Irina Begu şi Raluca Olaru, învinse în cadrul turneului WTA de la Taşkent

 Jucătoarele române de tenis Irina Begu şi Raluca Olaru au fost învinse de cuplul Olga Danilovic (Serbia)/Tamara Zidansek (Slovenia), cu 7-5, 6-3, sâmbătă, în finala probei de dublu din cadrul turneului WTA de la Taşkent (Uzbekistan), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari,informează AGERPRES.

Principalele favorite s-au înclinat în faţa mai tinerelor lor adversare după o oră şi 26 minute.

Româncele au condus cu 5-4 în primul act şi au servit pentru câştigarea setului (au ratat o minge de set), dar au pierdut trei ghemuri la rând (5-7).

Setul al doilea a fost controlat de Danilovic şi Zidansek, care s-au impus fără emoţii, cu 6-3.

Begu şi Olaru s-au ales cu un cec de 6.400 de dolari şi 180 de puncte WTA.

Acesta a fost primul titlu WTA la dublu din carieră pentru Danilovic şi pentru Zidansek.

Olaru are două titluri cucerite la dublu în turneul de la Taşkent, în 2008 alături de ucraineanca Olga Savciuk şi 2016 alături de turcoaica Ipek Soylu. Begu a câştigat titlul la simplu în 2012.

Olaru rămâne cu 9 titluri WTA la dublu în carieră (două în 2018), dintre care unul alături de Begu, anul trecut, la Bucureşti. Raluca Olaru a pierdut la Taşkent a opta finală WTA de dublu din carieră.

Begu are opt titluri WTA la dublu, dintre care două anul acesta, la Shenzhen (cu Simona Halep) şi la Bucureşti (alături de Andreea Mitu), iar în Uzbekistan a pierdut a şaptea finală WTA de dublu.

 Sursă foto: www.digisport.ro
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tenis de masă LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța, vicecampioană națională la categoria Under-15 (DOCUMENT)

29 Mar 2024 247

Simona Halep a revenit în țară de la Miami „Sunt bucuroasă că, din această carieră, am câștigat un om foarte valoros“

25 Mar 2024 1477

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 696

Simona Halep, petrecere specială, în care au fost sărbătoriți Stere și Nicolae Halep

24 Mar 2024 4071

Tenis de masă Cristian Chirița, de la CSM Constanța, medaliat cu aur la Campionatul Național de seniori (GALERIE FOTO)

23 Mar 2024 559

Simona Halep „Îl aştept pe Carlos Martinez să începem. Am fixat o perioadă de încercare“

21 Mar 2024 635

Tenis de masă Faza județeană Constanța a ONSS și-a desemnat câștigătorii, dintre liceeni (GALERIE FOTO)

21 Mar 2024 525

Simona Halep, revenire de bun augur în turnee. Cu set câștigat! „Această zi va rămâne foarte specială pentru mine“. Cine e noul antrenor

20 Mar 2024 881

WTA Miami 2024 Simona Halep a câștigat setul întâi cu 6-1, dar a pierdut primul meci de la revenirea în turnee

20 Mar 2024 1334

CSM Constanța, parcurs continental de senzație! Viorel Filimon - „Participarea în ETTU Europe Cup Women, o experiență importantă“ (GALERIE FOTO)

18 Mar 2024 962

UPDATE Simona Halep și-a aflat adversara de la Miami!

18 Mar 2024 650

LIVE TEXT. Tenis de masă CSM Constanța, învinsă, dar a luptat admirabil pentru finala ETTU Europe Cup Women (FOTO + VIDEO)

17 Mar 2024 778

Tenis de masă CSM Constanța joacă în Sala Sporturilor pentru calificarea în finala ETTU Europe Cup Women. „Alături de o sală plină!“

13 Mar 2024 558

Tenis de masă Constanța Bianca Mei-Roșu, trei medalii în Bulgaria, la WTT Youth Contender Panagyurishte 2024 (GALERIE FOTO)

12 Mar 2024 654

Primăria Constanța Autorizație de construire pentru restaurarea monumentului istoric de for public „Jucătoare de tenis”

12 Mar 2024 473