Sport

KO-ul anului, premiat în Italia Luptătorul Alex Filip, din Constanţa, l-a „lovit” pe un actor din „Demolition Man” (galerie foto)



Luptătorul constănţean Alex Filip, de la clubul Oyama Karate (antrenor, Marius Burlacu), va fi premiat în Italia pentru KO-ul anului.


Evenimentul va avea loc pe 22 noiembrie, la Monza, unde se va desfăşura marea finală a Superkombat. La debutul său în circuit, care s-a produs în această vară, la gala „Superkombat“ World Grand Prix IV, de la Constanţa, Filip s-a impus printr-o spectaculoasă lovitură de picior în meciul cu ucraineano-germanul Roman Palamar. Acest KO a făcut senzaţie pe Internet şi la televiziuni. Partida a fost transmisă în direct de sport.ro şi Eurosport, fiind urmărită în peste 90 de ţări, iar lovitura lui Alex a fost apreciată drept cea mai frumoasă din 2014. Acum, în Italia, va fi şi premiată. Este posibil ca luptătorul constănţean, în vârstă de 29 de ani, care, în afara ringului, este poliţist, să şi lupte în gala de la Monza.



În ultimul timp, Alex Filip s-a pregătit o perioadă şi la Amsterdam, unde, împreună cu un alt luptător, Jorge Loren, a participat la o şedinţă foto alături de celebrul actor Carlton Wilborn, cunoscut pentru apariţiile sale din producţii precum The Mentalist, The Hoax, CSI: Miami sau Demolition Man. Sesiunea foto, pusă în scenă de Hollywood Produksiyon şi de echipa Superkombat Fighting Championship, a fost realizată de fotograful profesionist Bram Heimens.  

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Luptătorii constănţeni evoluează diseară în gala Superkombat

12 Mar 2017 1812

Luptători din Constanţa Alex Filip, Eduard Chelariu, Ionuţ Sandur şi Robert Orbocea evoluează în gala Superkombat (galerie foto)

23 Feb 2017 21809

Maeștri ai artelor marțiale și luptători consacrați participă la un seminar la Constanța (galerie foto + video)

04 Feb 2017 2147

Poliţistul din Constanţa s-a impus prin KO tehnic Alex Filip, de la CS Oyama Karate, o nouă victorie la Superkombat (galerie foto)

27 Jun 2016 3963

Luptătorul Alex Filip, de la Oyama Karate Constanţa, victorie la Superkombat

26 Jun 2016 2146

Diseară, constănţenii Alex Filip, Mădălin Crăciunică şi Adrian Roşca se luptă în gala Superkombat de la Braşov (galerie foto)

25 Jun 2016 5759

Alex Filip şi Dumitru Ţopai „Anonymous“ şi „Bomber-man“ şi-au distrus adversarii la gala Superkombat din Puerto Rico (galerie foto)

28 Mar 2016 3253

UPDATE 2. Victorie! Alex Filip l-a învins prin KO tehnic pe Bryan Daye la gala Superkombat din Puerto Rico

26 Mar 2016 2243

Sportiv la Oyama Karate Constanţa Alex Filip se luptă sâmbătă cu Brian Daye în gala Superkombat din Puerto Rico (galerie foto)

26 Mar 2016 2578

Evoluează în Puerto Rico Luptătorul Superkombat Alex Filip, din Constanţa, şi legenda Remy Bonjasky, faţă în faţă, în ring (galerie foto)

03 Mar 2016 2794

Luptător de Mondiale Alex Filip, pregătire cu Francisco Filho, Glaube Feitosa şi Ewerton Teixeira pe muntele Fuji, în Japonia (galerie foto)

10 Dec 2015 3933

Campionii Alex Filip şi Cătălin Căşaru, invitaţi speciali la seminarul memorial „Gheorghe Oancea“ (galerie foto)

04 Nov 2015 1217

Luptătorul Alex Filip, din Constanţa, va concura, în Japonia, la Campionatul Mondial de Kyokushin Karate

07 Oct 2015 2286

Dacă îl învinge pe Atakan Arslan, intră în elita kickboxingului Meci de cinci stele pentru Alex Filip la Superkombat

