Kira Hagi „M-aţi făcut să fiu mândră de numele meu şi, mai ales, de naţionalitatea mea!“


Kira, sora decarului echipei naţionale de tineret a României, Ianis Hagi, a trăit de la faţa locului, alături de membrii familiei lor şi de ceilalţi suporteri români, extraordinara performanţă a tricolorilor mici, care au disputat semifinala la Campionatul European din Italia şi San Marino.
La finalul întrecerii, Kira a postat pe Facebook un mesaj emoţionant: „Abia acum am înţeles ce înseamnă ca zeci de mii de oameni să trăiască la unison un singur gând: «Pentru noi, voi sunteţi campioni!». Nici nu mai ştiu spre cine să îmi îndrept mai repede gratitudinea... Mă înclin în faţa acelui public - o senzaţie pe care am trăit-o înainte doar din poveştile alor mei şi mulţumesc, Ianis, mulţumesc, băieţi, pentru că m-aţi făcut să fiu mândră de numele meu şi, mai ales, de naţionalitatea mea! Viitorul vostru are perspective nemăsurate!“. La acest mesaj, Kira a ataşat două imagini: una în care ea apare alături de verişoara sa, Maria Popescu, fiica lui Gică Popescu, şi de Milana Ilie, fiica lui Adrian Ilie, toate trei purtând tricouri ale echipei naţionale, cu numărul zece, şi una cu atmosfera de la un meci de la Euro.

Ianis Hagi, locul întâi în clasamentul Instat

Site-ul de analiză Instat a realizat un clasament al celor mai buni jucători români în funcţie de evoluţiile lor la turneul final al CE U21 din Italia şi San Marino. Această ierarhie, în care au fost luate în calcul, alături de goluri şi pase decisive, şi procentajele paselor, deposedărilor, driblingurilor, centrărilor şi duelurilor, se prezintă astfel: 1. Ianis Hagi - total index 294,75 (332 cu Croaţia, 369 cu Anglia, 231 cu Franţa şi 247 cu Germania), 2. Cristian Manea - 293,5, 3. Florinel Coman - 293,2, 4. George Puşcaş - 271,5, 5. Andrei Ivan - 270, 6. Denis Man - 262, 7. Florin Ștefan - 261, 8. Tudor Băluţă - 260,7, 9. Ionuţ Nedelcearu - 258,5, 10. Andrei Radu - 252,7, 11. Alex Cicâldău - 252,5, 12. Alex Paşcanu - 245.

„A fost doar episodul 1. Va urma...“

„Supărarea trece (n.r. a înfrângerii din semifinale cu Germania), dar motivaţia rămâne şi va fi din ce în ce mai mare. Un asemenea traseu nu te poate face decât să-ţi doreşti mai mult. Vă mulţumim tuturor celor care ne-aţi fost alături în această poveste extraordinară! A fost doar episodul 1. Va urma...“, a fost mesajul lui Ianis.

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„S-au aliniat toate planetele“ Provocare din televiziune pentru Kira Hagi. Ce emisiune prezintă fiica lui Gică Hagi

25 Oct 2021 2469

„Am mai bifat un vis împlinit!“ Kira, fiica lui Gică Hagi, expune lucrări în Franţa, în expoziţia „Reflections“

06 Sep 2021 2532

Copiii lui Gică Hagi Când era mic, Ianis nu adormea fără mingea de fotbal. Kira ascundea dulciurile

27 May 2021 6299

„Ați aflat de «Gofre și Mochi»?” Kira Hagi dublează vocea unui personaj dintr-un serial în care joacă şi Michelle Obama

20 May 2021 3055

Paul Georgescu Fostul profesor de sport al lui Ianis Hagi vrea să doboare un record incredibil. Ar putea încerca pe litoral!

11 Jan 2021 2722

Palatul Elisabeta. Kira Hagi, alături de Principesa Margareta și Principele Radu ”M-am simțit ca într-un film din altă epocă!”

16 Oct 2020 2778

​Kira, fiica lui Gică Hagi, în costume tradiționale aromâne, vechi de 120 de ani. Unul i-a aparținut poetei Kira Iorgoveanu!

12 Aug 2020 2847

Premieră în familia Hagi. Kira a vernisat, la Bucureşti, prima expoziţie personală (galerie foto)

26 Sep 2019 2088

Realitatea brutală a Fenomenului Pitești în pelicula „Între Chin și Amin”, de Toma Enache. Fiica lui Gheorghe Hagi, rol important în film

02 Jul 2019 1373

După cucerirea Cupei României, FC Viitorul a petrecut la Bucureşti. Invitaţi de soi. Mesaje Kira Hagi, Simona Halep şi Elena Frîncu (galerie foto)

26 May 2019 2199

„E rândul tău să dai mai departe“ Kira, fiica lui Gică Hagi, se pregăteşte să predea cursuri de actorie pentru copii

21 May 2019 2029

Gheorghe Hagi a petrecut Crăciunul în familie. Ce mesaj a transmis managerul tehnic al FC Viitorul cu ocazia Sărbătorilor de iarnă

27 Dec 2018 4125

„Tot artă face şi ea“ Piesă de teatru cu Kira Hagi în rolul Marthei Bibescu. Gică Hagi şi familia sa, printre spectatori

22 Dec 2018 2668

Povestea romanţată a unei prinţese Kira, fiica lui Gică Hagi, o interpretează pe Martha Bibescu într-o piesă de teatru

14 Dec 2018 4860

„O poveste crudă, reală“ Kira, fiica lui Gică Hagi, joacă în filmul „Între chin şi amin“, regizat de Toma Enache

22 Sep 2018 3991