Jucători de la HC Dobrogea Sud, adversari în Italia, la turneul de calificare la Campionatul Mondial


HC Dobrogea Sud Constanţa are patru jucători convocaţi la echipa naţională de seniori a României care pregăteşte campania de calificare la Campionatul Mondial din 2021.

Selecţionerul României, Rareş Fortuneanu, a sunat adunarea, iar tricolorii s-au reunit la Bucureşti, printre ei aflându-se şi reprezentanţii HC Dobrogea Sud: pivotul Marius Mocanu, extrema stângă Vencel Csog, portarii Ionuţ Iancu şi Dani Vasile, ultimul însă doar pentru prima parte a cantonamentului. Între 10 şi 12 ianuarie 2020, România va juca la turneul de calificare de la Benevento (Italia), cu reprezentativa ţării gazdă, Kosovo şi Georgia, la care evoluează un alt internaţional de la HCD, Irakli Chikovani. În total, HCD are zece jucători, români şi străini, convocaţi la loturile reprezentative.


„Este obligatoriu să trecem de turneul de calificare din Italia, să mergem mai departe. Rareş Fortuneanu este un antrenor care cunoaşte bine handbalul internaţional, pentru că activează de mulţi ani în Franţa. Este tânăr, este ambiţios. Un antrenor apropiat de jucători. Ajunge mai uşor informaţia la noi. Eu cred că este posibil să ne calificăm la Campionatul Mondial, chiar dacă acum suntem destul de jos. Avem jucători de valoare, vor veni şi cei din străinătate. Sincer, nu am renunţat la visul de a merge la un turneu final“, a declarat Marius Mocanu, potrivit site-ului oficial al HC Dobrogea Sud.


Dacă România va câştiga turneul din Italia, se va califica într-o fază intermediară, un baraj în dublă manşă (15/16 şi 18/19 aprilie 2020), la care vor participa şi echipele de la Euro 2020 care nu participă la turneele preolimpice. Turneul play-off final care va oferi biletele pentru Campionatul Mondial din 2021, din Egipt, va avea loc în luna iunie a anului viitor.

„E un bun prilej de verificare. Merg încrezător la lot, este prima dată când voi lucra cu Rareş Fortuneanu. Turneul din Italia este destul de greu, dar mergem încrezători acolo. Cred că pornim cu prima şansă, sper să demonstrăm asta şi să venim cu calificarea“, a precizat Ionuţ Iancu, potrivit sursei citate.

Sursa foto: HC Dobrogea Sud


Citeşte şi:

HC Dobrogea Sud Constanţa are patru handbalişti convocaţi la lotul naţional de seniori al României
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Interviu online cu Teodor Ștefan, de la CSM Constanța „Când am luat mingea, am simțit o atracție. Mi-am spus că nu voi mai dezlipi niciodată balonul de mână“ (GALERIE FOTO)

26 Apr 2023 4156

Handbal CSM Constanța, debut cu victorie în Liga Națională

22 Aug 2022 1653

George Buricea, la 43 de ani. Zi de naștere în cantonament. „Sunt împlinit, le mulțumesc tuturor celor care contribuie la asta“

03 Aug 2022 2429

Handbal „Delfinii“ vor disputa meciul decisiv din dubla cu Chambery la Constanța

27 Jul 2022 1495

Constanța, trei jucători sub tricolor Ionuț Stănescu, în echipa turneului de la Varna. România a ratat dramatic Mondialele

25 Jul 2022 1553

Constanța. Handbal George Buricea - „Din nou am avut ghinion la tragerea la sorți, dar ne vom juca șansa“

23 Jul 2022 1822

HC Dobrogea Sud Constanța și-a aflat adversarul din turul întâi al EHF European League

19 Jul 2022 1482

UPDATE „Delfinii“ au început pregătirea pentru noul sezon. HC Dobrogea Sud va preda ștafeta către CSM Constanța (GALERIE FOTO)

19 Jul 2022 2295

Handbaliștii de la HC Dobrogea Sud Constanța, spectacol la rafting. „S-au simțit ca… delfinii în apă“ (GALERIE FOTO)

18 Jul 2022 1513

Tânărul handbalist David Pavlov, de la HC Dobrogea Sud Constanța la CSM Focșani 2007

18 Jul 2022 2490

HC Dobrogea Sud Constanța Pregătire în sală pentru Alexandru Andrei și Ionuț Nistor. Ultimii doi din seria accidentaților grav

16 Jul 2022 2098

HC Dobrogea Sud începe pregătirea pentru noul sezon. „Delfinii“ joacă în EHF European League din turul întâi

15 Jul 2022 1912

Trei tineri handbaliști de la HC Dobrogea Sud se pregătesc pentru turneul oficial de la Varna. Ținta - elita continentală (GALERIE FOTO)

02 Jul 2022 1828

HC Dobrogea Sud Alexandru Andrei, în recuperare după operație. „În retur, sper să fiu alături de coechipieri și să joc!“

25 Jun 2022 1759

Moment aniversar la HC Dobrogea Sud Liviu Caba a împlinit 22 de ani. Jucătorul cu numărul 21 este născut pe 21 iunie

22 Jun 2022 1963