22 Jul 2015 2477

Cătălin Moroşanu a pus jos colosul Alex Filip, Mădălin Crăciunică şi Eduard Chelariu, victorii la Superkombat (galerie foto)

22 Jun 2015 3809

Cătălin Moroşanu - „Îl fac KO!“ Diseară, la Constanţa, se desfăşoară gala Superkombat World Grand Prix III (galerie foto+video)

19 Jun 2015 3926

Ciobanul, declarat învingător în faţa poliţistului, la Superkombat Alex Filip - „Mă voi ridica şi nu voi renunţa“ (galerie foto)

09 Mar 2015 3171

Duel, astăzi, la gala Superkombat Poliţistul Alex Filip (Constanţa) vs. ciobanul Bogdan Năstase (Coarnele Caprei)

07 Mar 2015 2693

Cătălin Căşaru nu mai evoluează Alex Filip, din Constanţa, va înfrunta la Superkombat un cioban de la Coarnele Caprei (galerie foto + video)

28 Feb 2015 4002

Luptătorii Alex Filip şi Cătălin Căşaru, din Constanţa, actori în mega-evenimentul Superkombat de la Ploieşti (galerie foto)

19 Feb 2015 3962

Cătălin Căşaru şi Daniel Asaftei, membri de onoare Luptătorul Alex Filip, sportivul anului la CS Oyama Karate Constanţa (galerie foto)

24 Dec 2014 3827

Cătălin Căşaru a cucerit centura RXF Luptătorul Alex Filip, din Constanţa, pe locul doi la „KO-ul anului” în Superkombat (galerie foto)

22 Dec 2014 5193

Luptătorul Alex Filip, din Constanţa, candidează la KO-ul anului în Superkombat

19 Dec 2014 1810

Sportiv la CS Oyama Karate Constanţa Luptătorul Alex Filip face parte din echipa campionului Superkombat Jorge Loren (galerie foto)

25 Nov 2014 2746

Nu mai concurează la Geneva Luptătorul Alex Filip, de la Oyama Karate Constanţa, va evolua în gala Superkombat din Italia

22 Oct 2014 2313

Pregătire în Olanda Luptătorul Alex Filip, de la Oyama Karate Constanţa, revine în Superkombat la Geneva

16 Oct 2014 2933

Luptătorul Alex Filip, de la Oyama Karate Constanţa, va evolua în gala Superkombat de la Geneva

15 Oct 2014 1199

Sportiv de la Oyama Karate Constanţa E posibil ca Alex Filip să lupte din nou în Superkombat, la Geneva

25 Sep 2014 1423

Editorial Constanţa alimentează oastea de gladiatori „Superkombat“

11 Aug 2014 1380

KO spectaculos la Superkombat Luptătorului Alex Filip, din Constanţa, i se prevede un viitor frumos în Local Kombat (galerie foto)

05 Aug 2014 3655

„Hercule“, trăsnit de „Moartea din Carpaţi“ Alex „Anonymous“ Filip, din Constanţa, debut memorabil la Superkombat (video)

04 Aug 2014 4261

Alex Filip, din Constanţa, KO de generic la Superkombat

02 Aug 2014 2684

Fiţi cu ochii pe ei diseară! Luptătorii Filip, Mincu şi Crăciunică vor să devină eroi ai Constanţei la gala Superkombat

02 Aug 2014 2256

Poliţistul din Constanţa care vorbeşte numai în ring Luptătorul Alex Filip va fi „Anonymous“ la gala Superkombat (galerie foto)

30 Jul 2014 9180

Alex Filip, fraţii Mincu şi Mădălin Crăciunică aspiră la gloria Superkombat „E nevoie de un erou la Constanţa“ (galerie foto)

30 Jul 2014 3890

Luptătorii Filip, Mincu şi Crăciunică, din Constanţa, vor evolua la Superkombat sub ochii lui Remy Bonjasky

29 Jul 2014 1590

„Dracul“ ameninţă că îl va demola pe „Monstru“ Alex Filip, de la Oyama Karate Constanţa, îşi face debutul la Superkombat

28 Jul 2014 3967