23 Oct, 2020 19:13
2880
Claudia CORBU
- Continuă surprizele plăcute pentru jucătorii Academiei de Fotbal "Gheorghe Hagi"
După ce la startul sezonului au primit vestea eliminării taxelor lunare, iată că, fie și în absența competițiilor oficiale, micuții sportivi ai academiei de la țărmul Mării Negre au intrat în posesia kitului de echipament.
Joi după-amiază, în baza de pregătire a
Academiei de Fotbal "Gheorghe Hagi", jucătorii componenți ai echipelor Academiei Hagi (născuți între 2008-2014) au primit gratuit un kit complet de echipament, care include următoarele produse: rucsac, trening de antrenament, trening de prezentare, două tricouri de joc, două șorturi de joc, două perechi de jambiere, fâș (foiță) de antrenament, geacă de prezentare, minge, fes/șapcă.
Festivitatea de înmânare s-a efectuat în prezența lui
Gheorghe Hagi, a președintelui Academiei Hagi,
Pavel Peniu, a directorilor coordonatori
Mihai Stere și
Constantin Mareș și a antrenorilor grupelor 2008-2014 (2008
Stere Banoti, 2009
Stelian Caluda, 2010
Cosmin Constantin, 2011
Ciprian Micu, 2012
Cătălin Săndulescu, 2013
Florin Burcea, 2014
Bogdan Omeag).
"Mulțumim sponsorului principal OMV Petrom și sponsorului tehnic Nike, dar și tuturor partenerilor care s-au asociat cu Academia noastră. Cu toții ne-au sprijinit și ne-au asigurat condiții foarte bune pentru a putea performa", a declarat Gheorghe Hagi.
"Ați intrat într-o academie de fotbal ne nivel internațional, cu o tradiție de 10 ani. Să vă bucurați de fotbal și cel mai important e să vă asculte mingea. Să purtați cu mândrie acest echipament obținut prin generozitatea sponsorilor noștri", a fost discursul președintelui Academiei Hagi, Pavel Peniu, pentru micuții fotbaliști constănțeni.
Din sezonul 2020/2021 conducerea Academiei de Fotbal "Gheorghe Hagi" a luat decizia de a elimina atât taxele lunare, cât și taxele de echipament.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: