Ionuț Larie, căpitanul Farului Constanța „Avem speranțe pentru viitor. În noul sezon al Ligii 1, vrem o clasare mai bună ca în precedentul“



 
  • Prezent de mai multe ori și în echipa etapei, experimentatul fotbalist a fost aproape de fi integralist la Farul în Liga 1.
  • Fundașul de 35 de ani se declară mândru să poarte banderola de căpitan, lucru care-i aduce însă și responsabilități în plus.
  • În stagiunea recent încheiată, Farul a ocupat locul cinci în Liga 1, iar, în noul campionat, aspirațiile vor fi mai mari.
 
Revenit la echipa litoralului în vara trecută, Ionuț Larie a făcut un sezon apreciabil, fiind unul dintre cei mai buni jucători ai „marinarilor“. Căpitan al echipei, fundașul central de 35 de ani și-a făcut treaba în apărare, dar a și reușit să înscrie un gol.
 
Prezent de mai multe ori și în echipa etapei, experimentatul fotbalist a fost aproape de fi integralist la Farul în Liga 1, doar o problemă medicală împiedicându-l să dispute toate minutele în tricoul alb-albastru. „Am făcut un campionat bun, îndeplinindu-ne obiectivul principal, acela de a intra în play-off, ceea ce ne dă speranțe pentru viitor. Am demonstrat că putem juca de la egal la egal cu orice echipă din Liga 1. Mă bucur că am fost ferit de accidentări și că nu am avut Covid sau altceva. În principal, mă bucur că am revenit acasă. M-am simțit foarte bine la echipă pe parcursul sezonului recent încheiat. În vara trecută, am făcut o alegere bună, semnând cu Farul“, a declarat Ionuț Larie, la Farul TV.
 
Colaborarea cu tinerii, foarte bună
 
Fundașul se declară mândru să poarte banderola de căpitan, lucru care-i aduce însă și responsabilități în plus. „Nu știu dacă în evoluțiile mele bune a contat neapărat faptul că am fost căpitanul echipei. Cert e însă că să porți banderola e o mândrie și o responsabilitate în plus, la orice echipă joci. Dar, așa cum am spus și înaintea începerii campionatului, nu numai eu sunt căpitan, ci mai mulți. Că o port eu e altceva, dar suntem cinci căpitani, cu responsabilități în vestiar și pe teren mult mai mari decât cei tineri. Relațiile cu ei au fost foarte bune, întrucât cei care vin din academie știu ce înseamnă acest vestiar. Noi, cei mai experimentați, îi ajutăm să se integreze rapid. Toți cei care au venit la echipa mare au făcut meciuri bune. Sperăm să vină mai mulți și să demonstreze că merită să joace cât mai multe partide“, a arătat Ionuț Larie, conform sursei citate.
 
Fanii, al 12-lea jucător
 
Căpitanul Farului a remarcat și sprijinul fanilor. „Ne bucurăm că suporterii au fost alături de noi. Au fost al 12-lea jucător, iar, grație acestui sprijin, am fost o perioadă neînvinși pe teren propriu. Sperăm ca la anul să fie la fel de aproape de noi și, de ce nu, să vină la meciuri și în număr mai mare. Avem nevoie de ei și îi simțim mereu alături“, a punctat Larie.
 
„A fost greu de digerat“

  
În stagiunea recent încheiată, Farul a ocupat locul cinci în Liga 1, iar, în noua stagiune, aspirațiile vor fi mai mari. „În noul campionat, cu siguranță ne dorim mult mai multe victorii. Vrem să ne clasăm pe o poziție mai bună ca în sezonul 2021/2022. Va trebui să muncim însă mult mai mult și sperăm să facem lucruri bune. Atât în campionat, cât și în Cupa României, întrecere în care am rămas datori, ieșind din primul tur, ceea ce a fost greu de digerat“, a mai spus Ionuț Larie.   
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Farul Constanța și captură Farul TV    
 
Citește și:

La numai 17 ani, aproape 50 de partide în sezonul 2021/2022
Eduard Radaslavescu - „De acum încolo începe cu adevărat fotbalul pentru mine“

 
În sezonul 2021/2022, la Farul Constanța au fost promovați opt tineri din Academia Hagi. Recordurile lui Enes Sali (GALERIE FOTO)
 
De când va juca echipa pe noul stadion?
Gică Hagi - „Clubul Farul trebuie dus la nivelul cel mai înalt de performanță“ (VIDEO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Doi fotbaliști de la Farul Constanța, în echipa etapei a patra din play-off / play-out. „Este surpriza plăcută“

16 Apr 2024 718

Superliga 2023/2024. Farul Constanța, ultimul meci din sezonul regular Hagi - „Sperăm să venim de la Botoșani calificați în play-off“

03 Mar 2024 1623

UPDATE. Superliga 2023/2024. Farul Constanța - CFR Cluj Hagi - „Am încredere că vom face un meci foarte bun“ (VIDEO)

01 Mar 2024 1417

Farul Constanța Hagi, după meciul cu Universitatea Cluj. „E comedie, deja o dați în comedie!“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Feb 2024 1973

Sondaje de opinie Golgeterul de la Farul Constanța în sezonul 2023/2024. Un jucător, indicat de 46% dintre respondenți

18 Feb 2024 1130

Farul Constanța Lacrimi de mic suporter! Povestea băiețelului care a emoționat întreaga Românie la meciul cu Dinamo (GALERIE FOTO)

15 Feb 2024 2470

Farul Constanța Hagi - „Am primit o lecție și sper ca jucătorii să înțeleagă că lucrurile nu pot merge în direcția aceasta“ (GALERIE FOTO)

13 Feb 2024 1212

Hagi, după Farul Constanța - Dinamo 0-2 „Suntem departe de a avea mentalitatea pe care mi-o doresc. Nu suntem Dumnezei“

12 Feb 2024 1990

Sondaj de opinie Cine credeți că va fi golgeterul Farul Constanța în sezonul 2023/2024 al Superligii?

11 Feb 2024 897

Farul Constanța Fundașul Ionuț Larie, în echipa ideală a etapei a 24-a. A ajuns la șapte goluri marcate și e golgeterul „marinarilor“

06 Feb 2024 818

Constanța Cupa organizată în memoria lui Cătălin Agafiței și-a derulat prima ediție (GALERIE FOTO + VIDEO)

28 Jan 2024 1108

Farul Constanța Cântec pentru Ionuț Larie, cu ocazia zilei sale de naștere. „Mereu este pus pe fapte, azi a împlinit 37“ (VIDEO)

17 Jan 2024 1704

Farul Constanța. 16 ianuarie 2024 Astăzi e ziua de naștere a lui Ionuț Larie, căpitanul „marinarilor“

16 Jan 2024 1206

UPDATE. Campioana României Farul Constanța, primul antrenament din 2024. Ionuț Larie și Andrei Artean, declarații (FOTO+VIDEO)

04 Jan 2024 1503

Farul Constanța „Credeți că nu vă vrea cineva în play-off?“. Ce a răspuns Gheorghe Hagi (GALERIE FOTO)

17 Dec 2023 2829