Juniorii II de la HC Dobrogea Sud Constanţa s-au calificat la turneul final al Campionatului Naţional

Echipa de juniori II a HC Dobrogea Sud Constanţa (antrenor, Yuksel Osman) s-a calificat la turneul final al Campionatului Naţional, graţie unei evoluţii foarte bune în Grupa Valoare 2, pe care au încheiat-o cu şapte victorii şi numai trei înfrângeri.
În ultimul meci din grupă, echipa de pe litoral a fost învinsă pe teren propriu de CSM Bucureşti, scor 27-23 (12-13), dar HC Dobrogea Sud deja calificată încă înainte de acest meci. Formaţia constănţeeană s-a clasat în grupă pe locul secund, cu 21 de puncte, după CSM Bucureşt, cu 28 de puncte. În partida cu echip din capitală pentru HCD au jucat: Gabriel Preda, Mihai Conțolencu - Ionuț Stănescu 9 goluri, Adelin Mihăilă 5, Petre Mirea 3, Cristian Urdea 1, Mircea Ilie 1, Ionuț Nichifor 1, Mircea Chifor 1, Radu Picoiu 1, Andrei Coman 1, Cristian Ciameta, David Pavlov, Radu Oprea, Vlad Olaru şi Cătălin Itoafă.
 
„Pot spune că am avut o evoluție foarte bună, iar în ultimele etape efortul a fost unul substanțial pentru că am jucat patru meciuri în nouă zile. Au apărut și accidentările. Ne-am dorit o victorie și în ultima etapă, deși calificarea era deja realizată. Dacă aveam toată echipa sănătoasă, poate altul ar fi fost rezultatul, chiar dacă am întâlnit cea mai bună echipă din grupă. A fost un campionat greu, am pornit la drum cu o echipă construită din juniori de la CSS1 și Dobrogea Sud. Am dat tot ce am putut, ne vom bate pentru un loc cât mai bun la turneul final”, a declarat Yuksel Osman, pentru site-ul oficial al clubului.
 
„Vrem ca, în trei-patru ani, să facem o academie puternică. Obiectivul este să ne calificăm cu toate echipele la turneele finale. Prioritar, însă, este să instruim bine copiii și să creștem jucători de valoare pentru echipa mare. Dacă vom avea și rezultate, cu atât mai bine. Calificarea juniorilor II este un început”, a spus, pentru sursa citată, şi Aihan Omer, cel care coordonează grupele de copii și juniori ale Academiei HC Dobrogea Sud.
 
Sursa foto: HC Dobrogea Sud
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Interviu online cu Teodor Ștefan, de la CSM Constanța „Când am luat mingea, am simțit o atracție. Mi-am spus că nu voi mai dezlipi niciodată balonul de mână“ (GALERIE FOTO)

26 Apr 2023 4153

Handbal CSM Constanța, debut cu victorie în Liga Națională

22 Aug 2022 1651

George Buricea, la 43 de ani. Zi de naștere în cantonament. „Sunt împlinit, le mulțumesc tuturor celor care contribuie la asta“

03 Aug 2022 2426

Handbal „Delfinii“ vor disputa meciul decisiv din dubla cu Chambery la Constanța

27 Jul 2022 1494

Constanța, trei jucători sub tricolor Ionuț Stănescu, în echipa turneului de la Varna. România a ratat dramatic Mondialele

25 Jul 2022 1549

Constanța. Handbal George Buricea - „Din nou am avut ghinion la tragerea la sorți, dar ne vom juca șansa“

23 Jul 2022 1821

HC Dobrogea Sud Constanța și-a aflat adversarul din turul întâi al EHF European League

19 Jul 2022 1480

UPDATE „Delfinii“ au început pregătirea pentru noul sezon. HC Dobrogea Sud va preda ștafeta către CSM Constanța (GALERIE FOTO)

19 Jul 2022 2290

Handbaliștii de la HC Dobrogea Sud Constanța, spectacol la rafting. „S-au simțit ca… delfinii în apă“ (GALERIE FOTO)

18 Jul 2022 1512

Tânărul handbalist David Pavlov, de la HC Dobrogea Sud Constanța la CSM Focșani 2007

18 Jul 2022 2489

HC Dobrogea Sud Constanța Pregătire în sală pentru Alexandru Andrei și Ionuț Nistor. Ultimii doi din seria accidentaților grav

16 Jul 2022 2096

HC Dobrogea Sud începe pregătirea pentru noul sezon. „Delfinii“ joacă în EHF European League din turul întâi

15 Jul 2022 1910

Trei tineri handbaliști de la HC Dobrogea Sud se pregătesc pentru turneul oficial de la Varna. Ținta - elita continentală (GALERIE FOTO)

02 Jul 2022 1827

HC Dobrogea Sud Alexandru Andrei, în recuperare după operație. „În retur, sper să fiu alături de coechipieri și să joc!“

25 Jun 2022 1758

Moment aniversar la HC Dobrogea Sud Liviu Caba a împlinit 22 de ani. Jucătorul cu numărul 21 este născut pe 21 iunie

22 Jun 2022 1960