Ioana Şulea, show de bikini fitness El e cel mai puternic! Rodion Sucman a câştigat al doilea an la rând Strongman Mamaia (galerie foto)

Ediţia a opta a Strongman Mamaia, întrecerea rezervată impunătorilor urmaşi ai lui Hercule, i-a revenit, ca şi în 2017, lui Rodion Sucman, din Republica Moldova, care s-a impus cu 35 de puncte. Competiţia a fost organizată de Asociaţia Sportivă „Omul de Fier“ (preşedinte, Alex Arginteanu) şi de partenerii săi, desfăşurându-se în Piaţeta Perla din Mamaia.
 
Pe celelalte două trepte ale podiumului au urcat Vladimir Comorovschi (26,5 puncte) şi Vasile Pitirici (21 de puncte), ambii din România, primii trei clasându-se în ordinea de anul trecut. În continuare, s-au situat Marcel Manoloiu (17 puncte), Iulian Motoc (12 puncte), Vlad Leahu (10,5 puncte), Victor Coniuc (9,5 puncte) şi Alex Arginteanu, care a fost nevoit să se retragă însă din concurs, din cauza oboselii ce a pus stăpânire pe el, în urma implicării pe care a avut-o în organizarea evenimentului.
 

Trei probe în premieră

 
„A fost o zi călduroasă, dar numai bună pentru Strongman. Ediţia cu numărul 8 a adunat cel mai numeros public, comparativ cu toate ediţiile de până acum. Am avut parte de o organizare dificilă, cu câteva impedimente birocratice caracteristice ţării noastre, ceva mentalităţi nu tocmai deschise către acest tip de sport dur, dar spectaculos din cale afară, dar şi colaborări care nu şi-au atins obiectivul contractual, însă am reuşit să trecem cu succes peste aceste greutăţi şi am organizat cu succes încă o ediţie a acestei competiţii deja tradiţionale la Mamaia. Sportivii au fost extrem de bine pregătiţi şi ne bucurăm că am avut parte şi de apariţia unor sportivi noi şi «înfometaţi» de victorie, chiar dacă s-au aflat la prima participare la Strongman Mamaia! Faptul că nu s-au accidentat la asemenea nivel ridicat, cum e această competiţie, ne bucură şi mai tare şi ne dorim să-i avem prezenţi şi în ediţiile viitoare şi, de ce nu, să le înmânăm trofee de podium! După cinci probe dificile, trei dintre ele nemaifiind văzute la Strongman Mamaia (buşteanul de lemn; priza lui Hercule cu «columnele» din buşteni; blocul de fier), podiumul parcă a fost copiat după ediţia din 2017“, au punctat organizatorii.
 

Rodion Sucman a concurat accidentat

 
Rodion Sucman şi-a menţinut titlul de anul trecut deşi a concurat accidentat! „A fost la înălţime, deşi a participat cu, atenţie, o fractură la degetul mare de la piciorul stâng, doctorul spunându-i că are nevoie de pauză din competiţii, pentru a se reface osul corespunzător. Dar în Strongman, dacă nu ai puţină nebunie şi nu sfidezi unele «reguli» şi ceea ce spune uneori doctorul, nu ai nicio şansă să devii campion! Rodion este unul din cele mai valabile, dar si viabile exemple pentru acest fenomen! Aşadar, Rodion merită toate aplauzele şi felicitările pentru performanţa sa şi ne bucurăm că se află la a doua victorie consecutivă în această competiţie, care creşte de la an la an tot mai mult!“, se arată pe pagina de Facebook a Asociaţiei Sportive „Omul de Fier“.
 

Vladimir Comorovschi, un veteran la Strongman

 
Veteran al competiţiilor de Strogman din România, Vladimir Comorovschi a avut o evoluţie deosebită şi în acest an la Mamaia. „Vladimir a demonstrat că încă mai are multe lucruri de spus în Strongman, deşi e veteranul competiţiilor de acest gen din România. A ratat prea puţine competiţii din ţara noastră ca să nu se poată numi cel mai «bătrân» competitor de Strongman din România. Prestaţia sa a fost la înălţime, ca şi anul trecut, şi este clar că mereu va pune probleme celorlalţi competitori care se luptă pentru prestigiosul trofeu Strongman Mamaia“, au punctat organizatorii.
 

Vasile Pitirici, mii de kilometri parcurşi până la Mamaia

 
Ca şi anul trecut, Vasile Pitirici a fost extrem de obosit, după mii de kilometri parcurşi din Anglia până în România, neavând odihna necesară pentru această competiţie. „Chiar şi obosit, Vasile a arătat că este un adversar de temut şi că ar putea ridica trofeul suprem deasupra capului, dacă totul i-ar merge puţin mai bine. Cu siguranţă că la anul îşi va arăta adevărata valoare şi va lupta pentru locul 1!“, a fost descris efortul lui Vasile Pitirici.
 

Alex Arginteanu s-a operat în 2017

 
Câştigător a patru ediţii consecutive Strongman Mamaia, constănţeanul Alex Arginteanu a suferit o ruptură de ligament încrucişat anterior la genunchiul stâng în 2017, operându-se la puţin timp după aceea şi urmând o lungă perioadă de recuperare. Cu ocazia întrecerii din acest an de la Mamaia şi-a făcut revenirea în competiţiile de Strongman, dar s-a retras, mult prea obosit şi apăsat de povara unei organizări grele, „într-o ţară unde trebuie să fii puternic şi să nu renunţi din cauza nenumăratelor refuzuri din partea oamenilor care ar putea sprijini această competiţie, dar care aleg să nu o facă, fără a avea prea multe motive argumentate, ci doar din cauza unor mentalităţi încuiate şi tipice ţării noastre“. „Sperăm ca în 2019 Alex să revină în forma maximă şi să poata lupta din nou pentru titlul care l-a consacrat în lumea Strongman-ului românesc. Noi îi suntem alături şi îl vom susţine mereu!“, au precizat cei din echipa Asociaţiei Sportive „Omul de fier“.
 

Ioana Şulea, de la Strongman Mamaia la „Ultimul trib“

 
În programul Strongman Mamaia 2018 a fost inclusă şi demonstraţia de bikini fitness a campioanei Ioana Şulea, care „a reuşit să surclaseze căldura soarelui pentru câteva minute, publicul fiind încins de atâtea calităţi la o singură femeie! Frumuseţe, graţie, condiţie fizică impecabilă şi o atitudine feminină greu de egalat! Frumoasa mureşeancă a făcut zeci de poze cu cei din public, dar şi cu sportivii de Strongman, după acea splendidă demonstraţie. Si cine nu ar vrea să facă poze cu o frumoasă sportivă, campioană mondială şi europeană, dar şi o viitoare participantă într-o frumoasă emisiune care se va difuza pe Antena 1, şi anume Ultimul trib!“, după cum au precizat organizatorii. În alte pauze dintre probele de Strongman, s-au organizat mini-competiţii pentru cei din public, iar învingătorii au fost premiaţi cu baxuri de bere.
 

Sursa foto: Facebook (CValFit-XmediaStudio)
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Urmaşi ai lui Hercule, în concurs Şi-a menţinut titlul! Rodion Sucman, campion şi la ediţia 2019 a Strongman Mamaia (galerie foto)

15 Aug 2019 3424

A câştigat patru dintre cele cinci probe Alex Arginteanu, a treia victorie la Strongman Mamaia (galerie foto)

26 Aug 2015 3307