 1991

UPDATE HC Dobrogea Sud Constanţa II a învins CNOPJ Bucureşti în Divizia A

21 Mar 2021 1738

UPDATE HC Dobrogea Sud Constanţa II, eşec în duelul cu CSU Craiova. CS Medgidia a remizat

20 Mar 2021 2030

UPDATE CS Medgidia a condus la pauză, dar a pierdut derby-ul cu CSM Alexandria. Eşec şi pentru HC Dobrogea Sud II

19 Mar 2021 2141

CS Medgidia şi CS Dinamo Bucureşti II deschid turneul de la Buzău al Diviziei A

18 Mar 2021 1784

HC Dobrogea Sud Constanţa Ionuţ Iancu a ratat meciurile Naționalei cu Kosovo din cauza rezultatului pozitiv la testul Covid

18 Mar 2021 2445