Juniorii de la ACS Kinder Constanţa, victorii contra echipelor Academiei de Fotbal „Gică Popescu“


 
  • ACS Kinder Constanţa efectuează în această perioadă un cantonament la Govora, disputând şi partide amicale.

Aflaţi în cantonament la Govora, juniorii de la ACS Kinder Constanţa (preşedinte, George Nache) au susţinut primele meciuri de verificare din acest an.
 
Partidele s-au disputat la Rm. Vâlcea, ACS Kinder întâlnind Academia de Fotbal „Gică Popescu“, iar reprezentanţii litoralului au câştigat la ambele categorii de vârstă, 2005 -2006 şi 2003. Grupa 2005-2006 (antrenori, Doru Carali şi Gică Mina; preparator fizic, Gheorghe Avram) s-a impus la loviturile de departajare, cu scorul de 3-2, prin golurile marcate de Nistor, Chiriţă şi Crantea. La finalul timpului regulamentar de joc, scorul a fost 1-1, golul ACS Kinder fiind înscris de Căpăţână. Portarul constănţean Răzvan Nache a apărat ultima lovitură de la 11 metri, el jucând şi la grupa 2003 în prima repriză. ACS Kinder a început meciul cu: Nache - Pilici, Drăgan, Creţu, Nistor - Lazăr, Chiriţă - Câniparu, Crantea, Urdea - Căpăţână. Au mai jucat: Tudor, Trifan şi Adam.
 

Scor de neprezentare la 2003

 
Grupa 2003 (antrenori, Ion Barbu şi Gică Mina; preparator fizic, Gheorghe Avram) s-a impus în faţa Academiei „Gică Popescu“ cu scorul de 3-0, marcând Vătămănuţă, Oancea şi Florea. Au evoluat din primul minut: Nache - Leţu, Oprea, Ciofu, Puiu - Florea, Rotar - Pătru, Vătămănuţă, Stan - Carp. Au mai jucat: Mocanu (portar), Stoica, Budeanu, Gaunoone, Lenu şi Oancea.


Succes categoric cu AC Pro Junior Craiova

 
Marţi, 2 februarie, grupa 2005-2006 a disputat, la Rm. Vâlcea, o partidă amicală în compania formaţiei similare de la AC Pro Junior Craiova. La capătul unei evoluţii foarte bune, formaţia constănţeană s-a impus cu un categoric 7-0, prin golurile marcate de Gheorghe (3), Radu, Memet, Adam şi Trifan. Primul 11 al ACS Kinder a fost: Nache - Adam, Ali, Savioli, Petre - Manole, Trifan - Pancu, Radu, Gheorghe – Memet. A mai jucat Jugravu.

 

Vineri, ultimele două partide

 
Miercuri, 3 februarie, de la ora 13.00 şi de la ora 15.00, juniorii ACS Kinder vor susţine alte două meciuri amicale, tot la Rm. Vâlcea, cu CSM Rm. Vâlcea. Vineri, 5 februarie, la întoarcerea spre Constanţa, sunt programate încă două partide de verificare, la Chiajna, de la aceleaşi ore, în compania echipelor similare ale formaţiei Concordia.
 
 
Sursa foto: Facebook (ACS Kinder Constanţa)
 

 
Citeşte şi:
 

AS Kinder Constanţa a câştigat turneul Kinder Cup Sport Vision, de la baza Valencia Academy (galerie foto)
 

 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Micile voleibaliste de la CS Laguna „B. P. Hasdeu“ Constanţa, pe podium la Kids Volleyball Festival 2021 (GALERIE FOTO)

22 Nov 2021 2066

După mini-cantonamentul de la Predeal, micii fotbaliști de la Kinder Constanța participă la „Sfinx - Cupa Campionilor“

09 Jul 2021 1895

Marian Dinu, antrenor la ACS Kinder Constanţa

13 Jun 2021 3150

Constanța Campionatul Județean E2, câștigat, cu punctaj maxim, de echipa 2011 de la Academia Hagi

11 Jun 2021 2352

Grupele 2003 și 2005 de la ACS Kinder Constanța, eliminate în optimile Campionatului Național

04 Jun 2021 2161

Meciuri în deplasare pentru grupele 2003 şi 2005 de la ACS Kinder Constanţa în optimile Campionatului Naţional

25 May 2021 1943

Copiii de la Sparta Techirghiol, finalişti la „Ţăndărei Cup”, prima competiţie la care au participat

18 May 2021 3821

Doru Carali, şeful Centrului de copii şi juniori de la ACS Kinder Constanţa, în doliu

18 Apr 2021 3809

Şeful Centrului de copii şi juniori de la ACS Kinder Constanţa Doru Carali şi-a serbat ziua de naştere

12 Apr 2021 1962

ACS Kinder Constanţa are doi fotbalişti convocaţi la o acţiune de selecţie pentru lotul Under-15 al României

07 Apr 2021 2095

Juniorii de la ACS Kinder Constanţa şi-au măsurat forţele cu seniorii de la Oţelul Galaţi, lideri în Liga a 3-a

02 Apr 2021 3048

Juniorii de la ACS Kinder Constanţa, amical cu echipa pregătită de Petre Grigoraş, Oţelul Galaţi

31 Mar 2021 2684

Răzvan Nache, de la ACS Kinder Constanţa, pregătire cu România Under-16 „Ne-am comportat ca o echipă, am fost o familie”

18 Mar 2021 2939

Antrenorul Gică Mina, la 48 de ani. În sezonul 2000/2001, a fost desemnat cel mai bun portar din judeţul Constanţa

16 Mar 2021 1851

„Este un vis împlinit” Portarul Răzvan Nache, de la ACS Kinder Constanţa, convocat la o selecţie a Naţionalei

03 Mar 2021 2557