Intariri din Moldova la RCJ Farul

rcjfarul.jpgCinci jucători din Republica Moldova au fost legitimaţi la Rugby Club Judeţean Farul Constanţa, a declarat Vasile Revenco, preşedintele federaţiei de specialitate, după cum informează Moldpres. Cei cinci sunt Maxim Gargalîc, Alexandru Matveev, Victor Arhip, Adrian Baltag şi Alexandru Bulgac. „Faptul, ca atare, va avea un efect pozitiv asupra evoluţiilor echipei naţionale la competiţiile internaţionale. Ei evoluează la o echipă cu frumoase tradiţii, într-un campionat puternic", a declarat Revenco. Transferul acestor jucători la echipa Farul a devenit posibil, după ce aici a venit antrenor Mircea Paraschiv, care a fost consilierul antrenorilor selecţionatei moldovene. Victor Arhip, Alexandru Matveev şi Maxim Gargalîc au fost desemnaţi recent cei mai buni jucători la tineret U20, în timp ce Alexandru Matveev a ocupat locul secund în clasamentul celor mai buni jucători din campionatul Moldovei. Altfel, RCJ Farul va juca astăzi, pe teren propriu, împotriva formaţiei RC Bârlad, meci contând pentru etapa a VI-a a Diviziei Naţionale. Gruparea de pe litoral ocupă locul secund în Grupa B, cu 14 puncte, la egalitate cu Poli Iaşi, care are însă un meci în plus disputat. Pe prima poziţie se află Steaua Bucureşti, cu 24 de puncte.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Catolicii din România sărbătoresc azi Floriile. Tradiții și obiceiuri

24 Mar 2024 613

Postul Paştelui 2024 începe astăzi, 18 martie. Tradiții și obiceiuri românești

18 Mar 2024 1443

Superstiții legate de ziua Sfinților Mucenici. Ce spun tradițiile populare despre vreme

09 Mar 2024 692

„Tradiții de primăvară la români”, expoziție temporară la Muzeul de Artă Populară Constanța. Prima sărbătoare, Dragobetele

22 Feb 2024 651

Valentine’s Day 2024. Tradiții de Ziua Îndrăgostiților și legenda Sfântului Valentin

14 Feb 2024 791

Tradiţii pentru sănătate şi spor la Întâmpinarea Domnului, cumpăna dintre anotimpul rece şi cel cald

02 Feb 2024 713

Tradiții pentru spor și sănătate de Sfântul Ioan Botezătorul! Cine nu se veselește în această zi va fi trist tot timpul anului

06 Jan 2024 1083

Boboteaza. Tradiții, obiceiuri, superstiții. Ce nu ai voie să faci în această zi

06 Jan 2024 2849

Tradiții pentru spor și sănătate în Ajunul Bobotezei! De ce își pun fetele busuioc sub pernă

05 Jan 2024 868

Tradiții pentru ultima zi din an. Alimente specifice în noaptea de Revelion pentru a atrage norocul

31 Dec 2023 888

Tradiții și superstiții de Revelion. De ce se luminează cerul de artificii

29 Dec 2023 1190

De ce este bine să mâncăm struguri în noaptea de Revelion

29 Dec 2023 3531

Tradiţii și superstiții de Sfântul Ștefan. Ce trebuie să faci ca să-ți meargă bine

27 Dec 2023 890

Altfel de amenzi în județul Gorj. Colindători îmbrăcați în polițiști opresc șoferii pe dreapta (VIDEO)

26 Dec 2023 897

Tradiţii pentru spor şi sănătate în ziua de Crăciun. Copiii născuţi de Crăciun sau de Anul Nou sunt norocoşi

25 Dec 2023 1219