Ionuţ Stănescu, la 40 de ani HC Dobrogea Sud Constanţa participă la turneul amical de la Buzău

Vicecampioana României la handbal masculin, HC Dobrogea Sud Constanţa, susţine noi meciuri de verificare. Primele două partide amicale din această vară au fost cele cu echipa rusă Spartak Moscova, jucate la Bucureşti, pe care formaţia de pe litoral le-a câştigat cu 32-25 (18-13) şi 23-14 (10-3).
 
În aceste zile, HC Dobrogea Sud participă la un turneu amical la Buzău, în care susţine trei noi confruntări-test, după programul: joi, 15 august - cu CSM Bucureşti (de la ora 17.00); vineri, 16 august - cu HC Buzău (de la ora 19.00); sâmbătă, 17 august - cu HC Vaslui (de la ora 10.00).
 
Primele meciuri amicale din această vară pe care HC Dobrogea Sud Constanţa ar fi trebuit să le dispute, în cantonamentul de la Sfântu Gheorghe (în judeţul Covasna), cu Ştiinţa Bacău, pe 1 şi 2 august, au fost anulate. S-a renunţat la ele din cauza accidentărilor din lotul constănţean şi pentru că noile achiziţii nu se alăturaseră încă lotului. În aceste condiţii, HC Dobrogea Sud a revenit şi mai devreme în Constanţa.
 
În turul întâi al Cupei EHF, HC Dobrogea Sud Constanţa se va duela în dublă manşă cu CIP Travel Antalyaspor AS, din Turcia. HCDS va susţine primul meci în deplasare, pe 31 august sau 1 septembrie, returul de la Constanţa fiind programat pe 7 sau 8 septembrie. Dacă va trece de Travel Antalyaspor, HC Dobrogea Sud va avea ca adversară în turul doi o echipă din Ungaria, Csurgoi KK. Turul va avea loc la Constanţa, pe 6 sau 7 octombrie, iar returul a fost programat o săptămână mai târziu. În prima etapă din sezonul 2019/2020 al Ligii Naţionale, HCDS va întâlni în deplasare Minaur Baia Mare.
 
Ieri, preşedintele HC Dobrogea Sud, Ionuţ Stănescu, a schimbat prefixul, împlinind 40 de ani. Cu puţin timp în urmă, pe 1 august, a ajuns la această vârstă şi un alt fost mare handbalist, George Buricea, care acum activează ca antrenor secund la HCDS, după ce a pus punct activităţii de sportiv.
 
Sursa foto: HC Dobrogea Sud
 
Citeşte şi:
 
UPDATE HC Dobrogea Sud Constanța a câștigat ambele amicale cu Spartak Moscova

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Interviu online cu Teodor Ștefan, de la CSM Constanța „Când am luat mingea, am simțit o atracție. Mi-am spus că nu voi mai dezlipi niciodată balonul de mână“ (GALERIE FOTO)

26 Apr 2023 4148

Handbal CSM Constanța, debut cu victorie în Liga Națională

22 Aug 2022 1650

George Buricea, la 43 de ani. Zi de naștere în cantonament. „Sunt împlinit, le mulțumesc tuturor celor care contribuie la asta“

03 Aug 2022 2424

Handbal „Delfinii“ vor disputa meciul decisiv din dubla cu Chambery la Constanța

27 Jul 2022 1494

Constanța, trei jucători sub tricolor Ionuț Stănescu, în echipa turneului de la Varna. România a ratat dramatic Mondialele

25 Jul 2022 1549

Constanța. Handbal George Buricea - „Din nou am avut ghinion la tragerea la sorți, dar ne vom juca șansa“

23 Jul 2022 1818

HC Dobrogea Sud Constanța și-a aflat adversarul din turul întâi al EHF European League

19 Jul 2022 1480

UPDATE „Delfinii“ au început pregătirea pentru noul sezon. HC Dobrogea Sud va preda ștafeta către CSM Constanța (GALERIE FOTO)

19 Jul 2022 2289

Handbaliștii de la HC Dobrogea Sud Constanța, spectacol la rafting. „S-au simțit ca… delfinii în apă“ (GALERIE FOTO)

18 Jul 2022 1512

Tânărul handbalist David Pavlov, de la HC Dobrogea Sud Constanța la CSM Focșani 2007

18 Jul 2022 2483

HC Dobrogea Sud Constanța Pregătire în sală pentru Alexandru Andrei și Ionuț Nistor. Ultimii doi din seria accidentaților grav

16 Jul 2022 2095

HC Dobrogea Sud începe pregătirea pentru noul sezon. „Delfinii“ joacă în EHF European League din turul întâi

15 Jul 2022 1910

Trei tineri handbaliști de la HC Dobrogea Sud se pregătesc pentru turneul oficial de la Varna. Ținta - elita continentală (GALERIE FOTO)

02 Jul 2022 1826

HC Dobrogea Sud Alexandru Andrei, în recuperare după operație. „În retur, sper să fiu alături de coechipieri și să joc!“

25 Jun 2022 1758

Moment aniversar la HC Dobrogea Sud Liviu Caba a împlinit 22 de ani. Jucătorul cu numărul 21 este născut pe 21 iunie

22 Jun 2022 1960