La Campionatul European Under-21, România, foarte aproape de calificare

Selecţionata României este foarte aproape de obţinerea calificării la Campionatul European de fotbal Under-21 din 2019, după ce a învins formaţia Ţării Galilor cu scorul de 2-0 (0-0), vineri, în penultimul său meci din Grupa a 8-a a preliminariilor, pe stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, informează Agerpres.ro. 

Tricolorii s-au impus prin golurile marcate de Dennis Man (55) şi George Puşcaş (71) şi mai au nevoie de un singur punct, marţi, cu Liechtenstein, pentru a-şi asigura calificarea la turneul final din Italia şi San Marino.

La Cluj-Napoca s-a înregistrat cea mai mare asistenţă la un meci al naţionalei de tineret în ultimii 30 de ani, 12.588 spectatori, printre cei care i-au urmărit pe viu pe jucătorii antrenaţi de Mirel Rădoi numărându-se preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, dar şi foştii internaţionali Gheorghe Hagi şi Gheorghe Popescu.

România a dominat jocul dar nu şi-a creat prea multe ocazii de gol în prima repriză.

Florinel Coman a ratat trei ocazii bune de gol, în min. 9, când a şutat slab şi portarul Evans a prins, în min. 16, când şutul său din marginea careului a fost blocat de un fundaş, şi în min. 18, când portarul a respins mingea expediată de jucătorul echipei FCSB. O oportunitate bună a avut şi fundaşul Rus, care a reluat peste poartă centrarea lui Hagi jr (42).

Tricolorii au solicitat henţ în min. 47, la o minge jucată cu mâna de Brandon Cooper în propriul careu, dar arbitrul nu a dictat nimic.

Oaspeţii şi-au creat o ocazie din nimic, la o minge trimisă pe spate de Cooper, portarul Ionuţ Radu gafând, dar Paşcanu a respins de pe linia porţii (50).

Ivan a irosit o ocazie mare de gol în min. 53, după o lansare de excepţie de la Nedelcu, l-a driblat pe portarul Evans, dar a greşit şutul.

România a deschis scorul în min. 55, când Coman a executat o lovitură liberă de pe partea stângă, Rus a reluat balonul, iar Man a trimis în plasă din apropiere.

Ivan putea majora avantajul echipei noastre, după o angajare perfectă de la Hagi, dar a fost blocat de portar (56).


Oaspeţii au trecut pe lângă egalare (63), noul-intrat Connor Evans şutând în bara de la colţul scurt, după o combinaţie rapidă.

România a tranşat soarta partidei în min. 71, când Puşcaş a pătruns pe partea dreaptă şi a şutat la colţul scurt din unghi.

Până la final, tricolorii nu au mai forţat, galezii fiind cei care au căutat golul de onoare, dar Connor Evans (74) a reluat cu capul peste ţintă din faţa porţii, iar şutul lui Morrell (84) a fost prins de Radu.

România, singura echipă neînvinsă din grupă, ocupă primul loc, cu 21 puncte (9 jocuri), urmată de Portugalia, 19 puncte (9 j), Bosnia-Herţegovina, 18 p (9 j), Elveţia, 10 p (9 j), Ţara Galilor, 10 p (9 j), Liechtenstein, 0 p (9 j).

Cele 9 câştigătoare de grupe merg direct la turneul final, în timp ce 4 din cele 9 ocupante ale locurilor secunde, cele mai bune, vor disputa un play-off.

Pe 16 octombrie au loc meciurile Românie - Liechtenstein (la Ploieşti, ora 21,00), Portugalia - Bosnia (Funchal, 21,00) şi Ţara Galilor - Elveţia.

România - Ţara Galilor 2-0 (0-0)
Au marcat: Dennis Man (55), George Puşcaş (71).
Cluj-Napoca, Stadion ''Dr. Constantin Rădulescu'': 12.588 spectatori
Preliminariile Campionatului European de fotbal Under-21 din 2019 - Grupa a 8-a

Au evoluat echipele:

România: 1. Ionuţ Radu (căpitan) - 2. Radu Boboc, 18. Adrian Rus, 4. Alexandru Paşcanu, 3. Florin-Bogdan Ştefan - 16. Dragoş Nedelcu, 17. Alexandru Cicâldău - 8. Dennis Man (13. Olimpiu Moruţan, 77), 10. Ianis Hagi (14. Răzvan Oaidă, 90), 7. Florinel Coman (9. George Puşcaş, 66) - 19. Andrei Ivan. Selecţioner: Mirel Rădoi.
Rezerve neutilizate: 12. Cătălin Căbuz - 6. Viorel Ghiţă, 11. Adrian Petre, 20. Andrei Ciobanu.
Ţara Galilor: 1. Owen Evans - 2. Aaron Lewis, 5. Brandon Cooper, 6. Regan Poole (căpitan), 3. Rhys Norrington-Davies - 7. Daniel James, 10. Nathan Broadhead, 4. Ashley Baker (15. Isaac Christie-Davies, 90), 8. Joseff Morrell - 9. Thomas Harris (17. Connor Evans, 62), 11. Liam Cullen (14. Alex Babos, 62). Selecţioner: Rob Page.
Rezerve neutilizate: 12. Luke Pilling - 13. Keston Davies, 16. Robbie Burton.

Arbitru: Boris Marhefka; arbitri asistenţi: Tomas Vorel, Andrej Hrmo; arbitru de rezervă: Patrik Hrcka (toţi din Slovacia)
Cartonaşe galbene: Morrell (41), Baker (58), Ştefan (87).

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Campionatul European 2023 România a pierdut și a doua partidă din grupă

24 Jun 2023 1648

Farul Constanța Constantin Grameni ratează Campionatul European Under-21. România debutează astăzi

21 Jun 2023 2210

Andrei Ciobanu, de la FC Viitorul, gol fantastic la Campionatul European, contra selecţionatei Ţărilor de Jos

25 Mar 2021 3127

România debutează azi la Campionatul European de tineret. FC Viitorul are patru jucători în lotul tricolor

18 Jun 2019 2412

Astăzi, începe Campionatul European Under-21. În lotul tricolor sunt zece actuali sau foști fotbaliști la FC Viitorul!

16 Jun 2019 2552

După 20 de ani! România s-a calificat la Campionatul European Under-21 din 2019 (galerie foto)

17 Oct 2018 1907

România U-21 a învins Bosnia-Herţegovina pe terenul din Ovidiu

11 Sep 2018 1396

Fotbal feminin Echipa României, surclasată de Suedia

14 Oct 2015 1481

România - Bulgaria 0-2, în preliminariile CE 2017

04 Sep 2015 1054