Învinsă categoric de lider, Axiopolis Cernavodă a coborât de pe locul doi. Gloria Albești, succes clar afară

  • Axiopolis Cernavodă a înregistrat în meciul cu CS Afumați primul eșec stagional.
  • FC Viitorul II a remizat fără goluri la Ovidiu cu Mostiștea Ulmu.
  • Nou promovata Gloria Albețti a învins cu 4-0 în deplasare CSM Oltenița.
 

CS Afumați - Axiopolis Cernavodă, derby-ul etapei a patra din seria a treia a Ligii a 3-a la fotbal, dintre primele două clasate înaintea meciului, i-a revenit clar echipei ilfovene, cu 4-0, eșecul făcând ca Axiopolis să piardă poziția secundă.

Neînvinsă după trei etape, în care a înregistrat două victorii și un egal, cu un golaveraj impresionant (16-7), formația din Cernavodă a înregistrat în runda a patra primul eșec stagional, coborând de pe doi pe trei în clasament. Pentru gazde au marcat Mugurel Dedu (5 - din penalty), Claudiu Dragu (13, 66) și Robert Buduroi (82). ”După un început de campionat aproape perfect, cu două victorii și un egal în primele trei jocuri, Axiopolis s-a văzut învinsă pe terenul celor de la CS Afumați,cu scorul de 4-0. Se pare că a fost una din acele zile lipsite de inspirație. Asta este, mergem înainte! Trebuie să trecem repede peste acest eșec nescontat, pentru că, în etapa următoare, la Cernavodă va veni FC Viitorul II. Partida va avea loc sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 15.00, pe stadionul din Trust”, se arată pe pagina de Facebook ”Suporter Axiopolis Cernavodă”.
 

”A lipsit luciditate la finalizare”

Echipa secundă a FC Viitorul ocupă locul patru în ierarhie, în ultima rundă remizând, 0-0, pe teren propriu, pe terenul sintetic din Complexul ”Academiei Hagi”, cu Mostiștea Ulmu. ”Fiecare echipă a avut șanse mari de a înscrie, însă a lipsit luciditate la finalizare”, se precizează pe site-ul oficial al FC Viitorul. Au evoluat formațiile: FC Viitorul II (antrenor, Constantin Fălină): Tordai - Georgescu, Dănuleasa, Buta, Mitulețu (46 Lazăr) - Grosu (64 Mălăele), Crivac (46 Iorga), Grameni - Bodișteanu (81 Vîlea), Andronache (46 Mustacă), Pitu. Rezerve neutilizate: Stănciulescu - Oroian, Bîrzu, Voicu; Mostiștea Ulmu (antrenor, Mihai Ionescu): Meila - Dogaru, Dinu (81 Prodan), Acasandrei, G. Mihai - Ilie, Tăbăcariu, Gheorghe, M. Mihai (83 Romanescu) - Stoian, Truță (71 Chirică). Rezerve neutilizate: Mișu - Leafu, Radu, Andrei, Velicu, Obedeanu.
 

Gloria Albești, pe locul cinci

Singura victorie a reprezentantelor județului Constanța în seria a treia a campionatului în runda a patra a fost adusă de Gloria Albești (promovată în premieră în acest eșalon), care a câștigat cu 4-0 în fieful echipei CSM Oltenița. Gloria se află pe locul cinci în clasament, cu șase puncte, după două victorii și două eșecuri, golaveraj 9-5. Formația pregătită de Ionel Melenco a câștigat cu 2-0 meciul care a consemnat debutul absolut în Liga a 3-a (2-0 acasă cu Agricola Borcea), apoi a cedat la limită (1-2) pe terenul lui CS Afumați și la fel a făcut-o apoi (2-3) la Albești cu FC Viitorul II. În runda viitoare, Gloria va primi vizita echipei Înainte Modelu.
 

Axiopolis joacă în Cupa României

În celelalte meciuri jucate în etapa a patra s-au înregistrat rezultatele: Gh. Doja - Agricola Borcea 1-4 și Înainte Modelu - SC Popești Leordeni 3-1. Clasament: 1. Afumați - 12p, 2. Modelu - 9p, 3. Cernavodă - 7p, 4. FC Viitorul II - 7p, 5. Albești - 6p, 6. Ulmu - 5p, 7. Popești-Leordeni - 4p, 8. Oltenița - 4p, 9. Borcea - 3p, 10. Gheorghe Doja - 0p. Până la meciul de sâmbătă cu FC Viitorul II, Axiopolis Cernavodă va susține meciul din turul trei al Cupei României cu Agricola Borcea, programat, la Cernavodă, miercuri, 7 octombrie, de la ora 14.30.

Sursa foto: Facebook (Suporter Axiopolis Cernavodă)


Citește și:

Axiopolis Cernavodă, pe locul doi în Liga a 3-a, cu 16 goluri marcate în trei meciuri!




 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Axiopolis Cernavodă Gemenii Alexandru și Bogdan Marica, atleți, medaliați din nou la Naționale (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Mar 2024 674

Liga a 3-a Gloria Băneasa și Axiopolis Cernavodă, înfrângeri în ultima etapă din sezonul regular. Urmează turneul play-out

24 Mar 2024 1404

Cumpărări directe Constanța Green Prest Util SRL, servicii de tăiere și defrișare a vegetației la stadionul Trust Cernavodă (DOCUMENT)

21 Mar 2024 477

CSM Constanța baschet Echipa Under-14, calificare la turneul semifinal B (GALERIE FOTO)

20 Mar 2024 521

Liga a 3-a Constanța Egal pentru Gloria Băneasa, în etapa a 17-a. Axiopolis Cernavodă, înfrângere

17 Mar 2024 901

Fotbal Liga a 3-a Gloria Băneasa, învingătoare în deplasare în meciul cu Axiopolis Cernavodă

09 Mar 2024 1059

Cumpărări directe Constanța CS Axiopolis Cernavodă, achiziție de echipament sportiv în valoare de peste 125.000 lei (DOCUMENT)

09 Mar 2024 621

Camera de Conturi Constanța, audit de conformitate la CS Axiopolis Cernavodă. Ce au constatat auditorii publici externi (DOCUMENT)

07 Mar 2024 718

Clubul Sportiv Axiopolis Cernavodă, județul Constanța, este dispus să aloce peste 500.000 de lei pentru servicii de curățenie și igienizare (DOCUMENT)

01 Mar 2024 519

Afaceri Constanța Reparații de peste 160.000 de lei achiziționate de Clubul Sportiv Axiopolis Cernavodă (DOCUMENTE)

26 Feb 2024 469

Afaceri Constanța Primăria Cernavodă caută firmă pentru execuția unor lucrări de aproximativ două milioane de lei. Obiectivul de investiții vizează Clubul Sportiv Axiopolis Cernavodă (DOCUMENT)

20 Feb 2024 784

Axiopolis Cernavodă. Atleții Alexandru și Bogdan Marica Frați gemeni, pe primele două locuri la etapa întâi a Campionatului Național (DOCUMENT)

09 Feb 2024 1165

UPDATE 2. Axiopolis Cernavodă Cântăreața Carmen Chindriș, mesaj de încurajare pentru Cristian Tranulea la Europenele de Înot în Ape Înghețate (VIDEO)

04 Feb 2024 1470

Axiopolis Cernavodă Cristian Tranulea, vicecampion european la înot în ape înghețate (GALERIE FOTO + VIDEO)

02 Feb 2024 2095

Axiopolis Cernavodă Cristian Tranulea ia startul la Campionatul European de Înot în Ape Înghețate. „Te așteptăm cu aurul!“ (VIDEO)

01 Feb 2024 1171