Juniorii de la ACS Kinder Constanţa, amical cu echipa pregătită de Petre Grigoraş, Oţelul Galaţi

  • Meciul se joacă la Galaţi, pe stadionul „Oţelul”.
  • Echipa antrenată de Petre Grigoraş ocupă primul loc în seria secundă a Ligii a 3-a.
  • Grupa 2003 de la Kinder a disputat o partidă de verificare şi cu juniorii grupei 2005 de la Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”.
 
Juniorii grupei 2003 de la ACS Kinder Constanţa (antrenori, Ion Barbu şi Gică Mina; preparator fizic, Gheorghe Avram) susţin, miercuri, 31 martie, un amical de lux, cu echipa de seniori Oţelul Galaţi, liderul serie a 2-a a Ligii a 3-a.
 
Partida se dispută de la ora 15.00, la Galaţi, pe stadionul „Oţelul”. Cu ocazia acestui meci, va fi şi o revedere între corpurile tehnice ale celor două echipe, Ion Barbu, Gică Mina şi Gheorghe Avram, pe de o parte, Petre Grigoraş, de cealaltă parte, care au lucrat împreună la Farul. Grupa 2003 de la Kinder a disputat o partidă de verificare şi cu juniorii grupei 2005 de la Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi” (antrenor, Ionuţ Mihu), care a câştigat cu 2-1. Meciul s-a jucat pe terenul sintetic din cadrul Complexului Sportiv al Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi”, de la Ovidiu.
 

„Evoluţie mult mai bună”

 
„Juniorii noştri au avut o evoluţie mult mai bună faţă de săptămână trecută, însă rezultatul final le-a fost, din nou, nefavorabil, Academia Hagi învingând cu scorul de 2-1, după 1-0 la pauză. Băieţii noştri au egalat în repriza a doua, prin Stan, şi nu au beneficiat de un penalty care ar fi trebuit acordat în favoarea lor”, se arată pe pagina de Facebook a Kinder Constanţa. Au evoluat pentru ACS Kinder 2003: Nache - Leţu, Rotar, Ciofu, Puiu - Florea - Lenu, Vătămănuţă, Budeanu - Stan, Carp; au mai jucat: Omer (portar), Gannoune, Dumitru, Pătru, Oancea şi Valodi.
 

Kinder 2005 a învins CS Năvodari 2004

 
Şi juniorii echipei 2005 de la Kinder (antrenori, Doru Carali şi Gică Mina; preparator fizic: Gheorghe Avram) a susţinut un meci amical, contra grupei 2004 de la CS Năvodari (antrenor, Adrian Manea). Partida s-a disputat la Năvodari, pe terenul sintetic aflat lângă sala de sport.  Kinder a câştigat, cu scorul de 7-0, golurile fiind marcate de Trifan (2), Lazăr, Căpăţână, Chiriţă, Adam şi Vişinoaia. Echipa de start a Kinder 2005 a fost: C. Mocanu - Pilici, Lazăr, Drăgan, Nistor - Creţu, Chiriţă, Milotin - Câniparu, Oancea, Căpăţână; au mai jucat: Vişinoaia, Trifan, Adam, Pancu şi Savioli.
 

Participă la „Euro Junior Cup 2021”

 
În perioada 9-11 aprilie, ACS Kinder Constanţa va participa, la „Euro Junior Cup 2021”, turneu organizat de Stelele Viitorului Bucureşti. Echipele clubului constănţean vor evolua la categoriile de vârstă 2010 (antrenor, Florin Bumb), 2011 (antrenor, Răzvan Drăgan) şi 2012 (antrenor, Florin Bumb). Meciurile se vor disputa pe terenurile din Cadrul Complexului Sportiv de la Arena Naţională din Bucureşti.
 
„Suntem bucuroși să vă invităm la cea mai importantă și dorită întrecere fotbalistică pentru copii din București în vacanța de Paște, unde vom premia toți participanții, dar și cei mai buni portari, fundași, mijlocași, atacanți, antrenori, împreună cu cele mai bune echipe”, este anunţul postat de organizatori pe pagina oficială de Facebook a competiţiei.
 
Sursa foto: Facebook (ACS Kinder Constanţa)
 
Citeşte şi:

 
Răzvan Nache, de la ACS Kinder Constanţa, pregătire cu România Under-16
„Ne-am comportat ca o echipă, am fost o familie”


Giovani Savioli, din Mangalia
Un fost campion la Kung-Fu obţine acum victorii ca fotbalist

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

​Echipa Under-19 de la ACS Kinder Constanța, pe primul loc în Campionatul Național (GALERIE FOTO)

20 Sep 2023 1392

Vlad Neagu, fost căpitan la Farul Constanța, s-a alăturat Kinder Constanța, în staff-ul tehnic

10 Aug 2023 2309

Tulcea. „Memorialul Adrian Cicîrîc“ 2023 ACS Kinder Constanța, aur și argint, dar și patru premii individuale (GALERIE FOTO + VIDEO)

09 Aug 2023 2106

Echipa Under-19 a Kinder Constanța, vicecampioană națională (GALERIE FOTO)

19 May 2023 1696

Echipa Under-19 a Kinder Constanța, pas important pentru accederea în finala Cupei României (GALERIE FOTO)

07 Apr 2023 2480

Echipa Under-19 de la Kinder Constanța s-a calificat în semifinalele Cupei României (GALERIE FOTO)

31 Mar 2023 2101

Derby-uri la juniorii U-19 și U-17 Primele două clasate, ACS Kinder Constanța și CS Dinamo București, se duelează la Cumpăna (GALERIE FOTO)

23 Mar 2023 2620

ACS Kinder Constanța, victorii în deplasare cu FC Player București. Pe locul unu și doi înaintea turneului play-off (GALERIE FOTO)

31 Oct 2022 1438

Fazele județene ale turneelor „Gheorghe Ola“ și „Gheorghe Ene“ și-au desemnat laureatele. Meciurile, disputate la Cumpăna și Techirghiol (GALERIE FOTO)

31 Oct 2022 1880

Juniorii Farului Constanța, două victorii și două înfrângeri în amicale (GALERIE FOTO)

03 Aug 2022 2021

Farul Constanța Trei echipe de juniori, victorii contra unor adversari mai mari ca vârstă (GALERIE FOTO)

25 Jul 2022 1911

Echipele Under-19 și Under-17 ale Farului Constanța, victorii cu Axiopolis Cernavodă și Viitorul Hârșova (Liga a 4-a) - GALERIE FOTO

28 Feb 2022 2670

ACS Kinder Constanța, victorii cu Farul Constanța și ACSM Delta Tulcea (GALERIE FOTO)

25 Feb 2022 2518

Academia Hagi 2010, pe trei la Balkan Elite Cup. Echipa 2014, vicecampioană la Enjoy Sport's Winter Cup, turneu câștigat de Kinder Constanța (GALERIE FOTO)

16 Feb 2022 3369

Echipele U-19 și U-17 ale Farului Constanța, calificate în optimile Cupei României. Una dintre adversare, CSA Steaua, a fost învinsă cu 7-0 (GALERIE FOTO)

26 Nov 2021 2174