Jorge Loren şi Orinta van der Zee, primii veniţi Luptătorul Alex Filip aduce la Constanţa celebrităţi ale kickboxingului mondial (galerie foto)

Cunoscutul luptător constănţean Alex Filip va organiza, din 2017, pe litoral, anual, mai multe seminare cu sportivi celebri, atât din România, cât şi din străinătate.
  
Luptător la CS Oyama Karate Constanţa (unde e pregătit de Marius Burlacu) şi participant la galele Superkombat, Alex Filip vrea ca prin intermediul acestor evenimente să ajute la creşterea nivelului tehnic al kickboxingului constănţean. În luna august a acestui an, la Constanţa vor fi prezenţi Jorge Javier Loren (foto 1) şi partenera sa de viaţă, Orinta van der Zee, campioni mondiali, iar următorul pe lista legendelor din străinătate este Warren Stevelmans. Dintre luptătorii români pe care Filip îi va invita la Constanţa la seminare nu vor lipsi Ciprian SoraIonuţ Iftimoaie sau Cătălin Moroşanu.
 
Poliţist de profesie, Alex Filip (31 de ani) este prieten bun cu spaniolul Jorge Loren (32 de ani), cei doi pregătindu-se împreună la Amsterdam (atunci când constănţeanul susţine stagii de pregătire în Olanda) şi încurajându-se reciproc la galele la care participă. Astfel, Alex a făcut parte dintre cei care i-au stat la colţ lui Loren atât la Monza (în Italia), când luptătorul spaniol a devenit campionul Superkombat pe 2014 la categoria semigrea (-86 kg), cât şi la Comăneşti (anul trecut, când a fost învins de Ionuţ Iftimoaie) sau la Bucureşti, în 2015, când l-a învins în meciul pentru titlul mondial pe Andrei Stoica, prin TKO, în repriza întâi. Loren l-a susţinut pe Filip la meciul câştigat de acesta, în 2015, la Mamaia, cu turcul Atakan Arslan.

În elita kickboxingului mondial 

„Sunt încântat să vă anunţ că, în luna august, voi organiza un seminar de kickboxing la Constanţa, care va fi susţinut de multiplul campion mondial la kickboxing Jorge Javier Loren şi de campioana mondială (n.r. olandeză) Orinta van der Zee. Cei doi fac parte din elita kickboxingului mondial de peste 15 ani, luptând în promoţii precum K1, Its Showtime, Enfusion, Superkombat, Real Fighters şi multe altele“, a postat pe Facebook Alex Filip, care a detaliat: „Jorge Loren şi Orinta van der Zee s-au remarcat la sala Vos Gym Amsterdam, iar acum sunt la Team Elite, tot în Amsterdam, echipa lor fiind Real Toro. La Team Elite sunt mai mulţi luptători celebri, printre care Mohamed Khamal şi Mosab Amrani“.
 
„În luna august, echipa Real Toro va fi în România, pentru un seminar important, în colaborare cu unul dintre cei mai buni luptători români, Alex Filip. Va fi o acţiune deosebită, astfel că, dacă puteţi, nu o rataţi!“, a scris pe reţeaua de socializare şi Orinta van der Zee.

Impresionat de România şi de Constanţa

În principiu, seminarul din luna august de la Constanţa va ţine trei zile, iar după acest eveniment cei doi oaspeţi vor mai rămâne pe litoral, ca invitaţi ai lui Alex Filip. Dacă Loren a mai fost în România, Orinta se va afla la vară în premieră în ţara noastră. „După seminar, vor mai rămâne o săptămână, pentru un scurt sejur. Campionul ne-a mai vizitat şi a rămas încântat de România şi Constanţa. Nu se aştepta să fie aşa, el auzise altceva. Acum o aduce şi pe Orinta“, a precizat Alex Filip, care e prieten foarte bun cu Javier Loren.
 
„În primii doi ani ai mei la Amsterdam, am stat în aceeaşi casă. Iar el, înaintea mea, acum şapte - opt ani, a locuit în aceeaşi locuinţă cu Daniel Ghiţă, cu Raul Cătinaş şi cu Rico Verhoeven, antrenându-se, mai mulţi ani, la sala lui Rico. E prieten apropiat şi cu Raul Cătinaş“.

Îl invită şi pe Warren Stevelmans 

Javier Loren şi Orinta van der Zee sunt primii pe lista luptătorilor celebri din străinătate şi din România pe care Alex Filip şi-a propus să-i aducă la Constanţa pentru a le împărtăşi din experienţa lor luptătorilor locali. „Scopul meu e ca, prin intermediul acestor sportivi celebri, nivelul tehnic în kickboxingul constănţean să crească. De acum înainte, intenţionez să fac la Constanţa de două ori pe an seminare cu luptători de afară şi de trei ori pe an acţiuni similare în care să invit luptători români celebri (Ciprian Sora, Ionuţ Iftimoaie, Cătălin Moroşanu şi alţii). După Javier Loren şi Orinta van der Zee, următorul luptător străin pe care vreau să-l aduc e o altă legendă din Olanda, Warren Stevelmans. Are peste 100 de meciuri şi a luptat cu toţi campionii din lume, învingându-l pe actualul campion din Glory, Robin van Roosmalen“, a precizat Alex Filip.

Şi CS Bogdan Ciubotariu organizează un seminar 

Luptătorul de la Oyama Karate va fi implicat, săptămâna aceasta, la Constanţa şi în seminarul de Kempo K-1 şi Kickboxing care se va desfăşura sub semnul Memorialului „Gheorghe Oancea“, ediţia a patra. Acţiunea va fi găzduită de sala mare de la Complexul Sportiv Tomis din Constanţa şi este organizată de CS Bogdan Ciubotariu Constanţa, în colaborare cu Federaţia Română de Kempo şi cu turneul „Colosseum“ Ploieşti.
 
Shihan Amatto Zaharia, preşedintele Federaţiei Române de Kempo, va fi invitat de onoare la seminar, care va fi condus din punct de vedere tehnic de Alex Filip, de Amatto Zaharia, de Felix Stelu (antrenorul campionului mondial Superkombat Amansio Paraschiv) şi de Gabriel Georgescu (promotorul galelor „Colosseum“). Samir Regep, instructorul principal de la CS Bogdan Ciubotariu, l-a invitat la eveniment şi pe Costin Asănăchescu, fostul său antrenor. Seminarul se va desfăşura pe 4 şi 5 februarie, în fiecare zi, în intervalul orar 15.00 - 18.00. 

Din nou în ringul Superkombat 

Alex Filip va susţine primul meci la Superkombat din 2017 pe 4 martie. Gala se va desfăşura în principiu la Bucureşti, iar adversarul său se pare că va fi elveţianul Daniel Stefanovski, cel care, anul trecut, l-a învins la Iaşi pe un alt luptător de la CS Oyama Karate, Ionuţ Şandur. De asemenea, Stefanovski are o victorie la Superkombat şi la Bogdan „Ciobanul“ Năstase. După partida din luna martie, Alex Filip va lupta în gala Superkombat din Israel, de la Tel Aviv, care va avea loc pe 6 mai a.c.
 
Sursa foto: Facebook (Alex Filip)

Citeşte şi:  

Sportiv la CS Oyama Karate Constanţa: Luptătorul Alex Filip face parte din echipa campionului Superkombat Jorge Loren (galerie foto)

Îl va susţine pe luptătorul Alex Filip: Campionul Superkombat Jorge Loren a venit la Constanţa

La Mamaia, Andrei Stoica şi-a păstrat titlul mondial: Alex Filip şi Eduard Chelariu, învingători la Superkombat

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Antrenorul de kickboxing Alex Filip, concurent la „Insula de 1 Milion“, în Republica Dominicană. Reality de aventură! (VIDEO)

08 Mar 2024 3186

Box George Edmond Maradin, campion de ziua sa de naștere! CS Farul Constanța, aur și bronz la Naționalele de tineret (GALERIE FOTO)

05 Dec 2023 1445

Sharks Gym Constanța Luptătorul Mădălin Pîrvulescu, victorie-fulger la Viena, în gala „Vendetta“

10 Oct 2023 1625

Constanța Ștefan Orza, în semifinale la Dynamite Fighting Show. „Sunt pompier, de scânteile de pe afiș nu îmi este frică!“ (GALERIE FOTO)

08 Jul 2023 2448

Luptătorul Eduardo Maradin, de la Sharks Gym, victorie în Republica Moldova. „A reprezentat România și Constanța cu mândrie!“ (GALERIE FOTO)

29 Mar 2023 2519

Pompier la ISU „Dobrogea“ Ștefan Orza, primul luptător constănțean care va evolua în promoția Glory. „Din Moșneni, Constanța, România - în toată lumea!“

07 Feb 2023 9804

Sharks Gym Constanța Luptătorul Alex Filip, câștigătorul secțiunii „Revenirea anului“ la premiile Dynamite Fighting Show

13 Jan 2023 2904

Sharks Gym Constanța Ștefan Orza și Alex Filip, nominalizați pentru superlativele sezonului 2022 în promoția Dynamite Fighting Show

03 Jan 2023 1791

Ștefan Orza, Mădălin Pîrvulescu și Alex Filip Luptătorii Sharks Gym Constanța, șapte victorii în opt meciuri în 2022, în galele profesioniste

30 Dec 2022 3426

Mamaia Meciuri spectaculoase la gala Urban Legend Next Star (GALERIE FOTO)

12 Nov 2022 2064

Ionuț Lăuneanu, de la Viitorul Fântânele, și Eduardo Maradin, de la Sharks Gym Constanța, meciuri deosebite la gala MFS Kids (GALERIE FOTO)

23 Jun 2022 2393

„Pensie lungă, moşu nostru!“ Ştefan Orza, luptător şi pompier. A fost coleg la salvatori cu tatăl său, care i-a predat ştafeta (galerie foto)

02 Nov 2021 12126

Ultimul meci al constănțeanului! Gala OSS Fighters 6. În main event, Alex Filip se va duela cu georgianul Levan Guruli

08 Jul 2021 4575

La gala OSS Fighters, de la Mamaia, luptătorul Alex Filip va disputa ultimul său meci

16 Jun 2021 5055

UPDATE Super-meciul dintre Alex Filip și Daniel Stefanovski, de la gala OSS Fighters, reprogramat. Ce s-a întâmplat

03 Aug 2020 3725