Iustin, fiul fostului atacant Radu Doicaru, e marcator ca şi tatăl său „Are golul în sânge!” (galerie foto)

Fostul fotbalist din Mangalia Radu Doicaru e fericit că fiul său cel mare, Iustin Albert, îi poartă mai departe numele în fotbal. Puştiul are nouă ani şi promite mult, moştenindu-şi tatăl în ce priveşte calităţile de marcator. Iustin joacă actualmente la Şcoala de Fotbal Mangalia şi, deşi nu e atacant (cum juca Radu), ci mijlocaş stânga, la multe turnee a câştigat titlul de golgheter.
 
În vârstă de 37 de ani, Radu Doicaru, fostul vârf al echipelor Callatis Mangalia, FC Farul şi Ceahlăul Piatra Neamţ, a agăţat ghetele în cui, predându-i ştafeta lui Iustin. Acesta face fotbal de la patru ani şi jumătate, dar a dovedit înclinaţie către sportul-rege încă de când a început să meargă în picioare.
 
„Când i-am umflat primul balon şi i l-am dat, a dat în el cu piciorul, ca într-o minge, nu l-a luat în mână. Fotbalul i-a plăcut de mic. A început acest sport la Şcoala de Fotbal Mangalia, cu antrenorul Cristi Petcu, la grupa 2007“, spune Radu Doicaru, care pregăteşte şi el o grupă la Şcoala de Fotbal din Mangalia.

„Trage bine la poartă, are forţă şi tehnică”


De când a început să înţeleagă mai bine fotbalul, puştiul este nelipsit de la meciurile tatălui. L-a văzut mai mult în ultima perioadă a lui Radu petrecută la Callatis Mangalia, înainte să se retragă. „Chiar dacă a evoluat şi mijlocaş central, şi atacant, Iustin se simte cel mai bine ca mijlocaş stânga. Trage bine la poartă, are forţă şi tehnică. Felul în care loveşte mingea e impecabil. E stângaci. Eu jucam cu numărul 9 pe spate, el poartă 8. De mic a preluat acest număr“, spune Radu Doicaru, care-l însoţeşte peste tot pe Iustin, veghindu-i paşii în fotbal.
 
Din toamnă, este foarte probabil ca micul Doicaru să treacă la Academia Farul Constanţa, pentru care a jucat deja, remarcându-se, în mai multe turnee amicale. „La Academia Farul s-a format un grup frumos şi, din ce au spus cei de acolo, vor mai veni jucători. Vedem la toamnă ce va fi“, arată Radu Doicaru.

Golgheter cu grupa 2007

De curând, Iustin a participat cu Şcoala de Fotbal Mangalia la prima ediţie a Cupei „Corsarul“, de la Cumpăna, iar cu Academia Farul a jucat la Constanţa la „Tomis Challenge Cup“, în ambele competiţii ieşind golgheter cu grupa 2007. „E un jucător valoros, unul dintre cei mai buni care au evoluat la turneu“, a spus Ion Răuţă, antrenor la Victoria Cumpăna, după ce l-a văzut pe Iustin jucând la Cupa „Corsarul“.
 
În prezent, fiul lui Radu Doicaru este cu Academia Farul în Bulgaria, unde participă la turneul Juniors Cup, sub comanda antrenorului Doru Carali. „Am fost şi l-am văzut la meciurile jucate până acum. Au învins Zimbrul Chişinău cu 6-0 şi Serdika Sofia cu 3-1. În ambele confruntări, Iustin a marcat câte două goluri, iar contra echipei din Republica Moldova a oferit şi o pasă decisivă“, e mândru tatăl copilului. Într-o altă partidă, Academia Farul a învins şi UTA, scor 3-2, iar Iustin a înscris un gol.

