Sport

Ionel Eugen Bida, cetăţean de onoare al Constanţei Un militar rănit în Afganistan, de un lunetist, a urcat pe podium la Campionatul Naţional de nataţie (galerie foto)

Rănit acum opt ani în Afganistan, constănţeanul Ionel Eugen Bida (47 de ani), acum plutonier adjutant în rezervă, nu a cedat în faţa acestei lovituri a vieţii şi a început să practice sportul.
 
Până în ianuarie 2017, Ionel Eugen Bida nu făcuse sport în cadru organizat, la un club, cu un antrenor. Însă, după ce a întâlnit lotul Invictus România, format din militari sportivi răniţi, a decis să li se alăture. Practică volei din şezut şi înot, iar anul trecut a concurat în Canada, la Invictus Games Toronto, obţinând două clasări foarte bune la nataţie. Recent, a participat şi la Campionatul Naţional de Înot Masters, unde a luat medalie la o probă, iar la alte trei s-a situat onorabil, în apropierea podiumului.
 
Ionel Eugen Bida a fost rănit pe 7 aprilie 2010. Constănţeanul făcea parte din Echipa Operaţională de Consiliere şi Legătură (OMLT) nr. 1, tip batalion, dislocată în provincia Zabul din Afganistan. Echipa mixtă româno-afgană în care se afla a fost atacată de insurgenţi cu foc de infanterie în timp ce executa o misiune de patrulare la 40 km N-V de Qalat, în provincia Zabul. Ionel Eugen Bida a fost împuşcat de un lunetist. În urma incidentului, militarul constănţean a fost rănit la piciorul drept. El a fost evacuat de urgenţă cu un elicopter la Spitalul din baza Lagman, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale, ulterior fiind transportat la Spitalul bazei americane Landstuhl din Ramstein, Germania. Pe 31 octombrie 2016, cei 25 de consilieri locali care au alcătuit cvorumul şedinţei de Consiliu Local Municipal au votat în unanimitate pentru ca plutonierul Ionel Eugen Bida şi plutonierul adjutant Florin Bolovan (şi el rănit în Afganistan) să primească titlurile de cetăţeni de onoare ai municipiului Constanţa.

S-a calificat în două finale la Invictus Games Toronto 

Veteran al Armatei Române, pensionar militar, plutonierul adjutant în rezervă Ionel Eugen Bida a început să facă sport în mod organizat la 46 de ani şi jumătate, la începutul anului trecut. „Până atunci, avusesem legătură cu sportul ca orice militar, doar prin acea pregătire specifică militară. Nimic legat însă de activităţile specifice de la un club sportiv, cu un antrenor“, spune Ionel Eugen Bida. Tot în 2017 a fost legitimat la Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti, la secţia destinată sporturilor paralimpice. În acelaşi an, a participat ca membru al echipei Invictus România la Invictus Games Toronto, o competiţie sportivă care a avut prima ediţie în 2014 şi care reuneşte delegaţii naţionale alcătuite din veterani şi militari răniţi în teatrele de operaţii sau cu diverse afecţiuni. În Canada, veteranul constănţean s-a calificat în două finale de la nataţie, obţinând două preţioase locuri cinci, la 50 m bras şi 50 m spate.

La nataţie, se antrenează cu Felix Maestru 

La CSA Steaua, Ionel Eugen Bida este antrenat la înot de multiplul campion Felix Maestru. Majoritatea timpului, constănţeanul se pregăteşte la Bucureşti, dar a făcut antrenamente şi pe litoral. „Când nu am avut cantonamente la Bucureşti, am primit ajutorul lui Răzvan Florea, pregătindu-mă la bazinul său de la Atena Sport Club, pe baza programului primit de la Felix Maestru“, spune plutonierul adjutant în rezervă. Recent, Ionel Eugen Bida a participat şi la Campionatul Naţional de Nataţie Masters, de la Târgovişte, unde a obţinut medalia de bronz la 50 m bras şi locul 4 la 50 m spate, locul 5 la 100 m liber şi locul 6 la 50 m liber. „Clasări onorabile, în compania foştilor campioni naţionali la categoria 45-49 de ani“, este mulţumit veteranul care va împlini 48 de ani în luna ianuarie a anului viitor. În 2017, constănţeanul a evoluat şi în proba de nataţie a Triatlonului Titanilor, de la Bucureşti.

„Faţă de alţi camarazi, am avut noroc“

În urma evenimentului tragic din 2010, Ionel Eugen Bida a rămas cu sechele, dar nu foloseşte fotoliul rulant. Poate merge, însă nu pe distanţe mari. Din pricina problemei medicale, îi e greu la nataţie, dar nu se dă bătut. „E greu, că nu pot folosi picioarele. Acele schije pe care le am înfipte în nervul sciatic nu-mi permit. Folosesc însă alunecarea pe apă, am învăţat acest procedeu. Am o semipareză, de la genunchi în jos nu mai am vascularizare, puţine vase periferice au mai rămas. Nu-mi simt partea de sus a tibiei. În cei 17 centimetri în care a fost făcut un implant osos nu simt piciorul. Nu sunt în scaun rulant însă. Pot merge, dar nu pe distanţe mari, nu pot conduce pe distanţe mari. Apar crampe musculare, «joacă» muşchiul şi trebuie să mă opresc. Dar, faţă de alţi camarazi, am avut noroc, că încă mai am piciorul şi să zic că pot folosi 25-30% din el“, arată cetăţeanul de onoare al Constanţei.
 
Sursa foto: Facebook

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Militarii Ionel Eugen Bida şi Florin Bolovan, răniţi în Afganistan, devin cetăţeni de onoare ai Constanţei

31 Oct 2016 5036

Doi militari răniţi în Afganistan, propuşi să devină cetăţeni de onoare ai Constanţei

25 Oct 2016 3243

MApN Informatie de presa – 05.05.2010

06 May 2010 739

Militar roman, ranit in Afganistan

07 Apr 2010 1011

Militar roman ranit in Afganistan

07 Apr 2010 787