Ionel Dănciulescu - „Nu avem nimic de pierdut“ SSC Farul Constanţa intră astăzi în bârlogul „lupilor galbeni“, care sunt neînvinşi acasă

Meciul de fotbal Petrolul Ploieşti - SSC Farul Constanţa, care se joacă luni, 29 octombrie, de la ora 18.00, încheie etapa a 14-a a Ligii a 2-a, rundă întinsă pe parcursul a cinci zile.
Aflată pe o pantă ascendentă, după ce a înregistrat un egal şi o victorie în ultimele două etape, 2-2 în deplasare cu Aerostar Bacău şi 3-1 la Constanţa cu FC Argeş, nou promovata SSC Farul (locul 15, primul deasupra liniei retrogradării, cu 13 puncte) speră să bifeze a treia rundă la rând fără înfrângere. Meciul va fi foarte greu însă, în fieful uneia dintre echipele cu intenţii declarate la promovare, care ocupă locul şase, cu 26 de puncte. „Lupii galbeni“ vin după trei meciuri în care nu au pierdut: 6-2 cu Luceafărul Oradea, 0-0 cu CS Mioveni (ambele meciuri jucate acasă) şi, în runda precedentă, 2-1 în deplasare cu Daco-Getica Bucureşti. Petrolul este neînvinsă pe teren propriu, înregistrând în cele şapte meciuri de până acum cinci victorii şi două egaluri, golaveraj 17-3.
 
„Sunt convins că va fi un meci frumos. Chiar vorbeam cu băieţii după partida cu FC Argeş că nu avem nimic de pierdut la Ploieşti, este un stadion frumos, probabil va fi şi un public destul de numeros. Dacă aş mai fi jucat fotbal, mi-ar fi plăcut să mai găsesc o aşa atmosferă. Mă motiva foarte mult acest lucru. Suntem într-un moment bun, am câştigat contra unei echipe puternice şi mergem să facem o partidă bună şi să obţinem minimum un punct. Sunt convins că dacă vom avea aceeaşi atitudine ca în partida cu FC Argeş (în special cea din repriza a doua), vom pleca neînvinşi“, a precizat Ionel Dănciulescu, team managerul SSC Farul.
 
„Vom avea un meci greu, însă îl privim altfel acum, după meciul cu FC Argeş, o echipă foarte bună, pe care am reuşit să o învingem. Moralul jucătorilor creşte. Ceea ce ne interesează pe noi e să vedem ambiţie, dăruire şi atitudine, exact ca în meciul cu FC Argeş. Asta sperăm să vedem şi la Ploieşti, unde vom întâlni una dintre favoritele la promovare. Nu va fi uşor, dar eu am încredere că echipa va avea atitudine şi ambiţia de a reuşi“, a declarat şi Ciprian Marica, finanţatorul SSC Farul.
 
În celelalte meciuri ale etapei s-au înregistrat rezultatele: U Cluj - ACS Poli Timişoara 4-0, CS Mioveni - Daco-Getica Bucureşti 2-1, Metaloglobus Bucureşti - CS Baloteşti 1-0, Energeticianul - Academica Clinceni 0-1, Aerostar Bacău - Ripensia Timişoara 2-0, FC Argeş - Dacia Unirea Brăila 4-1, ASU Poli Timişoara - UTA 1-3, Luceafărul Oradea - Pandurii Tg. Jiu 1-0 şi Chindia Târgovişte - Sportul Snagov 4-1.
 
Clasament: 1. Chindia - 32p, 2. Clinceni - 30p, 3. Snagov - 30p, 4. FC Argeş - 28p, 5. U Cluj - 27p, 6. Petrolul - 26p, 7. Mioveni - 26p, 8. UTA - 23p, 9. Pandurii - 21p, 10. Energeticianul - 21p, 11. ASU Poli - 20p, 12. Metaloglobus - 17p, 13. Daco-Getica - 15p, 14. Luceafărul - 15p, 15. SSC Farul - 13p, 16. Ripensia - 13p, 17. Aerostar - 12p, 18. Baloteşti - 11p, 19. ACS Poli - 5p, 20. Dacia Unirea - 5p.
 
La finele sezonului 2018/2019, vor promova în Liga 1 primele două clasate, iar echipa de pe locul trei va disputa baraj de promovare / menţinere cu locul 6 din turneul play-out al primei divizii. În Liga a 3-a vor retrograda ultimele cinci clasate.
 
Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 546

Superliga 2023/2024 Începe etapa a doua din play-off / play-out. Ce meciuri sunt programate vineri, 29 martie 2024

28 Mar 2024 638

CS Farul Constanța Înotătorii, pe podium la etapa regională a Campionatului Național (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 819

Constanța Adrian Mazilu, gol marcă înregistrată, iar România bate Germania! „Va fi un nume important în fotbalul românesc“

24 Mar 2024 906

Fotbalistele de la Farul Constanța, victorie clară cu liderul Superligii. Parcurs perfect în play-off (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Mar 2024 823

Fotbal județul Constanța Liga a 4-a. Incident violent la Hârșova! Rezultatele din etapa a 22-a (seniori și juniori + clasamentele)

24 Mar 2024 1448

Gimnastică aerobică Leonard Manta, de la CS Farul Constanța, concurează la etapa de Cupă Mondială din Portugalia

22 Mar 2024 617

Fotbalistele de la Farul Constanța, meci acasă contra liderului clasamentului. „Așteptăm fanii să ne susțină în număr cât mai mare“

22 Mar 2024 898

Farul Constanța, victorie în amicalul cu Unirea Slobozia (GALERIE FOTO + VIDEO)

22 Mar 2024 1130

Farul Constanța. Fundașul Kevin Boli, în echipa etapei „Am demonstrat că suntem o echipă bună și sperăm să învingem și FCSB“ (GALERIE FOTO)

21 Mar 2024 672

Fotbalistele de la Farul Constanța, înfrângere la debutul în grupele Cupei României

21 Mar 2024 802

Fost căpitan la Farul Constanța, un tătic mândru! Fiica lui Florin Pătrașcu, premiantă la Concursul Național de Talente (GALERIE FOTO + VIDEO)

20 Mar 2024 2079

Farul Constanța. Gheorghe Hagi, după meciul cu Dunărea Călărași „Un antrenament foarte bun. Învățăm din toate“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

20 Mar 2024 1288

Trei fotbaliști de la Farul Constanța în echipa etapei. Gheorghe Hagi, antrenorul rundei

19 Mar 2024 831

Farul Constanța Ionuț Cojocaru, borne de neuitat în Giulești. Acolo a debutat la seniori și tot acolo a fost, apoi, în premieră titular. Cu victorii! (GALERIE FOTO)

19 Mar 2024 719