A primit ghete şi apărători de la Vasilică Cristocea

Puştiul a fost remarcat şi de fostul fotbalist al Farului Vasilică Cristocea, cel care acum e antrenor la Academia Farul. La turneul „Tomis Challenge Cup“, Iustin s-a fotografiat cu Vasilică (fost coechipier cu tatăl său la „marinari“), iar tânărul antrenor i-a oferit ghetele şi apărătoarele sale. Iustin abia aşteaptă să crească, să le poată purta! Vasilică a privit cu ochi de expert evoluţia lui Iustin, în condiţiile în care amândoi sunt stângaci. „Am o satisfacţie enormă când îl văd jucând pe Iustin şi îi văd realizările. Îmi doresc să mă întreacă în fotbal. Iustin are golul în sânge. Idolul său este Messi. E mort după el!“, spune Doicaru.

Luca Aurel nu aleargă după minge, ci după Spiderman

Pe lângă Iustin, fostul golgheter mai are un băiat, pe Luca Aurel (în vârstă de patru ani), însă acesta e mai reţinut, deocamdată, în ce priveşte sportul, faţă de fratele său mai mare. „Sunt total diferiţi în materie de sport. Sigur, şi Luca Aurel aleargă, e vioi şi energic, dar nu se arată aşa de pasionat de fotbal ca Iustin. Nu prea-i place sportul în acest moment. El e cu Spiderman, cu altele…”, precizează Radu Doicaru.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța. Radu și Iustin Doicaru Tatăl, pe stadion, plin de emoții, la debutul în Superligă al fiului. Tricoul de joc, înrămat (VIDEO)

29 Oct 2023 4851

Farul Constanța Iustin Doicaru, debut în Superligă la 16 ani. Al 61-lea fotbalist format în Academia Hagi care ajunge în prima divizie (GALERIE FOTO)

27 Oct 2023 2973

Golgeterul de la Academia Hagi Atacantul Iustin Doicaru, peste 50 de goluri în sezonul trecut. „Încerc să mă mențin la echipa mare“

21 Jun 2023 4056

Farul Constanța. La 16 ani, Iustin Doicaru, remarcat și de Viorel Moldovan „Încerc să-i calc pe urme lui Adrian Mazilu. Îmi doresc să marchez mult“

20 Apr 2023 3220

Alexandru Stoian și Iustin Doicaru La 15 ani, în primul cantonament cu seniorii Farului. Alex a și debutat în Superligă și visează la primul gol (GALERIE FOT0 + VIDEO)

09 Jan 2023 3002

Farul Constanța. Fiul fostului fotbalist Radu Doicaru Iustin Doicaru, peste 30 de goluri în Liga Elitelor U-16 și U-17. „Dacă muncesc mult, totul se va împlini“

22 Nov 2022 5275

Internaționalul Iustin Doicaru, fiul fostului fotbalist Radu Doicaru E golgeterul și căpitanul echipei Farul U-15. „Vreau să-mi depășesc tatăl“

30 Apr 2022 6859

Fiii foştilor fotbalişti Radu Doicaru şi Mihai Haas, printre cei selectaţi în lotul final al regiunii 2 de la Turneul Speranţelor

16 Apr 2021 8378

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 29 iulie 2019

30 Jul 2019 2782

UPDATE. Iustin Doicaru, nouă goluri marcate în turneu Academia Farul 2006 a disputat finala mică la Sparta Spring Cup

03 Jun 2018 3058

Academia Farul Constanţa, victorii în amicalele cu Academia iProSkills din Chicago (galerie foto)

15 Jul 2017 3626

Cei mai buni la categoriile lor Fiii foştilor fotbalişti Stelian Carabaş şi Radu Doicaru, premii speciale la „Tomis Challenge Cup“ (galerie foto)

27 Jun 2017 9451

Radu Doicaru a egalat pentru FC Farul în meciul cu selecţionata Moldovei (galerie foto)

28 Sep 2016 3352

Iustin Doicaru, golgheterul întrecerii Grupa 2007 de la Academia Farul a câştigat turneul Juniors Cup (galerie foto)

05 Jul 2016 4301

Şcoala de Fotbal Mangalia, câştigătoare Iustin, fiul fostului fotbalist Radu Doicaru, golgheterul Cupei „Corsarul“

02 Jun 2016 8208