Ion Ivan - „Obiectivul nostru, turneul final şi calificarea în Liga Naţională“ CSU Neptun Constanţa, pe locul întâi în clasament

După două etape scurse din ediţia 2019/2020 a Diviziei A, seria B, echipa feminină de handbal CSU Neptun Constanţa ocupă locul întâi în clasament, cu punctaj maxim.
 
Jucătoarele antrenate de Ion Ivan şi Lăcrămioara Ilie au învins în prima rundă, în deplasare, CSM Bucureşti DivA, scor 37-28 (21-15), iar în a doua partidă au dispus extrem de clar pe teren propriu de ACS Spartac UNEFS Bucureşti, cu 42-16 (22-5). La finele celui de-al doilea meci, Ion Ivan a spus: „Echipa noastră şi-a făcut datoria. Aceasta este şi direcţia pe care mergem, indiferent cu cine jucăm, trebuie să ne facem jocul. Am întâlnit o echipă accesibilă, iar pentru noi, pe început de campionat, a fost bine, asemenea meciuri ne ajută să mai legăm relaţiile de joc. Sunt mai multe lucruri de reglat, în primul rând legate de tehnica individuală de apărători. E o victorie muncită şi sper ca pe parcursul primei părţi a campionatului (tur - retur), să punem la punct toate aspectele, iar spre partea a doua a Diviziei A chiar să arătăm ca o echipă care emite pretenţii pentru turneul final - Liga Naţională“.
 

Utopic pentru unii, tangibil pentru alţii

 
De altfel, acesta va fi şi ţelul formaţiei de pe litoral. „Vom juca cu obiectiv turneul final şi calificarea în Liga Naţională. Poate părea utopic pentru unii, iar pentru alţii - tangibil, dar cert e că, de câte ori va intra în teren. această echipă îşi va face datoria. Nici eu, nici Lăcrămioara nu vom accepta jumătăţile de măsură. Nu poţi face handbal cu jucătoare care nu sunt implicate 100%. Ce e în continuare de făcut depinde numai de fete“, a punctat Ion Ivan.   
 

Următorul meci, cu HC Dinamo 

 
În clasament, CSU Neptun e la egalitate de puncte cu a doua clasată, Ştiinţa Bucureşti. În etapa viitoare, echipa constănţeană se va confrunta în deplasare, sâmbătă, 14 septembrie, de la ora 11.00, cu HC Dinamo Bucureşti, a treia clasată, cu trei puncte (dar cu un meci în minus, după cer a avut liber în runda secundă). „Nu mă interesează cine e următorul adversar, atât timp cât jucăm ce lucrăm la antrenamente. Cât timp jucătoarele îşi fac datoria, nu contează pe cine întâlnim. Meciul cu Dinamo ar putea fi un derby, au nişte jucătoare bune, cu experienţă, dar şi unele tinere. Vom vedea ce va fi“, a mai spus Ion Ivan. În acest moment, clasamentul arată astfel: 1. CSU Neptun - 6p, 2. Ştiinţa - 6p, 3. HC Dinamo - 3p (un meci în minus), 4. Danubius Călăraşi - 3p, 5. ACS Şc. 181 SSP Bucureşti - 0p (un meci în minus), 6. CSM Bucureşti DivA - 0p, 7. Spartac UNEFS - 0p. 
 
Sursa foto: Facebook (CSU Neptun)   
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Handbal CSU Neptun Constanța, învinsă de a doua clasată, Activ Prahova Ploiești (GALERIE FOTO)

29 Jan 2024 876

Handbal CSU Neptun Constanța, victorie în primul meci din 2024 (GALERIE FOTO)

26 Jan 2024 864

UPDATE Doliu în sportul constănțean. A murit reputatul antrenor Ion Crăciun!

13 Jul 2023 3053

Handbal Echipa Universității „Ovidius“ din Constanța, finalistă la Campionatul European Universitar (GALERIE FOTO)

13 Jul 2023 1162

Handbal În ultima etapă din sezonul regular al Diviziei A, CSU Neptun Constanța întâlnește prima clasată

22 Apr 2023 1104

Handbal CS Medgidia va întâlni o echipă din Liga Națională în primul tur al Cupei României (GALERIE FOTO)

14 Feb 2023 1542

Handbal CSU Neptun Constanța a învins Unirea Dobroești. Daria Mihăilă, cea mai bună marcatoare (GALERIE FOTO)

30 Jan 2023 1728

Handbal CSU Neptun Constanța, eliminată din Cupa României

10 Jan 2023 1595

Handbal CSU Neptun Constanța debutează în noul an cu un meci în Cupa României

31 Dec 2022 2085

Handbal CSU Neptun Constanța merge mai departe în Cupa României

23 Dec 2022 1658

CSM Constanța, reprezentat în loturile României pentru Cupa Mondială FIBA 3x3 Under-23

02 Oct 2022 1287

CSM Constanța - CSU Neptun Constanta a avansat pe tabloul principal la FIBA 3x3 World Tour Utrecht (GALERIE FOTO)

25 Sep 2022 1346

CSM Constanța - CSU Neptun Constanta 3x3 participă la turneul World Tour Utrecht Masters 2022 (GALERIE FOTO)

24 Sep 2022 1385

Baschetbalista Alina Podar va juca pentru CSM Constanța în Liga Națională

23 Sep 2022 1710

Handbal CS Medgidia și CSU Neptun Constanța, succese în Divizia A (GALERIE FOTO)

18 Sep 2022 1363